Adevărul despre relaţia Constantin Nicolescu-Florin Tecău

0
871

Adevărul despre relaţia Constantin Nicolescu-Florin Tecău

UnPrefectul de Arges, Mihai Oprescu (S) si presedintele CJ Arges, Florin Tecau (D) participa la cea de a 37-a editie a "Simfoniei lalelelor", in Pitesti, vineri, 11 aprilie 2014. FELIX CUCEANU / MEDIAFAX FOTOa dintre cele mai abjecte acuzaţii lansate în aceste zile în spaţiul public argeşean este aceea potrivit căreia Florin Tecău a manifestat ingratitudine faţă de Constantin Nicolescu, predecesorul său la şefia PSD Argeş şi a Consiliului Judeţean. Cel care susţine că Tecău este un nerecunoscător este nimeni altul decât Dan Manu, unul dintre cei mai cunoscuţi trădători din organizaţia judeţeană social-democrată!

 

În realitate, Florin Tecău îi datorează mult lui Constantin Nicolescu. N-a negat acest lucru niciodată şi nici nu cred că o va face vreodată. Fără susţinerea lui Nicolescu nu ar fi ajuns să ocupe astăzi funcţia numărul unu a judeţului. Dar una-i una şi alta-i alta!

Când a fost obligat să plece din fruntea CJ Argeş, Constantin Nicolescu a vrut să lase în locul lui un om de paie, o marionetă prin care tot el să tragă sforile la CJ Argeş. Or, Florin Tecău n-a putut fi, n-a vrut să fie omul prin care Nicolescu să facă jocurile la conducerea Consiliului Judeţean. Iar din acest punct de vedere, actualul preşedinte al instituţiei a avut dreptate sută la sută!

Puţini ştiu că, luni bune, funcţionarii CJ nu ştiau de cine să asculte: de Constantin Nicolescu sau de Florin Tecău?! Puţini ştiu că, în fiecare zi, la început, Nicolescu venea la sediul CJ Argeş unde ţinea un fel de şedinţe neoficiale cu directorii, care nu ştiau săracii pe unde să scoată cămaşa şi cum să-l evite (prietenii ştiu de ce!). Puţini ştiu că Florin Tecău, în calitatea sa de preşedinte al CJ Argeş, moşteneşte de la Nicolescu câteva bombe nucleare, dintre care enumerăm ARA Software, Molivişu’, precum şi altele despre care se va vorbi atunci când… vor fi detonate de organe!constantin_nicolescu

E greu să-i explici lui Dan Manu că un preşedinte de Consiliu Judeţean are în primul rând obligaţia să respecte legea, nu să o încalce din loialitate! Pentru că nimeni nu este mai orb decât cel care nu vrea să vadă!

Dan Marius DONOIU

P.S. După ştiinţa mea, Florin Tecău este singurul preşedinte de Consiliu Judeţean din România care nu este acuzat în prezent de fapte de corupţie! Dacă ne gândim fie şi numai la asta, ar trebui ca domnia sa să fie respectat mai mult, chiar şi de către agresivul său contestatar Dan Manu, doctorul de la Morgă! яндекс