Trăiască 27 August, Ziua Independenţei Republicii Moldova!

0
394
*Cristian SABĂU

A fost un august nu „în flăcări” ca serialul TV românesc, ci un adevărat „august înflăcărat”, acel august 1991 când, în urma puciului (încercat de un grup de politicieni şi militari de grad înalt) eşuat de la Moscova, situaţia în Uniunea Sovietică a luat o turnură greu de prevăzut cu câţiva ani înainte şi a permis detaşarea (eliberarea de sub tutela Moscovei a) acelor republici constituente care nu mai suportau modul de funcţionare (pe atunci de împotmolire) a statului sovietic.

Acum câteva zile, la 27 august 2017, s-au împlinit 26 de ani de când Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS şi a devenit Republica Moldova. În acea zi de care mulţi români cred că-şi aduc aminte, 280 de deputaţi au semnat documentul prin care Moldova se emancipa, se elibera de sub tutela Rusiei. Entuziasmul atinsese cote foarte înalte, câteva sute de mii de moldoveni au aclamat, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, această emancipare cu adevărat istorică. În uralele celor care aşteptau, Parlamentul de la Chişinău a votat „Declaraţia de Independenţă” care prevedea detaşarea de Uniunea Sovietică, repunerea în drepturi a limbii române şi condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov între URSS şi Germania hitleristă în urma căruia Basarabia a fost ocupată în 1940 de trupele sovietice. A fost o mândrie (şi o datorie naţională împlinită) faptul că prima ţară care a recunoscut independenţa noului stat al Moldovei a fost România.

Din păcate, aşteptărilor mari de atunci le-au răspuns realizări nu tocmai de excepţie, mai toate guvernele, diferite ca orientări politice şi programe, care spre Moscova, care spre Europa (şi SUA!), care s-au perindat în perioada 1991-2017 la conducerea statului au fost departe de a mulţumi populaţia prin realizările lor. Şi dacă în domeniile politic şi juridic lumea este – în general – satisfăcută de nivelul de democraţie atins, în domeniul economic, adică în viaţa de zi cu zi, situaţia lasă mult de dorit. Precaritatea economică, lipsa de viziune şi voinţă politică a guvernanţilor au adus ţara la limita de jos a sărăciei, cu salarii mici, pensii derizorii, depopulare masivă şi – mai ales – fără un orizont al speranţei că situaţia s-ar putea remedia.

 

Chişinău, 27 August 2016 – tembelism organizat.
Chişinău, 27 August 2017 – pesimism şi tristeţe

Dar, pe principiul sănătos să ne bucurăm de ce avem şi să luptăm ca să avem mai mult, în fiecare 27 August moldovenii îşi sărbătoresc independenţa care cum ştie, care cum (şi cu ce) poate, atât în Chişinău, cât şi în toate centrele raionale. Am participat doi ani la rând (2015 şi 2016) la sărbătorirea de la Chişinău din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Şi dacă în 2015 sărbătorirea a decurs în limitele rezonabile ale unei festivităţi urmate de un banchet popular, în 2016 senzaţia a fost a unei sărbătoriri organizate de o juntă militară care se teme de propriii cetăţeni, pe care nu-i lasă să se apropie la mai puţin de 200 de metri!

În februarie 2016 am fost trei zile la Roma, am „tras” la un hotel din zona Vaticanului, aşa că m-am simţit obligat să-i fac o vizită de curtoazie papei Francisc (Francesco la Roma). Deşi în lume se întâmplaseră destule acte de terorism şi deşi accesul era bine organizat şi controlat, nimic nu te împiedica să ajungi în apropierea papei (mă rog, la câteva zeci de metri dacă ai venit mai târziu). În schimb, în 27 August 2016, la Chişinău, cei care au dorit să participe la eveniment (la un astfel de eveniment, şi ca spectator de pe margine eşti tot participant!) au fost ţinuţi la distanţă de o armată de jandarmi şi poliţişti, nu-mi este clar din ce cauză. Mă îndoiesc de faptul că cineva ar fi intenţionat să răstoarne guvernul şi preşedintele taman de 27 August 2016.

Rezultatul celebrei şi tembelei strategii de organizare a sărbătorii Eliberării de sub jugul moscovit a fost vizibil în 2017, când populaţia care era aşteptată la sărbătoare a fost sublimă, dar a cam lipsit (ei, nu chiar „cu desăvârşire”, dar aproape). Altfel spus, au fost mai mulţi artişti participanţi decât public.

„Public numărat pe degete la festivităţile organizate ieri-dimineaţă de autorităţi cu ocazia Zilei Independenţei. La ceremonia oficială de inaugurare, organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, abia dacă au asistat câteva zeci de cetăţeni. Este pentru prima dată în cei 26 de ani de independenţă când sărbătoarea este marcată de un astfel de pesimism”, remarcă istoricul Octavian Ţîcu. Dacă derularea a fost cea tradiţională (cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi program artistic susţinut de interpreţi de muzică populară, fanfare, ansambluri folclorice şi dansatori din toată Republica Moldova), anul acesta numărul artiştilor a fost mai mare decât cel al spectatorilor. „Eu, la vârsta mea, am fost martor la toate sărbătorile astea ale independenţei, în fiecare din cei 26 de ani… Ceea ce pot să spun cu fermitate e că eu mai tristă sărbătoare decât cea care s-a întâmplat ieri nu-mi amintesc niciuna… Anul trecut au pus garduri, au băgat zece cordoane de poliţişti, au dat cu gaze. Anul ăsta n-au pus nimic şi lumea n-a mai venit”, declara jurnalistul Constantin Cheianu.

Briceni, 27 August 2017 – veselie, culori, dansuri, muzici, colaci

Bine-am făcut că în acest an n-am fost la Chişinău ca să mă întristez din cauza atmosferei pesimiste (sau militarist-represive)! Bine-am făcut că am ales să sărbătoresc 27 August în Briceni, un orăşel de aproape 10.000 locuitori, situat la 230 km nord de Chişinău (puţin peste Paralela 48), care acum vreo 10 ani avea faima de a fi „cel mai verde, cel mai bine amenajat şi cel mai curat oraş al Moldovei”. Da’ chiar, bine am făcut! Aici la Briceni, atmosfera a fost destinsă, însuşi Ştefan cel Mare şi Sfânt a patronat sărbătoarea care a fost veselă, viu colorată şi frenetic dansată. Formaţii de dansuri şi ansambluri muzicale din localităţile raionului (oraşul Briceni este capitala raionului cu acelaşi nume) s-au întrecut arătându-şi măiestria într-ale jocului săltat şi frumos colorat, fetele au dansat până aproape şi-au rupt tălpile pantofiorilor (precum în basme) sau până au făcut băşici şi au fost obligate să se descalţe, ceea ce am văzut şi la ediţia 2015 din Chişinău a sărbătorii, dovedind că arta cere oarece sacrificii. Oficialii raionului, primarii localităţilor, responsabilii culturali, directorii de cămine culturale şi şcoli de artă au folosit ocazia pentru a aduce ce aveau mai bun în materie de formaţii artistice, port popular, meşteşuguri populare, sau – mai ales – tradiţii culinare locale. Au fost prezente şi etalate cam toate meseriile şi ocupaţiile tradiţionale, de la covoare şi ştergare la mături din paie (mai eficiente decât aspiratorul „Buran”!!). Şi cum raionul Briceni este un raion multietnic (conform datelor statistice, cu locuitori moldoveni, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari, ţigani – nu rromi, că ei nu l-au avut pe Petre Rrroman – şi… români!), sărbătoarea a fost foarte frumos asortată cu felurite feluri de mâncare – de „culinărie” cum se zice în republică (mai ales zeci de tipuri de plăcinte, colţunaşi şi colaci prezentaţi ostentativ, ca să-ţi lase gura apă!) – şi băuturi (care mai alcoolice, care mai răcoritoare). Ce să mai zici, un adevărat „guleai” la care au participat cu elan şi plăcere invitaţii din Letonia, o formaţie corală răsplătită pentru prestaţie cu colaci şi ceva băuturică… Ei, aşa sărbătoare mai DA!

Eu, ca republican şi unionist ce mă aflu, aclam – vorba lui nea Iancu – orice independenţă cât de mică, orice scoatere de sub tutela oricărei puteri imperialiste. Că dacă sărbătoarea de 23 August s-a transferat din România în Ucraina, bine că măcar mai avem români şi moldoveni pentru acest 27 August! Trăiască!

Lasa un raspuns