Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea se declară ,,surprins” și ,,dezamăgit” de Călin Popescu Tăriceanu: A sta la masă cu cei care au inițiat moțiunea împotriva guvernului din care faci parte este o atitudine cu care nu pot fi de acord!

0
97

Ieri, imediat după votul pe moțiune, am aflat cu surprindere și dezamăgire că dl. Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu inițiatorii moțiunii care a dărâmat guvernul din care făceam parte.

Nu pot să nu mă întreb ce căuta dl. Tăriceanu la această discuție. Pregătea o alianță politică alături de cei de care ne-am despărțit acum câteva luni?!

Este de neacceptat să întorci spatele celor cu care te-ai aliat acum 3 luni și să revii alături de cei de care te-ai despărțit acum 5 luni.

Este inacceptabilă continuarea aceluiași joc care a dus ALDE în situația actuală. Acest demers politic face parte dintr-un lung șir de piruete, iar prețul plătit este chiar pierderea încrederii electoratului ALDE în noi. Trebuie să oprim aceste piruete politice.

A sta la masă cu cei care au inițiat moțiunea împotriva guvernului din care faci parte este o atitudine cu care nu pot fi de acord!