Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Constantin Grigore, vă dă întâlnire luni, 8 mai, de la orele 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la un concert vocal-simfonic extraordinar susținut de tenorii ieșeni Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu.
Bazat pe modelul internațional „The Three Tenors”, concertul se bucură de succes, de la începutul proiectului, în iulie 2022, până în prezent, artiștii profesioniști de operă au susținut spectacole în fața a peste 20.000 de spectatori.
Cei trei tenori ieșeni se află într-un turneu în țară, acompaniați de orchestrele simfonice ale orașelor în care se desfășoară concertele.
Abordează un repertoriu internațional în șapte limbi, celebrele arii din opere și canzonette se îmbină cu fuziunea stilurilor și genurilor muzicale clasice și moderne.
Biletele pot fi achiziționate de pe ateneuiasi.ro și bilet.ro.