Tinerii frumoşi şi liberi – cancerul fără leac al României!

0
821

17-oct-tinerii-frumosi-si-liberiCel mai uşor lucru în ţara asta e să manipulezi. Mai ales dacă-i ai drept ţintă pe cei mai idioţi dintre concetăţenii noştri. Mă refer aici la tinerii frumoşi şi liberi, imbecilii care în 2004 au apărat România de comunism votând un securist ca Traian Băsescu (care la Revoluţie avea rang de ministru secretar de stat în regimul Ceauşescu!)! Foarte tare, nu-i aşa?

Tot ei, retardaţii, i-au oferit al doilea mandat aceluiaşi Traian Băsescu, ca să nu vină la guvernare „hoţii” de la PSD. Atât de inspiraţi au fost aceşti nefericiţi încât au adus la putere cei mai mari bandiţi din istoria României, responsabili pentru jafuri de sute de milioane de euro, comise la vedere: dosarele Microsoft, ANRP, Gala Bute, finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu, prăduiala Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării etc., la care se adaugă un tsunami de măsuri împotriva cetăţenilor, printre care tăieri de pensii şi salarii, creşterea taxelor, închiderea a sute de spitale, împrumutarea a peste 20 de miliarde euro de la FMI şi Banca Mondială!

Guvernul Ponta a fost doborât tot de aceşti limbrici de Centrul Vechi, deşi reparase aproape tot ce distruseseră băsiştii: reîntregise salariile şi pensiile, redusese TVA şi impozitul pe dividende, redeschisese spitalele închise de regimul băsist, plătise împrumuturile la FMI şi Banca Mondială etc. Folosindu-se ca pretext tragedia de la „Colectiv”, Sistemul i-a manipulat pe cretineii corporatişti şi a obţinut aducerea la putere a Cabinetului Cioloş, o adunătură de funcţionari de mâna a doua de la Bruxelles şi bursieri Soros. Rezultatul s-a văzut: pentru prima dată în istoria ţării, la conducere au ajuns nişte caricaturi inepte, nişte indivizi atât de incompetenţi încât şeful lor, Dacian Cioloş, a fost obligat să dea afară nu mai puţin de 9 miniştri în 9 luni, în urma unor scandaluri publice de anvergură.

Scriu aceste rânduri pentru că am citit la câţiva astfel de juni pe facebook că, pentru ei, Dacian Cioloş este cel mai bun premier pe care l-a avut România după 1989! Înţelegeţi? Tinerii frumoşi şi liberi sunt cazuri incurabile! Chiar dacă tehnocraţii sunt inepţi, ineficienţi şi impotenţi, în capul lor vina o poartă Dragnea, fiindcă a fost condamnat pentru referendum, şi Tăriceanu, fiindcă un procuror de la Ploieşti zice că preşedintele Senatului nu i-a spus tot ce ştia despre cazul escrocului Paul Lambrino, finul lui Băsescu Traian!

Dacă în decembrie le vom permite acestor dobitoci să ne mai fure 4 ani din viaţă cu cine ştie ce alt experiment (gen USR!), atunci ne merităm soarta! Dacă nu ieşim şi noi în stradă să dăm cu ei de pământ în cazul în care, aşa cum se aude, vor face din nou o Revoluţie de Centru Vechi după alegeri dacă PSD şi ALDE câştigă alegerile şi fac majoritate, atunci chiar că nu mai e de trăit în România.

D.M.D.