SSB (Societatea Ştiinţifică Brătianu), o societate ştiinţifică tânără, ambiţioasă şi creativă

0
354

*Cristian SABĂU

„Salutare şi bine v-am găsit! Suntem entuziasmaţi să anunţăm primul, dar cu siguranţă nu ultimul, eveniment marca SSB. Vă invităm pe toţi la Agora SSB, un târg de ştiinţă în tandem cu discursuri şi prezentări PowerPoint în domeniul biologiei, informaticii, dar şi despre orientarea în carieră. Fiecare club va fi prezent cu standuri şi joculeţe menite să stârnească curiozitatea vizitatorilor, dar nu numai, având o gamă largă de standuri care mai de care mai sofisticate, de la aeromodelism la limba japoneză. Normal că ne-am gândit şi la ceva mai relaxant, aşadar vom crea şi o sală de Boardgames unde vă puteţi juca alături de colegi. Veţi putea asista la următoarele conferinţe susţinute de invitaţi speciali, în sala multimedia: Carieră în domeniul medicinei, Informatica – o gamă variată de oportunităţi de carieră şi Ce înseamnă să fii jurnalist şi freelancer?”

Simpatica şi tentanta Invitaţie foarte deschisă a fost adresată tuturor elevilor de la licee sau şcoli generale („Pot participa elevi de 13-19 ani, indiferent de liceu/şcoală generală. Vă aşteptăm în număr cât mai mare, cu cât mai mulţi prieteni!”, glăsuia Invitaţia urbi et orbi lansată de Liana Ivaşcu).

Evenimentul s-a desfăşurat duminică, 16 decembrie, în corpul B al Colegiului Naţional „Ion C. Brătianu”. În cadrul Agorei brătieniste, participanţii au avut ocazia să participe la numeroasele ateliere care s-au desfăşurat pe culoarele şi în câteva săli de clasă ale liceului. Această altfel de şcoală organizată de elevi pentru elevi chiar a reuşit ceea ce şi-a propus, adică curiozitatea „vizitatorilor” a fost nu doar stârnită, ci şi satisfăcută de explicaţiile şi experimentele la care au participat cu vădit interes. Din cele constatate pe teren la data stabilită, invitaţia a fost onorată de câteva sute de participanţi (poate că organizatorii se aşteptau la câteva mii, Piteştiul fiind mare şi având multe şcoli de diferite grade), dar pentru scurtul interval de timp de la chemare până la adunare (doar o săptămână) prezenţa a fost mult peste ce se putea estima cu onestitate. Şi dacă Agora SSB este deja un succes doar prin numărul participanţilor, dacă se ia în calcul entuziasmul cu care cei prezenţi s-au lansat în cunoaşterea diferitelor aspecte mai puţin cunoscute ale naturii, ştiinţei şi tehnicii (de la astronomie până la biologie şi construcţii aerospaţiale), entuziasm captat de aparatul foto şi făcut cunoscut prin fotografiile alăturate, atunci se poate vorbi despre Succes Deplin. Care s-ar dori şi repetat în viitorul apropiat, pentru că este bine ca elevii să devină dependenţi de un astfel de tip de eveniment ştiinţific, în care cunoştinţele se adaugă bagajului propriu într-un mod prietenos, soft, într-o manieră de altfel de şcoală. De şcoală în care elevii învaţă de la colegii lor mai avansaţi în unele domenii. Şi nu-mi este jenă să afirm că unii dintre elevii convertiţi în INSTRUCTORI pentru colegii mai mici cunosc domeniile care îi pasionează (chiar captivează) mult mai bine decât marii intelectuali naţionali care s-au transformat în specialişti pe domenii foarte înguste de competenţă şi n-au habar de cunoştinţe obligatorii pentru un veritabil intelectual. Dar mai bine şi mai concret povesteşte evenimentul cineva din interior, profesoara Cristina Atanasescu, care îi cunoaşte bine pe organizatori şi pe o parte dintre participanţi:

SOCIETATEA ȘTIINȚIFICĂ BRĂTIANU – AGORA SSB

*Cristina ATANASESCU, profesor de biologie CNICB

„Brandul Brătianu” există! Aşa a afirmat acum câteva zile doamna director, prof. dr. Alina Manea. Unele voci ar spune că e prea mult spus BRAND, dar astăzi elevii Colegiului Naţional „Ion C. Brătianu” au dovedit încă o dată că nu este deloc mult, că Brătianu este, într-adevăr, un brand.

Evenimentul care s-a desfăşurat pe 16.12.2018 la Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti – Agora SSB – dovedeşte cu prisosinţă acest lucru.

Aţi auzit de Societatea Ştiinţifică Brătianu (SSB)? Sinceră să fiu, acum un an-doi nici eu nu auzisem. De ce? Doar sunt cadru didactic la acest liceu de 20 de ani! Cred că motivul este faptul că vocea acestei societăţi a fost destul de timidă în anii 2016, 2017. Cu toate acestea, nu se poate să nu-i amintesc aici pe membrii fondatori: Alexandru Moloceniuc, Adriana Oţelea, Oliver Ioniţă şi Matei Boţoghină. Odată cu ei a început aventura!

Acum, la cârma SSB se află Liana Ivașcu (elevă în clasa a XI-a A), iar vocea societăţii devine din ce în ce mai puternică. Liana a reuşit să-şi mobilizeze colegii şi să mişte realmente lucrurile. În orice caz, dacă abilităţile ei organizatorice nu erau o noutate pentru mine, Agora SSB m-a surprins plăcut, pentru că mi-a înfăţişat o întreagă echipă care a pus pe roate o activitate de excepţie.

Mai concret, ce a dorit să arate astăzi Agora SSB? Că fizica, biologia, informatica şi astronomia pot fi distractive, că nu trebuie să ai o vârstă neapărat fragedă ca să te dezvolţi personal, că, dacă îţi doreşti cu adevărat, poţi să scrii şi să fii creativ, că nu este niciodată prea târziu să te apleci asupra studiului limbii japoneze, că este minunat să interacţionezi cu oameni care manifestă interese comune cu ale tale şi, mai mult decât atât, că nu este rău să ne facem timp pentru joc şi joacă. În acest sens au fost organizate mai multe standuri: de biologie, de ecologie, de informatică, de astronomie, de fizică, de cercetare aerospaţială, de dezvoltare personală, de scriere creativă, de neogreacă şi de japoneză şi, nu în ultimul rând, board games room. Şi pentru ca fiecare participant să găsească cu uşurinţă punctul de interes, organizatorii au pregătit cu mare grijă hărţi şi, bineînţeles, un info point.

O altă idee interesantă a fost organizarea unor conferinţe pe diferite teme, unde au fost invitaţi să împărtăşească din experienţă specialişti din diferite domenii de activitate, studenţi şi elevi, cum ar fi:

– „Carieră în domeniul medicinei”: doamna doctor Carmen Popescu, doamna asistent Leucioiu Mihaela şi Elissa Manda, studentă anul V la UMF „Carol Davila” Bucureşti;

– „Informatică: o gamă largă de aplicaţii”: Bogdan Nicoară şi Răzvan Dumbravă;

– „Ce înseamnă să fii jurnalist şi freelancer?”: Monica Popa şi Armina Sîrbu.

O activitate atât de elaborată a presupus un efort deosebit. Am fost extrem de plăcut impresionată de faptul că unii dintre absolvenţii noştri au fost alături de „fraţii” lor mai mici şi i-au susţinut, împărtăşindu-le din experienţa acumulată în cei câţiva ani de studenţie. Iată echipa care a reuşit să scoată din casă astăzi peste 150 de copii, mai mici şi mai mari, însoţiţi de părinţi, bunici sau cadre didactice:

– elevi din CNICB: Ivașcu Liana Maria, Dumbravă Amalia, Gheorghe Cristina, Iordache Alexandra, Enache Răzvan, Leucioiu Iulia, Stancu Răzvan, Popescu Ana, Atanasescu Andreea, Matei Alexandra, Chiță Constantin, Geamănu Andreea, Rusu David, Micu Ana, Pantazică Viviana, Popa Alexandra, Stîngă Mihai, Nicoară Bogdan, Răcășanu Ştefan, Ton Ioana,  Zamfir Robert, Istrate Radu, Matei Andrei, Tudurean Alexandru, Bența Ana Maria, Dorobanțu Hariton, Ciochină Mihaela, Ioniţă Ana, Petreanu Cătălin, Dumitru Maria, Ciorhan Alexandra, Arjoca Ciprian şi Călin Denisa;

– absolvenţi CNICB: Oţelea Adriana, Sandu Ana, Dumbravă Răzvan, Ghebaru Adelina şi Răbigan Mădălina;

– elevi din afara CNICB: Florea Daria şi Iordache Alexandru.

Nu uitaţi: evenimentul a fost surprins din toate unghiurile de către Ştefan Răcășanu. Pentru mai multe detalii puteţi să accesaţi următoarele link-uri:

https://www.facebook.com/bratianu.science/ (pagina de facebook);

https://www.instagram.com/ssbratianu/?hl=en (contul de instagram);

http://bratianu.science/ (site-ul SSB).

FELICITĂRI, copii! La cât mai multe evenimente de acest tip!

***

Mă asociez evaluării cu tentă entuziastă făcută de profa de biologie Cristina Atanasescu şi depun mărturie că, DA, aşa a fost! Cei care au fost curioşi au putut să afle amănunte despre domeniile acoperite de atelierele specializate, de la limbile japoneză (oricine putea afla cu i se scrie numele, am aflat şi eu cum se scrie Cristian) şi neoelenă până la confecţionarea paraşutelor, trecând prin scrierea creativă, astronomie (am văzut harta cerului pentru decembrie 2018) şi biologie, dar şi o groaaază de jocuri (mi-a părut rău că n-am văzut şi GO), dar şi atelier de lectură (cu premii!!), inclusiv „literatură pentru sceptici”… De toate pentru mai cunoscători sau pentru mai începători, dar totul pentru amatori de noi cunoştinţe şi experienţe. Dar fotografiile alăturate sigur vor grăi mai convingător decât cuvintele mele. Să sperăm că, aşa cum anunţa Invitaţia, acesta a fost doar „primul, dar cu siguranţă nu ultimul, eveniment marca SSB”. Păi atunci, aşa să fie, succes!

Lasa un raspuns