Aurel Bălășoiu, deputat PSD de Argeș, anunț important privind cooperațiile agricole

0
40

Aurel Bălășoiu, deputat PSD de Argeș, face un anunț important privind cooperațiile agricole.

,,Conform Legii cooperației agricole, activitatea cooperativelor agricole beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole care procesează produsele agricole şi/sau care produc/comercializează material genetic şi/sau au activitate de creştere şi/sau activitate de reproducţie, astfel: pentru primii 5 ani de la data intrării în producţie, în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi, pentru cele deja înfiinţate.

Activitatea cooperativelor agricole beneficiază și de scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice, respectiv persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială.

Practic, membrii cooperatori – persoane juridice microintreprinderi vor trebui SĂ SCADĂ din baza de impozitare veniturile proprii înregistrate din valorificarea (comercializarea) produselor agricole  obținute în fermă prin/către Cooperativa Agricolă.

În plus, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativele agricole care îndeplinesc condiţiile de microîntreprinderi nu intră sub incidenţa Titlului III “Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor” şi datorează impozit pe profit

Rezultatul esențial al aplicării acestei facilități fiscale este acela de ELIMINARE a DUBLEI IMPOZITARI aplicate asupra valorificarii produselor agricole prin intermediul Cooperativelor Agricole.

Cooperativa Agricolă microîntreprindere (venituri impozabile sub 1.000.000 euro) care  datorează impozit pe profit, va fi în final scutită și de plata impozitului pe profit – această facilitate  fiind aplicabilă tuturor Cooperativelor Agricole dacă au realizat o cifra de afaceri anuală netă  de până la 1.000.000 euro!”, transmite deputatul PSD de Argeș Aurel Bălășoiu.