Ziua Eroilor, celebrată la Pitești

0
119

Celebrăm astăzi una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, Înălțarea Domnului, prilej de a onora, în primul rând, eroii neamului!

Ziua Eroilor reprezintă un prilej de recunoştinţă şi smerenie în amintirea celor care, prin faptele lor de vitejie și sacrificiul suprem, au scris o pagină din istoria țării.

În această zi, la Pitești, la Cimitirul Eroilor, au fost depuse coroane și jerbe de flori, iar un sobor de preoți a oficiat slujba de pomenire în memoria celor căzuți în lupte.

În numele Consiliului Județean Argeș au adus un omagiu martirilor neamului românesc care și-au dat viața pentru existența noastră vicepreședintele Marius Nicolaescu, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, consilieri.

Glorie veșnică eroilor noștri!