„Afacerile” clanului Boţîrcă

0
1124

Printre „afacerile” clanului Boţîrcă se numără Pensiunea „Grădina Eforie”, Restaurantul „Valmar”, Târgul Săptămânal Topoloveni şi… Cramele Boţârcani!

afacerile_clanului_botircaÎn ultimele zile, campania „Ziarului de Argeş” împotriva baronului de Topoloveni le-a dat curaj locuitorilor acestui oraş. Le-a arătat că există în Argeş şi presă care nu se lasă cumpărată de Gheorghiţă Boţîrcă, nu se teme de ameninţări şi nici nu va înceta să scrie până nu va fi readusă legalitatea în zonă şi va fi reinstaurat bunul-simţ la Topoloveni.
Am primit atâtea email-uri de mulţumire, atâtea informaţii noi, atâtea încurajări încât ne-am convins: „Gigel” trebuie să plece. Orice s-ar întâmpla, acest individ cu apucături de jihadist nu mai trebuie să ocupe o funcţie publică după alegerile locale din iunie 2016!
O doamnă extrem de bine informată ne-a spus că primarul şi membrii familiei lui nu controlează numai Pensiunea „Grădina Eforie” pentru care a asfaltat cu prioritate peste câmp, ci şi Restaurantul „VALMAR” din Topoloveni, locaţie în care edilul organizează de obicei şedinţele de partid şi diverse alte întruniri ale găştii pe care o conduce. De asemenea, doamna ne-a mai povestit de Cramele Boţîrcani, o asociaţie agricolă viticolă a cărei denumire arată nivelul de grandomanie dilie la care a ajuns edilul.
O altă persoană, care a făcut parte ani buni din anturajul lui Gheorghiţă Boţîrcă, ne-a povestit cum a reuşit Gigel Boţîrcă să pună mâna pe sediul fostului CAP. Operaţiunea este demnă de un Machiavelli contemporan. Sau de un racket de peste Prut!
Sediul fostului CAP Topoloveni a fost cumpărat de… în fine, de un cetăţean. Acesta a vrut să desfăşoare o activitate economică în zonă, numai că nu a mai apucat! Printr-un artificiu numai de Gigel ştiut, clanul Boţîrcă a reuşit să pună mâna pe terenul de sub clădiri. După care, sub ameninţarea unei chirii uriaşe, a reuşit să cumpere uşor sediul fostului CAP Topoloveni. În final a fost mutat amplasamentul Târgului Săptămânal Topoloveni în incinta fostului CAP din localitate!
Nu vi se pare simplu? Aşa lucrează baronii locali. Ups, numai că Gheorghiţă Boţîrcă este primar, nu manţocar imobiliar! Din câte se vede, nu dă doi lei pe asta!
Vom reveni. Multe luni de-acum încolo!
Gheorghiţă la brutărie!
D.M.D.