USR Argeş se delimitează de fostul şef liberal de la Finanţe: Gheorghe Banzea nu este şi nu va fi membru USR! Este însă membru PLUS, aşa că sunt totuşi colegi în alianţa USR-PLUS 2020!

0
100

Am primit la redacţie un drept la replică de la USR Argeş. Liderul filialei judeţene, Adrian Cîrstea, ne-a transmis că Gheorghe Banzea nu este şi nu va fi membru USR Argeş.

Iată textul primit de la USR Argeş:

Gheorghe Banzea nu este membru al USR. Informaţia prezentată de dumneavoastră este falsă şi tendenţioasă.

USR este un partid format din oameni care nu au mai făcut politică, nu au făcut parte din structurile de conducere ale altor partide, din oameni care nu au fost numiţi pe funcţii publice.

Pentru corecta informare a cititorilor dumneavoastră, vă stăm la dispoziţie oricând pentru verificarea informaţiilor ce privesc USR.

Cu stimă,

Adrian Cîrstea, preşedinte USR Argeş

Am greşit… şi nu am greşit! Pentru că am fost induşi în eroare de prezenţa lui Gheorghe Banzea la TOATE evenimentele publice ale Alianţei USR-PLUS 2020 în Argeş! Şi de sutele de fotografii pe care Banzea şi le-a făcut cu Dan Barna şi cu Dacian Cioloș!

Să nu mai pierdem timpul: Gheorghe Banzea este membru PLUS. Adică tot coleg cu cei de la USR, pentru că fac parte din aceeaşi alianţă politică!

D.M.D.

Lasa un raspuns