„Ziarul de Argeş” a avut dreptate, ai avut o idee de rahat!

0
272

adevarul adevarat fotoAcum vreo zece zile am purtat o discuţie complet neprincipială cu un fel de coleg de breaslă în biroul unui demnitar argeşean. Omul îmi reproşa agresiv că, acum vreo patru ani, „Ziarul de Argeş” ar fi publicat un articol insultător la adresa lui. El nu făcuse altceva, mi-a spus, decât să susţină înfiinţarea unor cataloage online în care părinţii să poată consulta în timp real situaţia şcolară a copiilor.
Evident că o astfel de idee mi se pare corectă astăzi, aşa cum mi s-ar fi părut corectă şi atunci. Aşa că am contestat vehement că am fi putut ataca o astfel de iniţiativă.
Am căutat articolul, pentru că mie nu-mi plac lucrurile neterminate. Şi redau astăzi un fragment, ca să fie clar cine a minţit şi cine a avut dreptate:
Citiţi din reclama firmei lui A.I.… şi cruciţi-vă: (…) Mai mult, dacă părintele are suspiciuni că fiul sau fiica lui a luat-o pe căi greşite, poate pune pe urmele lui un detectiv angajat de firmă (de la una dintre societăţile de pază cu care firma lucrează). (…) Orice părinte care doreşte să aibă acces nelimitat la informaţii privind activităţile copilului său, atât cele şcolare, cât şi cele din afara unităţii de învăţământ, trebuie să facă o împuternicire prin notariat, pe numele profesorului A.I.. Ulterior, pe baza acestei împuterniciri, firma are acces la documentele şcolare şi-i poate cere dirigintelui informaţiile pe care părinţii doresc să le afle. Aducem la cunoştinţa părinţilor notele, absenţele, dar şi ceea ce se discută la şedinţele cu părinţii, în cazul în care ei nu pot participa. De asemenea, noi îi putem informa corect despre fondurile de contribuţie a elevilor la unitatea de învăţământ din care fac parte şi tot noi putem recomanda meditatori privaţi competenţi în vederea pregătirii pentru examene”.
Deci nu era vorba despre catalog online, ci despre elevi urmăriţi pe bani grei! Despre o ofertă stupidă, fiindcă un părinte nu are nevoie de o firmă pentru a afla notele copilului său, ci doar de un telefon dat dirigintelui! Fondurile de contribuţie a elevilor la unitatea de învăţământ sunt ilegale, aşa că nu e nevoie de o firmă care să informeze despre aşa ceva pe mulţi bani!
Iar admiţând că un părinte e atât de nefericit cu capul încât să-şi urmărească propriul copil cu detectivi, mă întreb de ce dracului nu i-ar angaja chiar el, ci ar lăsa o firmă să căpuşeze toată treaba, încărcându-i factura???
Aşadar, poziţia „Ziarului de Argeş” a fost corectă. Ideea cu detectivi, cu firme care să scotocească prin cataloage şi care să numere absenţele elevilor mi se pare cretină! Probabil şi iniţiatorului, deoarece a abandonat-o între timp.
D.M.D.
P.S. M-ar entuziasma o polemică online. Aş paria oricând pe noi! Cât despre numărul de cititori, de care fac atâta caz unii care sunt pe Net de 10 ani, până la sfârşitul lunii octombrie vă vom depăşi aşa cum trece un Inter City pe lângă un tren personal hârbuit. De ce? Pentru că noi suntem o publicaţie corectă şi incisivă aflată în slujba argeşenilor, iar voi doar nişte site-uri patronate de unii cu bani mulţi, dar fără personalitate, valoare şi talent. Asta cred, asta vă spun!
În rest, cine mă caută mă găseşte, după cum am mai spus. Problema este că s-ar putea să regrete!

Lasa un raspuns