Bătaie de joc pe bani publici: Asaltul prefectului PNL Radu Perianu asupra Spitalului Județean de Urgență Argeș a eșuat lamentabil!

0
153

Subiectul zilei de astăzi în Argeș este, indubitabil, circul mediatic provocat de prefectul PNL Radu Perianu la Spitalul Județean de Urgență Pitești.

După ce, cu o săptămână în urmă, aproape a blocat activitatea instituției în urma unei descinderi la care au participat câteva zeci de persoane reprezentând tot atâtea instituții de control (de parcă ar fi fost o acțiune la un clan interlop, nu la principala instituție medicală din județ!), prefectul Perianu a prezentat astăzi rezultatele fulminante ale mega controlului pe care l-a coordonat în cadul asaltului PNL asupra sistemului de sănătate argeșean!

,,În secţia Obstretică-Ginecologie, inspectorii DSP au constatat că sunt infiltraţii la nivelul plafonului, pe un hol şi într-un salon în care sunt cazate lehuze iar la Oftamologie nu se respectă protocolul stabilit pentru sterilizare şi a fost aplicată o amendă în valoare de 2000 de lei.

La Oftamologie nu se respectă protocolul stabilit pentru sterilizare şi a fost aplicată o amendă în valoare de 2000 de lei.

În saloane nu se asigură dotările minime obligatorii ce prevăd o priză de oxigen la două paturi şi sonerie la fiecare pat. Încă se pratică să anunţe cineva o asistentă sau o infirmieră dacă un bolnav are nevoie de sprijin. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au dat amenzi în valoare de 5500 lei, una dintre ele, unui agent economic care are un spaţiu închiriat în incinta spitalului şi avea frigiderele alimentate de la prize desprinse din perete, un pericol clar de producere a unui incendiu.

Voi înțelegeți ceva? Ce fumează ăștia la Prefectură?

Deci, după ce o săptămână a urlat prin presă că totul este praf, nasol și cum nu trebuie la Spitalul de Urgență Pitești, prefectul Radu Perianu ne spune astăzi că tot ce s-a găsit în neregulă este o infiltrație la un plafon, un protocol de sterilizare cu o problemă, că nu erau sonerii de panică la fiecare pat și că un chioșculeț al unui privat folosea o priză ușor desprinsă din perete?

Atât? Păi și la SANADOR găsești mai multe nereguli, jur! Unde este băi, Perianule, dezastrul despre care delirai? Unde sunt problemele pentru care ai strâns o armată de jurnaliști și ,,controlori” și ai năvălit peste medici ca DNA acasă la Bogdan Olteanu, (fostul ,,sugar daddy” al Alinuței!)? Ție nu ți-e mă, rușine?! Pentru ce ai blocat mă o jumătate de zi activitatea la Unitatea de Primiri Urgență, de te-au luat pacienții la înjurături, dacă totul s-a dovedit nu ok, ci în perfectă regulă?!

Și nici acuzațiile astea sancționate nu sunt reale, pentru că medicul Marcel Buzatu, coordonatorul secției de Obstretică Ginecologie de la S.J.U. Pitești a contestat vehement minciunile reprezentantului PNL de la Prefectura Argeș despre infiltrațiile care ar exista într-un salon: ,,Infiltrațiile nu există, nu există nicăieri așa ceva!”. Cine nu crede, se poate convinge cu ochii lui că lucrurile stau așa cum spune medicul, nu cum minte prefectul PNL!

Acum, haideți să lămurim problema!

În realitate, controlul prefectului liberal la SJUP Pitești are doar rolul de a lovi în conducerea Consiliului Județean Argeș, instituție în a cărei subordine se află unitatea medicala.

Lovitura a eșuat lamentabil, după cum cred că v-ați lămurit, dar lucrurile nu pot fi lăsate așa!

La SJUP, sub conducerea doamnei manager Adriana Molfea, nu că s-au schimbat lucruri, s-au mutat munții din loc! Toți știm că avem de-a face cu un spital vechi de zeci de ani, a cărui proiectare, compartimentare, dotare inițială, nu mai corespund necesităților momentului și nu pot rivaliza cu cele ale unor spitale moderne!

Și cu toate acestea, lucrurile nu că s-au schimbat, s-au transformat radical! Programul de investiții, în actualele condiționări bugetare, a depășit orice așteptări. În curtea SJUP se construiește un nou pavilion, ultramodern de această dată, care va fi gata anul viitor. Tot ce se contruiește va fi la nivelul celor mai noi și bine dotate unități medicale din România!

Cine este totuși acest bunicuț răutăcios, Radu Perianu – PNL, care lovește în sănătatea argeșenilor, hărțuiește medicii și asmute terminații din presa argeșeană asupra celor care salvează vieți?

Radu Perianu este asociatul lui Theodor Nicolescu, fostul demnitar PNL aflat în prezent la PUȘCĂRIE, pentru mită! În perioada în care Theodor Nicolescu a ocupat diverse funcții guvernamentale: secretar de stat la Ministerul Justiției, vicepreședinte al  Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților etc., cabinetul lor de avocatură a obținut zeci de contracte cu instituții ale statului român.

Toate erau direcționate de Theodor Nicolescu, iar Radu Perianu evident că habar nu avea de traficul de influență al partenerului său, nu-i așa?

Radu Perianu reprezintă PNL, adică partidul responsabil pentru GENOCIDUL din pandemia de Covid! Liberalii, cu idiotul lor de ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, cu cretinul lor de ministru de interne, Marcel Vela, v-au internat forțat, cu poliția și cu izolete, v-au amendat cu sute de mii de lei pentru că ați îndrăznit să ieșiți din case, liberalii sunt cei care au adus medicamentele experimentale pentru HIV etc., care v-au ucis bunicii și părinții bolnavi de Covid!

Nu există cineva din Argeș care să nu aibă motive de recunoștință față de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Pitești! Aici au fost tratați și operați părinții noștri, aici s-au născut copiii noștri, aici am ajuns cu toții când am avut o urgență medicală! Poate că n-a fost totul mereu perfect, dar medicii argeșeni au fost acolo pentru noi, ori de câte ori a fost nevoie!

Ce a făcut prefectul PNL Radu Perianu pentru județul Argeș, pentru noi, pentru părinții noștri, pentru bunicii noștri, pentru copiii și nepoți noștri? Absolut nimic!

Este reprezentantul guvernelor de scelerați Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, care au tocat aproape 200 de miliarde de euro (bani împrumutați pe care îi vom plăti noi și urmașii noștri!)! Este reprezentantul partidului care a amendat aproape 100 000 de argeșeni în mod ilegal și abuziv în pandemie! Este omul PNL, partidul care n-a făcut nimic pentru Argeș în ultimii 34 de ani, în afara unor scandaluri interminabile, a unor campanii de teroare și amenzi, a unor încercări de sabotare a activității tuturor instituțiilor, Primăria Pitești și Consiliul Județean Argeș, conduse de cei pe care noi, piteștenii și argeșenii i-am votat!

Radu Perianu și stăpâna lui, Alina Gorghiu, n-au adus un leu în Argeș. N-au făcut nimic pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești, ca să ne fie nouă, argeșenilor, mai bine! N-au făcut decât să saboteze, să pună tălpi, să amenințe și să amendeze!

Anul viitor, votul nostru trebuie să-i elimine de pe scena politică argeșeană pe acești dușmani ai comunității! Din cauza lor ne-a fost rău, ne merge rău și ne va fi rău!

Ion C. Brătianu, dacă ar trăi astăzi, v-ar spune în fiecare zi : Nu votați cu PNL! Sunt oameni răi și frustrați, pe care nu-i recunosc drept urmași!

D.M.D.