Este unul dintre cele mai ample proiecte de investiții în echipament școlar derulate până în prezent, iar Consiliul Judetean Arges a obținut prin proiectul depus dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș și a CJRAE” – pentru 46 de săli de clase.
De asemenea, Primăria Pitești a obținut finanțare pentru 45 de școli din Pitești și 1 școală gimnazială din Uda care vor beneficia de dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale în urma apelului de proiecte prin PNRR.
La ceremonie a fost prezent și premierul Marcel Ciolacu.
,,Încă un program prin PNRR pentru județul Argeș cu finanțare obținută de Consiliul Judetean Arges! Infrastructura școlară este o prioritate pentru noi, așa cum a anunțat și premierul Marcel Ciolacu, și nu aveam cum să ratăm oportunitatea de a obține finanțări din cel mai mare proiect de investiții pe această zonă derulat, iată, în guvernarea PSD! Niciodată unitățile școlare nu pot produce valoare doar cu zidurile! Este nevoie de elevi, de cadre didactice bine plătite, bine pregătite și dedicate, și de dotări moderne! Felicitări și lui Cristian Gentea pentru reușita Piteștiului pe același program!” – Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș.
– 139 de laboratoare de informatică și științe pentru învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, unități conexe, dintre care 49 sunt digitale;
– 1619 săli de clasă sau pentru activități extrașcolare dotate cu echipamente digitale pentru organizarea învățării în mediul virtual;
– 91 de cabinete școlare;
– 9 ateliere de practică pentru învățământul profesional sau tehnic.
„Așa cum a spus și premierul Marcel Ciolacu, vorbim despre cel mai amplu program de investiții în infrastructura școlară. Consiliul Judetean Arges a depus eforturi constante pentru a reuși realizarea de investiții folosind orice surse de finanțare, dar mai ales cele externe.
Este un proiect important pentru noi prin care urmărim modernizarea infrastructurii instituțiilor de învățământ special și asigurarea unor condiții optime de studiu cu fonduri nerambursabile. Îmbunătățirea infrastructurii școlare este un obiectiv important al actualei conduceri a C.J. Argeș.