Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului va fi marcată şi la Mioveni

0
269

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului (World Autism Awareness Day) este marcată anual la nivel mondial la 2 aprilie cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.

Cu acest prilej, Primăria Oraşului Mioveni, în parteneriat cu Asociaţia „Zâmbeşte şi dăruieşte” şi Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia”, organizează duminică, 2 aprilie, evenimentul „Diferiţi, dar împreună”.

Manifestarea va debuta la ora 12 cu un marş de conştientizare în centrul civic al oraşului la care sunt invitaţi să se alăture toţi cei care doresc.

Programul va continua cu un concurs de desene pe asfalt (preşcolari/I-IV), strada Tudor Muşatescu, dar şi cu un spectacol caritabil, de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni. Pe scenă vor urca Marius Bălan şi Clubul „Fii Artist” Piteşti, trupa de dans „Aristocratique Dance”, trupa de dans modern „Sweet Angels Dance”, Valentin Poenariu, Eduard Ivaşcu, Mara Bratu şi Alexia Niculae.

Cei care doresc să facă donaţii vor avea la dispoziţie urne speciale în incinta sălii pe toată durata evenimentului. Banii strânşi în urma spectacolului vor ajunge la  beneficiarii din Mioveni.

Unul dintre sponsorii evenimentului este OMV Mioveni.

F.O.

Lasa un raspuns