Un ciclon uriaș se apropie de România! Vom avea vânt puternic, furtuni, descărcări electrice

0
1157

Florinela Georgescu, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a vorbit despre ciclonul uriaş care se îndreaptă spre România.

Directorul ANM susţine că acest ciclon se va opri înainte de a ajunge la noi în ţară.

Ciclonul de deasupra Italiei se îndreaptă spre România, dar nu ajunge. Vom rămâne la extrema cu precipitaţii abundente, dar vom fi influenţaţi. Am vorbit despre o modificare a vremii în urmă cu două săptămâni, a fost prognozată această schimbare, nu este foarte importantă din punct de vedere al precipitaţiilor. Am avut două zile cu temperaturi de vară. Vom avea furtuni, descărcări electrice. Ce e mai important este faptul că vor fi intensificări ale vântului peste tot în ţară. Va avea 40-50 km la oră. Posibil să mai fie şi pe parcursul nopţii. A fost o avertizare Cod Galben pe partea de sud a Banatului. Şi în Dobrogea. Noi vom avea două zile cu vreme ceva mai instabilă, după care vom reveni la zile frumoase“, a declarat Florinela Georgescu.

Ciclonul care se apropie de Romania se afla acum în Croaţia, unde a produs deja cateva pagube.

(Sursa: RomaniaTV)

Lasa un raspuns