Va apărea pe piață pâinea socială! Vezi cine va beneficia de pâine la jumătate de preț!

0
286

paine_socialaSe știe deja că mulți români nu au bani uneori nici să pună pe masă o pâine. Cazurile cu bătrâni care au muncit o viață și nu își permit o pâine nici la o săptămână, sau familiile numeroase care cer ajutorul televiziunilor pentru a-și putea hrăni copiii, fac parte din subiectele zilnice dezbătute la televizor.

Aceste cazuri sociale au pus pe gânduri  parlamentarii care vor ca românii care au un venit brut sub cel minim pe economie, 1050 de lei lunar, să își poată cumpăra pâinea la jumătate din prețul de piață al acesteia, adică 0,45-0,50 de bani. Acest proiect „Pâine socială” este binevenit, știindu-se de multe alte inițiative: frigiderul comunitar, din care oamenii sărmani pot lua alimente, iar cei care doresc şi au posibilităţi pot aduce alte produse, în ajutorul celor săraci, pachete cu alimente gratuite de la Uniunea Europeană și inițiative asemănătoare în preajma sărbătorilor. Toate aceste sunt un semn bun, că românii încă sunt sufletiști și vor să ajute, că încă nu a dispărut urma de umanitate, că nu a fost încă înlocuită cu egocentrismul.

Așa numita ”pâine socială” va putea fi cumpărată de la orice magazin din țară, dacă clientul va prezenta cuponul de pensie, adeverința de șomer sau fluturașul de salariu.

Parlamentarii au găsit și soluția pentru ca pâinea destinată celor fără posibilități să nu coste prea mult bugetul statului. Ei au prevăzut ca din rezerva de stat să se dea o cotă pentru “pâinea socială”, care va stabilită de Guvern, după ce specialiștii vor face un calcul cu câți români sunt în această situație.

„Pâinea este principalul aliment pe care îl consumă românii, iar de multe ori aceștia nu își pot permite acest produs că nu au bani suficienți. Cred că un ajutor din partea statului pentru cei care nu își pot permite să cumpere mai multe pâini zilnic ar fi bine venit. Pâinea socială va avea un preţ accesibil, dar acest lucru nu înseamnă în niciun caz că această pâine va fi mai puţin calitativă”, au declarat inițiatorii legii.

 

Lasa un raspuns