UZPR, UZPR, UNIUNEA unde e?

0
423

Incompetenţa şi autosuficienţa manageriatului au dus Uniunea Ziariştilor din România în pragul autodemolării (I)

UZPR, UZPR, UNIUNEA unde e?

…să recunoaştem că jurnalismul este creaţie… corectă chestiunea aceasta. Gândiţi-vă la Eminescu, la marii noştri gazetari…” – Eugen Simion (interviu de Marian Petcu, 5 august 2016)

*Cristian SABĂU

Puţintică istorie (europeană!) nu strică!

Sărbătorim, ziceam, în acest 2017 (şi este într-adevăr motiv de sărbătorire) şase secole de la încheierea marii schisme a Occidentului care timp de 40 de ani a opus nu principii şi concepte, ci exclusiv interese foarte, foarte materiale… Ce-i drept, mascate sub formă de divergenţe principiale, ca să dea bine şi pe la principii, şi pe la credincioşi, pe la popoare. Măcar atât cât să poată masca marile interese economice ale papalităţii şi (mai ales) ale monarhilor Franţei. Între 1305 şi 1377, papii au avut reşedinţa nu la Roma, ci în Franţa, mai întâi la Bordeaux (1305-1306), apoi la Poitiers (1307-1308) şi în fine, aproape 70 de ani (1309-1377), la Avignon. Între 1377 şi 1417, Occidentul european foarte catolic a „beneficiat” de serviciile divine (şi lumeşti!) a câte doi papi care au activat concomitent, unul la Roma, altul la Avignon. Pentru ca situaţia să fie mai clară pentru credincioşii catolici, papii s-au excomunicat reciproc, aşa că nu se putea cunoaşte cu precizie care e adevăratul papă şi care era anti-papă, chestie de alegere, dar mai ales de geografie. Dar exemplele de tembelism politic nu lipsesc (nici) în acei ani; astfel, chiar înaintea marii schisme, în marea sa înţelepciune, papa Grigore al XI-lea, aflat în conflict cu Republica Florentină, s-a gândit să ia o măsură radicală, aşa că i-a excomunicat pe toţi locuitorii Toscanei, fie aceştia bărbaţi, femei sau copii… Minunată măsură!

În 1378, grupări de cardinali cu interese divergente aleg doi papi: Urban al VI-lea care rămâne la Roma şi Clement al VII-lea care se întoarce la Avignon, generând începutul marii schisme. 15 ani mai târziu (în 1394) schisma împarte statele europene în două tabere în funcţie de care papă recunoşteau ca părinte spiritual suprem: Bonifaciu al IX-lea (1389-1404) de la Roma era recunoscut de Veneţia, Anglia, Germania, Polonia, Portugalia şi Ungaria, în timp ce papa Benedict al XIII-lea (1394-1414) de la Avignon era recunoscut de Franţa, Castilia, Aragon, Scoţia, Savoia. Nemaidorind să tolereze această situaţie contraproductivă şi pe tărâm economic (era vorba despre venituri importante ale Bisericii, impozabile), regentul Franţei Filip cel Îndrăzneţ se adresează Universităţii din Paris pentru a rezolva divergenţele ce păreau ireconciliabile. Universitatea pariziană propune trei soluţii dintre care se alege una de compromis: retragerea concomitentă (un fel de demisie ca aceea din 2013 a lui Benedict al XVI-leaRatzinger) a celor doi papi şi alegerea unui alt papă. Numai că papii aflaţi în funcţie (Bonifaciu al IX-lea şi Benedict al XIII-lea) au refuzat soluţia, aşa că acea nefericită schismă a continuat cu acelaşi Benedict de la Avignon şi cu urmaşii lui Bonifaciu la Roma: Inocenţiu al VII-lea (1404-1406) şi Grigore al XII-lea (1406-1415). Între Universitatea pariziană şi Sfântul Scaun (mai corect spus, „Sfintele Scaune”) relaţiile devin tot mai încordate. Universitatea pariziană decretează ca mijloc de reglementare nerecunoaşterea supunerii faţă de un papă sau altul, iar Coroana franceză refuză să mai susţină financiar vreun papă. În faţa crizei, o mare parte dintre cardinali hotărăşte să meargă pe calea reconcilierii şi convoacă un nou conciliu la Pisa în 1409. Aici cardinalii reuniţi îi condamnă pe cei doi papi şi aleg un al treilea, pe Alexandru al V-lea (1409-1410). La moartea lui Alexandru al V-lea, cardinalii din Pisa îl aleg papă pe Ioan al XXIII-lea. Urmarea este că toţi cardinalii participanţi la conciliul de la Pisa sunt excomunicaţi de ceilalţi doi papi (aici, DA, au fost de acord!), iar lumea se îmbogăţeşte cu un papă, având acum 3 papi în loc de 2… Unul dintre cei care au contribuit la rezolvarea crizei bicefaliei (şi tricefaliei) Bisericii Catolice a fost Ladislau, rege al Ungariei şi al Neapolelui, care în 1413 îl alungă pe papa (sau „antipapa”, de la o interpretare la alta, de la un ce interes la altul) din Pisa Ioan al XXIII-lea, acesta refugiindu-se la Sigismund, împăratul Germaniei. În această situaţie, Sigismund este aproape obligat să intervină în conflict şi convoacă un nou conciliu în 1414 (un adevărat congres european cu participare extra-bisericească, adică a societăţii civile de atunci) la Constanţa (pe malul Lacului Bodel) condus chiar de Ioan al XXIII-lea, care spera să fie confirmat ca singurul papă „valabil”. Numai că aici e obligat să se angajeze că, dacă ceilalţi doi papi se retrag, va proceda la fel şi el, ceea ce refuză să facă şi părăseşte conciliul. Rămaşi fără papă, cei vreo 1.800 de sinodali se folosesc de ocazie pentru a decreta că autoritatea conciliului care „deţine puterea de la însuşi Dumnezeu” este superioară autorităţii papale, iar cine nu se va supune (inclusiv papa Ioan al XXIII-lea) va fi pedepsit. Ceea ce s-a şi întâmplat, Ioan al XXIII-lea fiind capturat şi obligat să renunţe la tiara pontificală, ca şi papa de la Roma Grigore al XII-lea care a fost şi el obligat să se retragă. În locul celor doi papi, în ziua Sfântului Martin – 11 noiembrie 1417 – sinodul îl alege ca papă (aproape cu unanimitate) pe cardinalul Colonna care devine Martin al V-lea. Lua astfel sfârşit cea mai serioasă schismă a Bisericii Occidentului. O alta mai puţin îndelungată, de 10 ani (1439-1449), va fi declanşată de sinodul de la Basel care-l contestă pe Eugen al IV-lea (care nu voia să accepte supremaţia sinodului faţa de papă) şi îl numeşte papă pe Felix al V-lea. Noua schismă se încheie în 1449 când Felix al V-lea îl recunoaşte ca papă pe Nicolae al V-lea, succesorul lui Eugen al IV-lea. Aşa a fost lupta celor doi-trei papi tocmai în perioada în care pe aici pe la noi Mircea cel Bătrân încerca să ţină piept ascensiunii puterii otomane şi să stăvilească năvălirea turcească în Europa…

Nu, istoria nu se repetă! Cel mult se parodiază… din păcate!

Cine spune că istoria se repetă se înşală! Prezentul poate cel mult parodia, maimuţări fapte din trecut. Situaţia celor două grupări din conducerea UZPR mi-a amintit situaţia de acum 700 de ani când cei 2 sau chiar 3 papi se excomunicau reciproc, spre deznădejdea celor care chiar credeau în cele sfinte şi în papă ca păstor al turmei creştinilor. Din păcate, evenimentele de prost-gust care s-au petrecut în ultimii doi ani, diversele acuzaţii care au curs prin diferite publicaţii (mai ales în spaţiul virtual) au condus la lipsa de reacţie a conducătorilor organizaţiei de breaslă a jurnaliştilor şi la scindarea conducerii, mai bine zis la izolarea şi apoi suspendarea preşedintelui Doru Dinu Glăvan de către un grup de membri de frunte ai UZPR, care întâmplător (sau poate NU chiar!) au fost sau mai sunt purtători de epoleţi. Diferenţele de păreri s-au transformat în divergenţe accentuate, dialogul a lipsit sau a fost formal, ineficient şi toată această stare acutizată a dus la o luptă deschisă care a compromis tagma în ansamblu. Riscurile acestei încleştări purtate – se pare, de aproape 2 ani – în spatele uşilor închise şi doar în ultimele luni în spaţiul public, riscuri la care vajnicii luptători pentru putere nu s-au gândit (sau nu le-a păsat), au fost discreditarea statutului jurnalistului (şi-aşa nu prea bine situat) şi punerea în discuţie a intenţiilor (chiar bune!) de impunere a jurnalismului ca valoare adăugată (şi recompensată material) a societăţii româneşti. Ocupaţi peste poate cu luptele la nivel înalt, preşedintele şi alţi membri de frunte ai UZPR chiar n-au fost capabili să riposteze elegant, dar ferm la unele atacuri la adresa categoriei socio-profesionale pe care o reprezentau (şi – pe cât se pare – o mai reprezintă încă), lăsând nesancţionate felurite derapaje de gândire – să le spunem totuşi aşa – defavorabile jurnalismului şi jurnaliştilor, derapaje mascate în analize serioase (şi neapărat de dreapta, c-aşa-i trendul) şi care, având aparenţa seriozităţii, pot aduce mari prejudicii imaginii breslei. Pentru că, în multe cazuri, lipsa unei replici pe măsură echivalează cu acceptarea acuzaţiilor, şi la asta ar fi trebuit să se gândească conducătorii breslei jurnaliştilor!

Ziariştii? „De regulă oameni fără caracter… fără studii” – Marian Petcu, profesor, Universitatea Bucureşti

În situaţia descrisă mai sus a luptelor intestine şi a „încasării” fără replică a unor acuzaţii neprobate, cel mai mult m-a deranjat lipsa de reacţie a conducerii UZPR faţă de articolul publicat pe site-ul contributors.ro de profesorul Marian Petcu de la Universitatea din Bucureşti în 9 decembrie 2016 („Evoluţii recente în jurnalismul autohton”). Autorul sugerează nici mai mult, nici mai puţin decât manevre şi stratageme cu iz de înşelătorie (spus mai pe şleau) la care s-ar fi dedat breasla şi ai săi fruntaşi în tentativa de a obţine venituri folosindu-se de sprijinul unui „personaj de tristă amintire, Adrian Păunescu… artizan al cultului lui Ceauşescu”. Asta cu atât mai mult cu cât – susţine autorul articolului – „mulţi dintre membrii UZPR s-au format şi au lucrat în perioada comunistă, când reperele profesiei erau altele”. Ei şi? Sper că măcar atunci când a coordonat ditamai volumul „Istoria jurnalismului din România în date”, adică peste 1.400 de pagini (la mare concurenţă cu „Istoria…” lui Nicolae Manolescu) şi reprezentând munca a peste 120 de oameni, vreme de patru ani, s-o fi întâlnit vreodată în viaţa sa autorul articolului cu revistele specializate („tehnice”) să zicem culturale din perioada comunistă, de la „Secolul XX” la „Teatrul”, „Cinema” sau chiar şi „Sport” (ca să intrăm în domeniul foarte atacatului şi hulitului D.D. Glăvan) şi doar amnezia sau criterii foarte discutabile îl împiedică să evalueze corect calitatea actului jurnalistic ce combină informaţia cu analiza şi comentariul specializat… Pentru a discredita profesionalismul breslei autorul recurge la exemple alese cu grijă dintre eşantioanele de joasă speţă ale breslei, de o moralitate îndoielnică, ce au reprezentat tagma jurnaliştilor, începând cu Henric Streitman, întâiul preşedinte al UZP (în 1919): <<Streitman a murit în anul 1949, în Israel. Iată un om care a fost pe rând socialist, liberal, popular (naţionalist) şi fascist, care a traversat două religii şi mai multe ideologii, patru ştiinţe, cinci universităţi, ziarist şi politician (senator), dar care a fost învestit cu atributele de maxim profesionalism în jurnalismul autohton, la 1919. Cine au fost ceilalţi profesionişti din UZP? Nu aveau legături cu ceea ce ne imaginăm astăzi a fi „profesionist”. De regulă, oameni fără caracter. Şi mai ales, fără să fi trecut prin şcoli. Noi am avut (şi avem) „profesionişti” care nu absolviseră nici liceul. Instituţia bacalaureatului îi speria pe foarte mulţi, de aceea, atunci când Pamfil Șeicaru, spre exemplu, a propus într-un proiect de lege să li se pretindă reporterilor studii liceale şi redactorilor studii universitare, acesta a fost atacat pentru că ar fi atentat la libertatea presei… Sunt oameni care au cele mai diverse origini ştiinţifice, oameni care nu s-au întâlnit niciodată cu munca, oameni care nu au avut responsabilităţi, care au ratat orice altă carieră şi s-au făcut jurnalişti… Jurnalistul nu trebuie să fie un individ de geniu, aşa cum avem din păcate oameni care se pricep la orice, care au expertiză în poluare, în înarmare, în inflaţie, în crize demografice etc. Ei nu au înţeles că, de fapt, jurnalistul nu trebuie să fie deştept, ci el trebuie să fie harnic şi onest>>.

<<Printr-o manevră bizantină, recent, jurnalismul a fost trecut în rândul ocupaţiilor artistice/creative, alături de pictură, literatură, compoziţie, arhitectură etc…

În 5 august 2016 l-am întrebat pe acad. Eugen Simion dacă ştia pentru ce a solicitat UZPR recunoaşterea jurnalismului ca fiind creaţie (pentru a primi indemnizaţii). „Ştiam că urmăresc acest lucru. De fapt, aceasta a fost contribuţia mea, să recunoaştem că jurnalismul este creaţie. Şi a fost corectă chestiunea aceasta. Gândiţi-vă la Eminescu, la marii noştri gazetari…”, a spus domnia sa.

„Dar în aceasta breaslă sunt fete care prezintă meteo, neveste de jurnalişti care nu au călcat niciodată într-o redacţie, jurnalişti care au zidit cultul personalităţii, jurnalişti autentici şi incerţi, te miri cine… Statul român le va da o indemnizaţie de recunoştinţă. Pentru ce?”, l-am întrebat… Precizez că mulţi dintre membrii UZPR s-au format şi au lucrat în perioada comunistă, când reperele profesiei erau altele comparativ cu cele ale jurnalismului de piaţă (de cerere şi de ofertă). Presa comunistă avea tiraje dispuse de autorităţile politice (nu depindeau de o cerere reală, de foarte multe ori publicul fiind obligat să se aboneze la unele periodice), prin urmare nu a cunoscut falimentul. Încă ceva: Uniunea are alura unei organizaţii militare (are în conducerea sa şase ofiţeri activi şi în rezervă), ceea ce face şi mai dificilă creionarea unei autentice identităţi – este greu de înţeles cum poţi fi concomitent ofiţer şi practicant al unei ocupaţii liberale, adică al jurnalismului…>>.

Şi dă-i şi dă-i cu „Păunescu şi ciracii lui”, cu comunismu’ şi presa sa de 2 lei, făcută de jurnalişti de 2 lei, jurnalişti care se regăsesc şi în postcomunism… Cam ăsta e nivelul „analizei” (mai bine zis, al atacului îndreptat împotriva jurnaliştilor în ansamblu) şi drept să spun am fost foarte dezamăgit… De la un profesor universitar (format în perioada foarte liberă a capitalismului) mă aşteptam la mai mult… E adevărat că nivelul învăţământului universitar în România a scăzut îngrijorător (Da’ chiar, universitatea bucureşteană o fi ajuns între timp între primele 500 în lume? Ia ghiciţi! Sau mai bine consultaţi rankingul universităţilor…), da’ nici să lucrezi cu prejudecăţi pe post de concepte, dom’ profesor, că şade ruşine cum se spune prin Muscel… Ar fi putut dom’ profesor să adauge că evreul Streitman a fost propus ca preşedinte al UPZ de însuşi Pamfil Şeicaru (da’ poate nici Şeicaru ăsta n-a fost jurnalist, deşi era foarte productiv, cel puţin în domeniul etajelor) şi ales cu unanimitate de cei prezenţi? Ar fi putut, dar n-a făcut-o, pentru că vrea neapărat să arate că tagma jurnaliştilor nu merită consideraţiunea societăţii, d-apăi a universitarilor… Păi, chiar aşa, dom’ profesor, „jurnalistul nu trebuie să fie deştept, ci el trebuie să fie harnic şi onest”… Păi şi-atunci de unde interpretarea, analiza, adicătelea creaţia jurnalistică. N-ar fi mai bun un filmuleţ şi gata? Sau ceva de genul WYSIWYG, adicătelea exact, da’ exact What-You-See-Is-What-You-Get?! Se poate aşa ceva? Uite că în concepţia profesorului universitar Marian Petcu se poate! Da’ poate tot căutând prin arhive a dat dom’ profesor peste numele unui Brunea-Fox, evreu şi el ca Streitman şi care n-avea studii superioare… Da’ chiar aşa făr’ de studii a fost în stare să inaugureze în România un gen care nu prea se mai practică – reportajul. Da’ poate între atâţia indivizi fără şcoli şi fără caracter şi-o fi amintit de un fost coleg de-al său, profesor (să mă ierte spiritul „colegului” pentru comparaţie!) care a fost şi un important jurnalist pe numele său Nicolae Iorga. Să recunoaştem că în articolul profesorului Marian Petcu, între destule aberaţii introduce şi o percepţie absolut valabilă şi de natură să îngrijoreze, şi anume aceea că „Uniunea are alura unei organizaţii militare (are în conducerea sa şase ofiţeri activi şi în rezervă”. Dar ce să mai zici dacă nici măcar pe Doru Dinu Glăvan acest aspect nu l-a îngrijorat atunci când i-a promovat pe colonei…

DISPOZIȚIE (prezidenţială) contra REZOLUȚIE (pucistă)

În timp ce Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România era atacată din exterior de persoane care la o vedere superficială pot fi considerate ca având expertiză în domeniu şi deci posibili emiţători de idei interesante şi valide, la vârful Uniunii continua situaţia ambiguă cu acuzaţii reciproce, ambiguitate care a condus la început de septembrie la două Adunări Generale Extraordinare, în 2 şi 8 septembrie. Cea din 8 septembrie convocată la data de 29 iulie 2017 de către preşedintele Doru Dinu Glăvan (prin dispoziţia nr. 8), cealaltă convocată de către Consiliul Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România prin Rezoluţia nr. 1(3) din 16.08.2017. Oferim spre lectură şi întristare (măcar de-ar fi fost spre amuzament!) cele două documente de chemare la adunare ale celor două – de-acum deja – tabere ireconciliabile:

  1. DISPOZIȚIA Nr. 8/29 iulie 2017

Preşedintele UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA,

Constatând deteriorarea gravă a relaţiilor şi climatului de lucru în şi dintre structurile de conducere ale U.Z.P.R., manifestată printr-o atmosferă de teroare şi dictat în şedinţele Consiliului Director din 19 iunie şi 18 iulie a.c., precum şi actele adiacente emanate de unii membri ai Consiliului care au exacerbat situaţia,

Având în vedere haosul funcţional creat şi imposibilitatea continuării normale a activităţii,

Observând că această situaţie, la care se adaugă atacurile la imaginea, prestigiul şi credibilitatea organizaţiei noastre profesionale, care îi vulnerabilizează reprezentativitatea, creează riscuri directe pentru exercitarea drepturilor dobândite,

Luând act şi de anumite insinuări sau acuze nefondate, dar care nu pot fi judecate obiectiv şi competent decât de Adunarea Generală a Uniunii, singura în măsură să acorde şi să retragă responsabilităţi de conducere şi reprezentare,

Analizând aceste evoluţii şi blocajul funcţional la care au condus din perspectiva Statutului U.Z.P.R. şi constatând că actul de organizare şi funcţionare a Uniunii are numeroase lacune, greşeli, impreciziuni, care afectează funcţionarea normală a U.Z.P.R.,

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 20 lit. a şi art. 21 alin. (2) lit. g din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, art. 187-251 din Codul Civil, precum şi ale art. 24 şi ale art. 33 pct. 2 lit. a şi lit. h din Statutul U.Z.P.R.,

CONVOC

Adunarea Generală Extraordinară a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA în ziua de 8 septembrie 2017, ora 11, la Bucureşti, în Sala Amfiteatru de la Academia de Ştiinţe Economice (A.S.E.), din clădirea Ion N. Angelescu, situată pe strada Căderea Bastiliei nr. 2-10, cu următoarea

Ordine de zi:

  1. Raport de activitate pe perioada 1 aprilie – 7 septembrie 2017;
  2. Referat asupra erorilor, lacunelor şi altor imperfecţiuni ale Statutului U.Z.P.R. care îngreunează aplicabilitatea acestui act normativ de bază, afectând funcţionalitatea şi reprezentativitatea Uniunii, capacitatea acesteia de a apăra drepturile profesionale şi sociale ale ziariştilor;
  3. Propuneri de îmbunătăţire a Statutului şi altor acte normative interne;
  4. Expunerea punctelor de vedere care marchează disensiunile dintre reprezentanţii aleşi, cauzând blocajul funcţional al structurilor U.Z.P.R.;
  5. Dezbaterea temelor menţionate la punctele 1-4;
  6. Diverse.

***

  1. Adunarea Generală Extraordinară a UZPR

Rezoluţia nr. 1(3) din 16.08.2017

Consiliul Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România,

Constatând starea de fapt în care se află la această dată domnul Glăvan Doru Dinu, cât şi temeiul general de drept folosit, desfiinţează Decizia nr. 8 din 29 iulie 2017. În conformitate cu dispoziţiile art. 25, art. 30, lit. a, f, m şi n, art. 34 şi art. 35, al. 1, din Statutul modificat la Adunarea Generală de la Vidraru-Argeş admis de Judecătoria sector 1, Bucureşti, la data de 27.04.2017, în dosarul nr. 12941/299/2017, cât şi urmare a situaţiei speciale apărute între două Adunări Generale

Convoacă

Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România în ziua de 2 septembrie 2017, ora 10, cu următoarea

Ordine de zi:

– Raportul Comisiei de Atestare Profesională privind primirea şi eliberarea adeverinţelor conform Legii 8/2006 modificate prin Legea 83/2016, cât şi a Normelor de Aplicare;

– Raportul Comisiei de Cenzori pe perioada 1.04-1.09.2017;

– Aprobarea Măsurilor Organizatorice stabilite în şedinţa Consiliului Director al UZPR din data de 10.08.2017;

– Completarea funcţiilor vacante în Consiliul Director;

– Aprobarea înfiinţării unei Comisii de Analiză a Statutului care va fi completat şi modificat conform legislaţiei Statului Român, la viitoarea Adunare Generală din trimestrul I/2018;

– Diverse.

Secretar General, Adrian Fulea

***

Reacţia „puciştilor” a fost explicitată prin vorbele vicepreşedintelui UZPR colonelul (r) Ion Petrescu (O mai fi jucând oare pe acest post? Om vedea ce hotărăşte justiţia) care publică în 18 august 2017 un material cu titlu pompos – „Pe 2 septembrie 2017 va învinge adevărul în UZPR” – din care îmi permit să extrag câteva fragmente (fără a altera, sper, mesajul adresat breslei şi naţiunii; sublinierile îmi aparţin):

<<Pe 2 septembrie 2017 va învinge adevărul în UZPR

Ion Petrescu, vicepreşedinte al UZPR

Un jurnalist profesionist evaluează o situaţie de criză a unei organizaţii pe baza analizei lucide a faptelor prezentate aşa cum au fost acestea, nu cum le reinterpretează cei care preferă ascunderea, nerecunoaşterea, măsluirea adevărului de interes public. Din această perspectivă, pentru corecta înştiinţare a celor ce sunt dezinformaţi, în mod repetat, premeditat, cu rea-credinţă, de cel ce a fost, până la 10 august 2017, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România/UZPR, reamintesc cronologia evenimentelor generate de dorinţa membrilor Consiliului Director de a elimina abuzurile, bunul-plac şi ruperea de realitate a unui purtător abil de aparenţe publice, din păcate contrazise de fapte dovedite, nicidecum inventate.

13 iunie 2017 este data la care apare Raportul Comisiei de Atestare Profesională a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. În acest document, preşedintele comisiei menţionate şi colegii săi, care au contribuit la realizarea Raportului, precizează, negru pe alb:

„Pentru 43 de dosare (…) s-au emis Adeverinţe, eliberate de Preşedintele UZPR, domnul Doru Dinu Glăvan, fără a lua în calcul că cererile formulate de petenţi nu au fost semnate de Preşedintele Comisiei de Atestare Profesională. Valoarea medie a fondurilor indemnizaţiei puse în plată este, în medie, 43.000 de lei lunar sau 516.000 de lei anual”.

În traducere liberă, bugetul statului este văduvit lunar, respectiv anual, de sume acordate unor persoane care nu îndeplinesc integral criteriile de acordare a indemnizaţiei pentru jurnaliştii aflaţi acum la pensie. Pus în faţa evidenţei, cetăţeanul Glăvan a recunoscut în faţa membrilor Consiliului Director: „Eliberarea adeverinţelor fără aprobarea Consiliului Director a fost o greşeală. Îmi cer scuze pentru că am eliberat aceste adeverinţe. Subscriu tuturor deciziilor ce vor fi luate de Consiliul Director… Îmi cer scuze că am eliberat aceste adeverinţe din motive umanitare”.

Cuvintele de mai sus sunt înregistrate de reportofoanele ce erau puse, la vedere, pe masa reuniunii menţionate, cu acordul membrilor Consiliului Director. Ulterior, cetăţeanul Glăvan nu mai recunoaşte nimic, îşi pune amicii să scrie poveşti ştiinţifico-fantastice în fiţuici cu câţiva cititori, blamarea gratuită a celor care au devoalat minciunile, abuzurile şi pofta bunului-plac devenind expresia voinţei unui personaj care se crede mai presus de lege. Şi fiind, în iluzia sa, mai presus de deciziile Consiliului Director, decide, cu de la sine putere, anularea celor hotărâte de cei care până mai ieri erau colegii săi şi convoacă… adunarea menită, în viziunea sa, a-i anula suspendarea decisă, pe 10 august 2017, prin decizia numărul 1 a Consiliului Director. Consiliul Director, fiind informat de intenţia scrisă a cetăţeanului Glăvan de a aduce grupuri de presiune la adunarea generală a UZPR, a luat decizia de a devansa data acesteia, pe 2 septembrie 2017, la ora 10, locul fiind într-un sediu al unei prestigioase instituţii de cultură din inima Capitalei…

Pe 18 august, cetăţeanul Glăvan, care simte fugindu-i de sub picioare pământul tot mai micşoratei sale credibilităţi personale, are o… iluminare, vorba vine, şi mai comite un „comunicat”, al cărui mesaj esenţial este că anunţurile Consiliului Director al UZPR, care a decis suspendarea sa din Uniune, nu ar fi valabile – comedie mare – doar ce anunţă Doru Dinu Glăvan rămâne în picioare. Vă înşelaţi, domnule Glăvan. Şi pentru că îi ameţiţi pe naivi cu „militarizarea” UZPR, de ce nu recunoaşteţi public că SINGUR aţi decis prezenţa a doi rezervişti şi a unui ofiţer activ, toţi trei jurnalişti mult mai cunoscuţi decât dumneavoastră, în componenţa Consiliului Director? Apoi aţi pus presiune pe cel ce era secretar general, determinând plecarea sa din scârbă faţă de abuzurile dumneavoastră. Ulterior aţi încercat debarcarea celui de-al doilea, deoarece vă critica public, dar lucizii din UZPR nu au executat ordinul dumneavoastră de mic arendaş al Uniunii. Mai nou îl stigmatizaţi şi pe cel de-al treilea purtător de uniformă, doar pentru că a devoalat deconturile dumneavoastră aiuritoare făcute cu un tupeu specific celui animat de bunul său plac. Dumneavoastră şi acoliţii dumneavoastră – care se simt cu musca pe tichiile lor, deloc de mărgăritar, deoarece şi-au cumpărat indemnizaţia achitând retroactiv cotizaţia, pe cinci ani în urmă, în mod ilegal – vorbiţi de un… puci în Uniune?

Consiliul Director al UZPR – unde funcţionează acum, spre uluirea personajului Glăvan, principiul conducerii colective, ceea ce pentru fostul preşedinte nici nu conta în ecuaţia puterii sale discreţionare – are încredere în manifestarea cerebrală a colegilor ce vor veni la adunarea generală din 2 septembrie. Semnalele primite din teritoriu sunt clare. Cine a încălcat legea trebuie să răspundă în faţa justiţiei>>.

***

Cam aşa sună mesajul-manifest-convocator al „puciştilor” şi imputările aduse „cetăţeanului Glăvan”. Trebuie să recunosc public: sunt foooaaarte de acooorrrd… cu ultima sa propoziţie!!! Da, cine a încălcat legea trebuie să răspundă în faţa justiţiei! Să răspundă indiferent de nume, funcţie, etnie, sex şi alte particularităţi, cum ar fi gradul în armia română. De-abia aştept să văd – vorba unui clasic – cine-i de vină…

 

Ce-am aflat la 5 septembrie 2017

Trebuie să recunosc – iarăşi public – faptul că de cum am intrat în sala unde se ţinea adunarea generală extraordinară a Filialei Argeş a UZPR am văzut că ceva s-a schimbat: de unde până în anii trecuţi dacă ne adunam vreo 10-12, acum eram 26! Buuun! O fi „de vină” creşterea nivelului conştiinţei profesionale şi a spiritului asociativ, şi nicidecum perspectiva – pentru mulţi – a obţinerii acelei pensii suplimentare, mi-am zis… şi am ascultat expunerea colegului Gheorghe Frangulea care în mare a repetat cam tot ce fusese scris şi de vicepreşul-colonel Ion Petrescu în articolul din care am dat pasajele mai importante.

În plus de la Gheorghe Frangulea am aflat doar că acest „cetățean Glăvan” (citându-l pe vicepreşedintele Petrescu) este un as al manipulării şi că i-a păcălit (sau chiar „ne-a păcălit”) pe toţi, ani de zile combinând jumătăţi de adevăr cu neadevăruri condus fiind doar de interese (mai mult sau mai puţin personale sau de grup). Totodată ne-a asigurat că linia cinstită şi legală este cea adoptată de Consiliul Director al UZPR şi că Filiala Argeş ar trebui să se alinieze şi să sprijine poziţia adoptată de deja citatul consiliu director. Spusele lui au fost întărite şi de Nicolae Badiu, la rândul lui participant la Adunarea Generală Extraordinară (varianta Consiliului Director) din 2 septembrie.

La iniţiativa preşedintelui filialei Argeş a UZPR, Mihai Golescu, de a asculta printr-o discuţie telefonică ce are de spus blamatul (şi aproape condamnatul) Doru Dinu Glăvan, atât Gh. Frangulea, cât şi Nicolae Badiu au refuzat participarea la discuţie şi au părăsit AGE înainte de terminarea acesteia.

Personal n-aveam cum nici măcar o singură dată în viaţă să-i acord credit lui Gh. Frangulea după ce într-o aşa-zisa revistă culturală (de fapt, cum bine a definit-o poetul şi profesorul Mircea Bârsilă, o publicaţie „de, despre şi pentru Virgil Diaconu”, din păcate scoasă pe banii piteştenilor fără să le fie de vreun folos acestora) i-a închinat fostului primar Tudor Pendiuc un articol (pe cel puţin două pagini!) superelogios: „Pendiuc – un primar atomic”. Un „primar atomic”, adică un oarecare ajuns prin neglijenţa (sau chiar nesăbuinţa) alegătorilor, un primar care a dat de pământ cu tot ce înseamnă civilizaţie urbană în mileniul III. Păi dacă astea-s criteriile, s-avem pardon, dar nu-ţi dăm crezare, colega! Şi cam aceeaşi lipsă de încredere am în raportul cantitate/calitate al informaţiei aduse de articolele lui Nicolae Badiu

Faţă de situaţia prezentată de Gheorghe Frangulea şi de Nicolae Badiu, participanţi la AGE din 2 septembrie, şi având în vedere negarea vehementă de către preşedintele Doru Dinu Glăvan a celor prezentate de cei doi participanţi din Argeş, adunarea generală extraordinară a filialei a hotărât delegarea ca participanţi cu un mandat special de observatori (şi doar la caz de cumpănă a cvorumului şi de exprimare a votului) a doi membri ai filialei, Constantin Paşol şi autorul acestor rânduri, Cristian Constantin Sabău. Pentru explicitare dăm în continuare textul Mandatului de Reprezentare:

„MANDAT de REPREZENTARE – UZPR Filiala Argeş

Ne exprimăm nedumerirea şi perplexitatea în legătură cu faptele ce ne-au fost aduse la cunoştinţă de către Gh. Frangulea, preşedinte al Comisiei de Atestare a UZPR, în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 5 septembrie 2017, în prezenţa a 26 dintre cei 45 de membri ai filialei (fapte care – desigur – ar fi trebuit să ne fie făcute cunoscute cu mult înainte). Din păcate, în prezent avem doar un tablou parţial (şi poate şi părtinitor) al situaţiei la nivel naţional a UZPR. Faţă de cele petrecute la nivelul conducerii naţionale a UZPR, poziţia noastră, a filialei ARGEŞ a UZPR, este sintetizată în câteva deziderate-principii pentru îndeplinirea cărora vom milita:

Considerăm că este absolut imperios necesară menţinerea UZPR ca organizaţie profesională care să reprezinte atât interesele breslei în general (în contextul social-naţional), cât şi a fiecăruia dintre membrii săi.

Menţinerea UZPR nu va fi în niciun caz făcută cu orice costuri legale şi morale, nu vom admite nimănui (de la membri de rând până la conducătorii aleşi) derapaje de la legislaţie, ne desolidarizăm de practicile care pot compromite calitatea de JURNALIST, inclusiv de acelea privind oferirea/obţinerea (şi mai grav, tranzacţionarea) de foloase nelegale.

UZPR trebuie să devină o organizaţie de breaslă serioasă, predictibilă în acţiuni, cu o conducere necompromisă prin acte la marginea legalităţii (sau chiar ILEGALE), conducere în care să putem avea încredere nu numai noi jurnaliştii argeşeni, ci toţi jurnaliştii afiliaţi din ţară”.

Cu acest mandat ne-am prezentat la Bucureşti pe 8 septembrie şi am participat ca observatori la AGE convocată de preşedintele (nerecunoscut de Comitetul Director) Doru Dinu Glăvan. Dar despre ce s-a petrecut la cele două AGE din 2 şi 8 septembrie vă vom informa în cel mai scurt timp. Şi asta pentru că – vorba profesorului universitar Marian Petcu – „merită şi presa puţin respect”. Şi ca să-i arătăm respectul nostru profesorului Petcu, iată că începem şi terminăm această prezentare cu citate din lucrările sale.

Pe (foarte) curând cu alte informaţii despre ce s-a (mai) întâmplat la UZPR.

Lasa un raspuns