Tatiana Ciurea, nepoata lui Qi Baishi

0
167

*Cristian SABĂU

TATIANA IERNILOR LIMPEZI” intitula pe facebook Denisa Popescu-Martin grupajul de fotografii care ilustrează expoziţia pictoriţei Tatiana CIUREA prezente pe simezele Bibliotecii Judeţene Argeş în acest decembrie 2017. „În fiecare an, în decembrie, pictoriţa TATIANA CIUREA îmbrăţişează, ireal de senzorială, frumuseţea lumii trecătoare. 18 acuarele, realizate în două săptămâni, cu febra celui care ştie că orice vine se grăbeşte, încă dinainte de a veni, să plece”, mai scria Denisa Popescu-Martin, reuşind să surprindă în cuvinte (poetice) poezia picturii unei artiste mai puţin cunoscute decât ar merita arta sa.

Mi se pare că – nici în comportament, nici în simţiri – noi românii încă nu ne-am desprins de un baroc exagerat, de un rococo suprasolicitat, ambele în mare măsură declasate, degenerate. Faţă de această consideraţie, Tatiana Ciurea are puţine puncte de contact cu mainstream-ul artei şi societăţii româneşti: cultivă o artă spiritualizată şi se face vinovată de discreţie excesivă.

Da, Tatiana Ciurea pare să nu fie de p-acilica, chiar dacă datele sale biografice asta ar pretinde. De la înfăţişarea cu tentă orientală până la arta sa cu aer exotic, cu atmosferă rarefiată, esenţializând nu povestea, anecdota, ci instantaneul, fotografia momentului cu retina sensibilităţii sufleteşti, e clar, Tatiana Ciurea aparţine unui alt tip (şi arhetip) de artist plastic. Cu atât mai mult pictura sa care – în cea mai mare parte – este aerisită, aproape frugală pentru degustătorul de artă. În toate expoziţiile pe care i le-am văzut până acum, temele alese au legătură cu spiritualizarea, cu înălţarea. Iar tehnicile de execuţie ale ideii/simţirii au servit minunat intenţiile artistei.

Tatiana Ciurea îl atrage, îl aspiră chiar pe privitor în atmosfera rarefiată a temperaturilor scăzute, a aerului „tare”, a zăpezii albe. Albul în acuarelele Tatianei Ciurea este culoare foarte activă, foarte tare, chiar dacă (cu binecuvântate intenţii) poate vira spre violet sau spre mooov, că – doar se ştie – un pic de mov nu strică. Nici măcar în pictura spiritualizată cu intenţii (şi program) spiritualizant… Mi se pare că pictura Tatianei Ciurea joacă în altă divizie, cum spunem noi tinerii… 

Şi aş mai spune că, dacă ar fi să emitem judecăţi (ceea ce nu e cazu’, da’ hai s-o facem!), pictura sa ar putea fi caracterizată ca fiind influenţată de stampele orientale, de arta plastică din „ţara dimineţilor liniştite” (sau din „ţara cireşilor înfloriţi”), dar mai ales din şcoala chineză puternic esenţializantă a lui Qi Baishi. Aş putea-o chiar bănui pe artista piteşteană că ar avea ceva înrudiri pe ADN-ul artistic cu marele artist chinez (şi el insuficient cunoscut pe meleaguri mioritice), pentru că se pot observa atât similitudini tematice, cât şi maniere asemănătoare de tratare a subiectelor.

Hermann Keyserling, întemeietor şi teoretician (în urmă cu aproape un secol, prin 1920) al „şcolii de înţelepciune” de la Darmstadt, şcoală care intenţiona să apropie civilizaţia occidentală tot mai intelectualistă şi mai bazată pe dominarea (şi exploatarea) naturii de către om cu acel pasivism poate cam exagerat, dar cultivat în arta (extrem)orientală, ar fi fost – cred – foarte fericit să vadă lucrările Tatianei Ciurea. Nu i-a fost dat lui Keyserling, dar ne este permis nouă, contemporanilor artistei, să ne apropiem cu sfială (şi curiozitate!) de acuarelele care aşteaptă cuminţi, tăcute şi tentante pe simezele Bibliotecii Judeţene Argeş. 18 la număr, cea mai mare parte fiind deja reţinute, adjudecate la preţuri de dumping (aş zice, fiind vorba doar despre aproximativ 300 lei/tablou) de către amatorii de frum

Lasa un raspuns