După ce am dezvăluit că Pârnuță este în spatele blocării licitaţiei pentru Muntele Valea Vladului (o suprafaţă de aproape 300 hectare de păşune!), licitaţie care trebuia să aibă loc pe data de 30 martie 2020, precum şi faptul că viceprimarul încearcă să combine fermieri din zonă într-o cooperativă care să preia pe lângă lege terenul în cauză, iată noi aspecte ale activităţii acestuia care contravin legii.
Unul dintre magazinele edilului, un supermarket amplasat la intersecţia străzii Notar Alteanu cu strada Păpuşa, funcţionează complet ilegal. Adică fără avize de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică, fără autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă etc.
Zilele următoare, noi dezvăluiri despre viceprimarul Ion Pârnuță, una dintre problemele pe care rucărenii trebuie să le rezolve cu prilejul alegerilor locale din toamnă.
D.M.D.