Ando 12 clase este rușinea PNL Argeș – un om care n-are habar de nimic, cu zero experiență în administrație, manelist practicant care și-a vândut tot ce a avut la Albota și pretinde că locuiește acum cu chirie în comună, într-o locuință în care n-a intrat de ani buni, încălcând legea care-l obligă să locuiască efectiv acolo!

0
138

Cumva, fiecare pasăre pe limba ei piere!

Nu are niciun rost să tratăm cu respect oameni care nu știu ce este respectul! Nu merită decență aceia care au apucături de golani, comportament de mahala și reacții de boschetari de periferie! Și aici mă refer la șeful cu 12 clase al PNL Albota, Roland Florian Dumitru, zis Ando RAR! RAR, zic unii, pentru că a fost samsar de mașini, alții susțin că porecla vine de la faptul că gândește încet și, extrem de RAR ajunge la concluzii care depășesc intelectul unui elev de clasa a opta!

Sunt unul dintre cei foarte mulți care-l consideră pe Ion Dumitru, primarul social democrat de la Albota, drept unul dintre cei mai buni primari de comună din România. Pentru că, deși are un buget mic, care îi limitează drastic posibilitățile, a transformat Albota într-o perlă edilitară.

Sincer vă spun, este greu ca o persoană din afară să-și poată imagina ce a făcut omul ăsta în Albota. Are drumurile asfaltate mai bine decât în Timișoara, decât în Brașov, decât în Constanța! Nu exagerez absolut deloc, pentru că la Albota până și drumuri marginale au două benzi de circulație perfecte, șanțurile sunt betonate și mai adânci decât cele de pe E 81 ( sectorul Vâlcea – Pitești), în fiecare gospodărie se intră pe podețe betonate largi și construite la dimensiuni standard. Până și drumurile agricole sunt asfaltate, așa încât fermierii din Albota ajung la terenuri ca și cum ar veni la Pitești! Plus multe multe altele.

Problema este că omul ăsta destoinic, priceput, gospodar și corect, este atacat de un fel de Pulică Frânaru, un băiat înscăunat de Alina Gorghiu ca șef la PNL Albota! Zic înscăunat, pentru că alegeri nu aveau cum să facă, din lipsă de membrii! Lucru care s-a văzut la vizita în localitate a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, când a fost nevoie să aducă de urgență câțiva liberali de la Pitești, de la Bascov etc., pentru că Ando și PNL Albota au mobilizat doar 6 persoane. Adică tot efectivul de partid! Nu râdeți, că e de plâns! PNL, partidul care a făurit România modernă, se înjosește la Albota susținând un băiat, Ando RAR, zis 12 clase, care n-are carte, s-a ocupat cu lucruri dubioase, este fan al drogatului Florin Salam, a jucat în videoclipuri ale maneliștilor Nicolae Guță și don Genove, difuzate pe Taraf TV pentru drojdia mahalalelor României.

Ando 12 clase nu va obține 10% din voturi la alegeri! Cu el nu vorbesc nici frații, nu-l cunoaște nimeni și nu-l respectă nimeni din comună. De ce? Din foarte multe motive: pentru că îi este rușine de Albota, pretinzând chiar pe facebook că el locuiește și trăiește la Pitești, pentru nimeni nu poate vota un om care n-are habar de nimic, cu zero experiență în administrație, pentru că a vândut tot ce a primit și și-a lăsat familia pe drumuri, pentru că bea și se fotografiază rangă de beat cățărat pe mașini, plus multe multe altele!

Am fost în documentare la Albota! Am aflat că Ando a primit, cu ajutorul unor mizerii de hotărâri judecătorești, aproape de două ori mai mult teren decât avea dreptul! Și, culmea, mai vrea! Vine la primărie cu nevasta pe post de car de reportaj, încercând prin fel de fel de presiuni să mai obțină teren. Prezentăm toate datele săptămâna viitoare, ca să nu existe dubii!

Ando a fost toată viața lui un profitor! Și aici nu vreau să mă refer la prima lui căsnicie, când făceau amândoi numai și numai nefăcute prin Occident. Pentru că le-am luat urma până și la gazda care i-a dat afară, pentru că nu avea nevoie de probleme!

El și ai lui au vândut toate terenurile pe care le-au primit la Albota, au vândut casa părintească, au vândut 3 apartamente lăsate de familie, cu banii cumpărându-și Audi-uri, ATV-uri și ținând-o langa în chefuri și beții ani de zile!

Tatăl lui locuiește acum cu chirie, că nu mai are nimic! Unul din frați nu-i mai vorbește și își cere scuze public, tuturor dar mai ales unchiului său, primarul Ion Dumitru, pentru golăniile și blestemățiile pe care le face Ando 12 clase și susținătorii lui, Tălâmboiu, Mușchiuleț, Marele Alb și Simon Says, niște triști care, alături de vreo 10 conturi false, reprezintă tot ce poate Ando!

Am fost să văd unde locuiește cel de-al doilea frate al lui Ando, pe care l-au prostit să vândă apartamentul, promițându-i că-l vor ajuta să-și ridice o casă când va avea nevoie. Nu l-au ajutat, așa că bietul om a ajuns să locuiască într-o cocioabă infectă, construită din OSB! Casa promisă a fost ridicată …până la genunchi și abandonată, că pentru clanul Ando promisiunile sunt făcute ca să fie încălcate!

Tot primarul Ion Dumitru, om bun și iertător, a adus câteva mașini de piatră care au făcut posibil accesul prin fața și în curtea fratelui abandonat și păcălit, că până la urmă sângele apă nu se face!

Tot săptămâna viitoare, ne vom amuza bine de tot, când vom prezenta cum au umilit-o Ando și nevastă-sa pe ministrul Justiției Alina Gorghiu! Nu că n-ar merita, dar parcă ne-a fost nouă rușine de rușinea ei, de penibilul situației în care a fost pusă, de lipsa de respect a acestor Fred și Wilma moderni!

În acest moment, la Albota se află în derulare nu mai puțin de șase investiții majore, cu finanțare externă! Primarul Ion Dumitru, credeți-mă, face istorie edilitară, pentu că este vorba de o comună mică, cu realizările unui oraș mare!

Din acest motiv, edilul va câștiga din nou, încă din primul tur!

Rolul articolelor noastre despre Albota nu este, deci, să-l ajute pe primar să câștige alegerile. Va câștiga oricum, într-o manieră triumfală, așa cum o face de zeci de ani.

Noi scriem doar pentru a pune la punct niște nesimțiți și pentru a contracara o campanie mizerabilă de denigrare, pusă în scenă de niște politruci analfabeți. (Da, Ando, am zeci de printuri în care te descurci ca un absolvent de opt clase al unei școli din Ferentari! Scrii ca și cum la toate orele de gramatică ai fi fost plecat să uzi buretele!).

D.M.D.