Cel mai sănătos aliment din lume. Consumat zilnic, are efecte benefice asupra organismului

0
336

Spanacul, celebrul aliment promovat de Popeye marinarul, este o adevărată binefacere pentru organism, un adevărat depozit natural de vitamine şi minerale.  Conţine săruri minerale – sulf, mangan, cupru, zinc, iod, fier, magneziu, fosfor, calciu, sodiu, potasiu, vitamine (A, B1, B2, B12, PP, C), acid folic, lipide, glucide, aminoacizi.

Cercetătorii de la Harvard au descoperit că verdeața (spanac, salata verde, kale) deține cel mai mare grad de protecție împotriva bolilor cronice. Mai exact, o porție pe zi reduce cu 20% riscul de infarct și accident vascular cerebral.

În trecut, se credea că spanacului conţine cel mai mult fier, dar de fapt substanţa care îl face așa celebru se numește saponină, ce are proprietatea de a ajuta organismul să asimileze bine fierul. Astfel, efectele în combaterea anemiei, spre exemplu, pot fi mai bune în cazul în care se consumă spanac decât alte legume ce conţin o cantitate mai mare de fier.

Consumat sub formă de salată, supă sau suc, spanacul are numai beneficii pentru sănătate:

  1. Previne cancerul

Antioxidanţii puternici pe care îi conţine sucul de spanac, kaempferol şi fitonutrienţii numiţi flavonoizi, ajută la prevenirea multor tipuri de cancer, precum cel de piele, stomac, ovarian şi de prostată.

  1. Protejează creierul si inima

Conținutul de acid folic face din spanac un aliat împotriva aminoacidului homocisteina, responsabil cu îmbolnăvirea de Alzheimer şi cu dezvoltarea bolilor de inimă, prin îngroşarea arterelor.

  1. Întăreşte sistemul imunitar

Prin complexul de vitamine şi minerale pe care îl oferă organismului, spanacul întăreşte sistemul imunitar, menţine sănătatea pielii şi grăbeşte vindecarea leziunilor diverse. Dacă beţi în mod regulat suc de spanac, vă reduceţi considerabil riscul de ateroscleroză.

  1. Eficient și în problemele digestive

Balonarea, constipaţia sau ulcerul pot deveni istorie prin consumul regulat de spanac. Conţinutul de fibre din spanac vă menţine tractul digestiv în formă optimă, curăţând eficient colonul şi prevenind instalarea altor disfuncţii viitoare.

  1. Un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele în plus

Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au efectuat un studiu pe 38 de femei supraponderale care au consumat un extract din frunze de spanac care conținea membranele numite tilacoide. Acestea cresc cu 43% rata scăderii în greutate. Astfel, s-a ajuns la concluzia că folosirea de suplimente alimentare care conţin tilacoide încurajează producerea de către organism a hormonilor care dau senzaţia de saţietate şi duce la suprimarea senzaţiei de foame.

Charlotte Erlanson-Albertsson, profesoară implicată în cercetare, a declarat că: „Studiul a arătat că o băutură cu tilacoide, înainte de micul dejun, reduce pofta de mâncare şi menţine o senzaţie de saţietate mai îndelungată“.

  1. Tratează anemia şi întăreşte oasele

Fierul din spanac şi saponina ajută la vindecarea anemiei, iar calciul conţinut de această legumă verde întăreşte sistemul osos. Este recomandat copiilor în creştere, dar şi bătrânilor slăbiţi de boli.

  1. Tratează afecţiunile pielii

Suferiţi de diverse afecţiuni ale pielii, precum eczeme, epidermită, cheratinizare, acnee, cicatrice, riduri sau pete de la soare? Sucul de spanac, prin vitaminele A,K,E si C, poate să ajute celulele pielii să se regenereze, până la vindecarea problemelor cutanate.

  1. Protejează ochii

Spanacul este și o sursă importantă de vitamina A, luteină, xantină şi betacaroten, necesare pentru prevenirea deteriorării văzului, mâncărimilor şi uscăciunii ochilor, degenerescenţei  maculare sau ulcerului ocular.

 

Recomandări preparate cu spanac:

Salată

Ingrediente: 500 g spanac, două ouă, zeamă de lămâie, sare, trei linguri cu ulei, o lingură cu hrean, o ceapă, pătrunjel.

Mod de preparare: spanacul se spală în câteva ape, se scurge, iar apoi se taie fideluţă. Se amestecă bine cu ulei, zeamă de lămâie, hrean, ceapă şi verdeaţă tocată. Se garniseşte cu ridichi şi ouă.

 Supă-cremă

Ingrediente: 300 g spanac, o lingură cu făină, 50 g unt, sare, piper, apă.

Mod de preparare: se curăţă spanacul, se spală foarte bine şi se pune la fiert. După zece minute se scurge şi se pasează. Separat se căleşte făina în unt şi se stinge cu zeama în care a fiert spanacul, turnată câte puţin. Se amestecă împreună cu piureul de spanac, se adaugă sare, piper şi se mai dă într-un clocot.

Suc de spanac

Cu câteva frunze de spanac foarte bine spălate şi zdrobite în blender, puteţi consuma suc de spanac în fiecare zi şi în foarte multe combinaţii. O legătura medie de spanac poate fi transformată în suc alături de alţi 7 morcovi şi 2 mere mici. Alte variante ar fi să mixaţi spanacul cu mango şi ananas, mere şi castraveţi, mere şi ţelină, fructe de pădure, mere şi ghimbir, mere şi mentă etc.

Lasa un raspuns