Alături de oamenii din Corbeni și de primarul Nicolae Dinică au fost președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, prefectul județului Argeș Făcăleaţă Ioana, deputatul Remus Mihalcea, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului Argeș Cristian Puiu, primarii Constantin Panțurescu de la Curtea de Argeș, Cristian Enescu de la Valea Iașului, Niculaie Dragnea de la Băiculești, consilieri județeni și locali – toți uniți în dorința de a sprijini și de a păstra aceste comori ale identității noastre.
“Festivalul „Tradiții Argeșene” este sărbătoarea sufletului românesc unde #credința, jocul, muzica și meșteșugurile se transmit din generație în generație. Îl felicit pe primarul Nicolae Dinică și echipa sa pentru că ține vii tradițiile și meșteșugirile tradiționale care ne definesc ca popor! Felicit, de asemenea, oamenii din Corbeni – adevărații păstrători ai tradițiilor, care dau viață legăturii dintre trecut și viitor.”, a transmis prefectul Ioana Făcăleață.
Rugăciunea “Tatăl Nostru” rostită împreună de toți cei prezenți, omagierea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și hora satului au fost momente menite să strângă și mai mult legăturile între oameni.