Tolea Ciumac, săltat de procurorii DIICOT pentru contrabandă!

0
9

Tolea Ciumac a fost reţinut joi de procurorii DIICOT, după mai multe percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe. Alături de controversatul luptător de Kempo au mai fost săltate încă 10 persoane, părtașe la aceleași infracțiuni.

Potrivit anchetatorilor, Tolea Ciumac, alături de alte persoane, este suspectat de contrabandă cu ţigări şi constituirea de grup infracţional, informează stirileprotv.ro.

Percheziţiile din Capitală, dar şi din alte cinci judeţe, au avut loc joi, la primele ore ale dimineţii. În urma acestora, luptătorul de Kempo a fost ridicat din locuinţa sa din Bucureşti şi transportat de anchetatori la Bacău. Tolea Ciumac a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, unde urmează să fie audiat de către procurori. El este acuzat de contrabandă cu ţigarete şi constituire a unui grup infracţional.

Împreună cu Tolea Ciumac, au fost reţinute şi duse la audieri peste 10 persoane bănuite de aceleaşi infracţiuni. În casele şi depozitele care aparţin suspecţilor au fost găsite cantităţi mari de ţigarete, dar şi bani proveniţi din vânzarea acestora, potrivit sursei citate.

Tolea Ciumac nu se află la primul conflict cu legea. În decembrie 2016 el a atacat trei persoane în Pitești, după ce s-a șicanat în trafic cu șoferul unui autoturism (articolul complet aici).

Lasa un raspuns