Un alt prostovan de la PAM a încălcat legea, împărţind materiale electorale ilegale!

0
322

PAMPrimesc ieri un telefon. Şi aflu că, pe lângă suita de imbecili şi sceleraţi de la Partidul pentru Argeş şi Muscel de care ne-am ocupat până astăzi, mai există unul mai tâmpit decât toţi!

Zilele acestea, acest terminat a umplut comuna unde candidează cu materiale electorale ilegale. În sensul că nu conţin cerinţele obligatorii prevăzute de lege: numele partidului care le-a comandat, codul mandatarului, tiraj şi executant.

Să vedem totuşi despre cine este vorba:

Mă numesc Vlad Nicolae, cunoscut de cetăţeni sub numele de Aurel. Sunt din comuna Budeasa, candidez la funcţia de primar din partea PAM (Partidul pentru Argeş şi Muscel).

Vă prezint realizările în beneficiul cetăţenilor din comună pe timp de 10 luni cât am ocupat funcţia de viceprimar, cu atribuţii de primar (…)”.

Omul, care pare curentat, o ţine aşa pe vreo 3 pagini, „uitând” însă să spună că nu sunt realizările lui astea cu care se laudă, ci ale echipei PSD din care făcea partea înainte să pună botul la minciunile lui Mircea Andrei. Consiliul Local a aprobat acele investiţii, nu el… Aurel!

Totuşi, ca să vedeţi cât îl duce capul pe nefericit, iată o selecţie a celor mai năstruşnice realizări cu care s-a putut lăuda cineva vreodată:

Tăiat nucul din curtea primăriei care era uscat şi prezenta un pericol permanent”;

Înfiinţat comisia de fond funciar. Cea veche nu a funcţionat de la moartea domnului Dumitrăchescu şi ca urmare nimeni nu putea să intre în posesia unui drept în ceea ce priveşte terenurile agricole sau păduri”;

Am înfrumuseţat aspectul general al primăriei cu ocazia sărbătorilor”;

Oglinda de la intersecţia DJ 703 K şi DC 219 pentru siguranţa circulaţiei”;

Remontat tub scufundat în noroi pe uliţa Cănulescu”.

Om cu o inteligenţă mai ascuţită şi cu o viziune mai profundă noi n-am întâlnit! E demn de Florin Frătică, infractorul, şi de restul creaturilor de la PAM! A tunat şi i-a adunat!

Deocamdată însă, rugăm Biroul Electoral şi organele de poliţie să se considere sesizate de noi cu privire la comiterea unor infracţiuni, plus contravenţii la Legea electorală.

Evident, urmărim situaţia, cum o facem şi în multe alte cazuri (Primăria Poiana Lacului, Primăria Bradu etc.), printre care şi cel al miliţianului Dănuţ Dinu, reclamat de două ori cu probe incontestabile la Biroul Electoral (fără rezultat până acum!). De luni, 6 iunie, promitem să le facem plângeri la DNA pentru abuz în serviciu tuturor celor care refuză să aplice legea, devenind astfel complicii infractorilor sau contravenienţilor! Puteţi fi siguri de asta!

D.M.D.

13336300_1037167433033083_2027242225_n

13342056_1037167563033070_1141089363_n

13330512_1037167679699725_1983893195_n

Lasa un raspuns