Știri din sportul argeșean

0
34

Baschet

Meci demonstrativ cu Colegiul Brătianu

Miercuri, de la ora 13, BCM U FC Argeş va susţine un meci demonstrativ la Colegiul IC Brătianu cu echipa de baschet a acestei unităţi de învăţământ. Acţiunea face parte dintr-o campanie de promovare şi popularizare a sportului în rândul tinerilor organizată de clubul FC Argeş. Săptămâna trecută, tot la acest liceu de mare prestigiu din Piteşti, au fost prezenţi şi fotbaliştii de la FC Argeş. Venirea jucătorilor alb-violeţi a stârnit un interes imens în rândul elevilor, sala de sport a Colegiului Brătianu fiind arhiplină la meciul demonstrativ de fotbal. Oficialii clubului din Trivale au anunţat că aceste acţiuni vor continua în toate unităţile de învăţământ care au săli de sport.

Fotbal

Derby pentru supremaţie

Fotbaliştii de la FC Argeş vor disputa la sfârşitul acestei săptămâni o nouă etapă de campionat. Echipa pregătită de Emil Săndoi va întâlni duminică în deplasare pe UTA Arad, o formaţie de mare tradiţie a fotbalului românesc. Confruntarea dintre cele două echipe face parte din cadrul etapei cu numărul 12 a Ligii 2 Casa Pariurilor şi va fi transmisă în direct de către Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV. Piteştenii vor aborda această întâlnire de pe locul 6 al clasamentului, cu cele 32 de puncte, obţinute în 16 runde, în timp ce UTA se situează pe locul 9, cu 23 de puncte, acumulate tot în 16 runde.

Handbal

Au urcat pe podium

Handbalistele de la FC Argeş au urcat pe podium după victoria de acum câteva zile, de pe propriul teren cu ACS SZEKELYUDVARHELYI NOI KEZILABDA KLUB. Piteştencele s-au impus la o diferenţă de zece goluri, scor 31-21, în disputa cu formaţia din Covasna. Victoria alb-violetelor s-a conturat încă de la pauză când sportivele pregătite de Titel Răduţă, Paul Mihăilă şi Victor Neagu conduceau la 5 lungimi. În urma acestui rezultat, FC Argeş a urcat pe locul 3 al seriei C din Divizia A de handbal feminin, cu cele 18 puncte, acumulate în 10 etape.

Volei

Înfrângere drastică

Voleibalistele de la FC Argeş au înregistrat sâmbătă prima înfrângere din acest tur de campionat. Echipa pregătită de Cristina Zanfir şi Ionela Davidescu a pierdut cu 3-0 la seturi, confruntarea din deplasare cu CSU Oradea. Piteştencele au cedat cele trei seturi la 19, 17 şi 22 de puncte. În urma acestui eşec, FC Argeş se menţine pe locul 2 al seriei, cu cele 14 puncte acumulate în 6 etape. Liderul acestei serii rămâne CSM Târgu Mureş, formaţie care are 6 victorii din tot atâtea partide jucate. Următorul meci oficial al voleibalistelor noastre va avea loc sâmbătă, de la ora 13, la Sala Sporturilor Trivale, adversar urmând a fi CSU Politehnica Timişoara, echipă care a cedat cu 1-3 la seturi disputa de pe propriul teren cu SCM Craiova.

Judo

Raicu, eliminat în turul 2

Acum câteva zile, în Uzbekistan, a avut loc un Grand Prix de judo rezervat seniorilor, competiţie la care au participat cei mai buni judoka din Europa. La acest concurs a luat startul şi piteşteanul Alexandru Raicu. Sportivul legitimat la FC Argeş-CSM Piteşti a concurat la categoria 73 kg dar a fost învins în turul 2 de un judoka mult mai experimentat. Raicu este component de bază al lotului naţional al României şi unul dintre cei care au mari şanse a reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Lasa un raspuns