Ce credeţi că i-a trecut de curând prin cap fostului PUȘCĂRIAȘ Florin Frătică, individ arestat de două două ori chiar din fotoliul de primar al comunei Bradu pe care l-a câştigat de două ori prin fraudă, cu mutări fictive în comună, cu turism electoral, cu şpăguirea votanţilor săraci cu duhul etc.? Ei bine, PENALUL şi-a pus un amic, la fel de retardat, să sune într-o emisiune a postului Curier TV şi să lanseze o petardă. Nu, nu este vorba despre Alina, ci despre o petardă mediatică!
Concret, dobitocul în cauză s-a recomandat „Lucian Ionescu” şi a afirmat că în cursul săptămânii trecute a fost în biroul primarului Dan Stroe pentru rezolvarea unei probleme legate de un teren al soacrei sale, chestiune pentru care a venit special din Italia. Cretinul a declarat că în momentul apelului se află internat în Padova, Italia, cu diagnosticul de coronavirus, confirmat prin două teste.
Cu toate acestea, va fi internat curând, dar nu în spital, ci la puşcărie, pentru că a încălcat legea şi a încercat să inducă panică în rândul opiniei publice. Pentru că există metode să fie găsit, imagini pe camerele de supraveghere etc. Plângerea penală îi va asigura un Paşte la fel de jegos ca şi caracterul lui infect!
În acest moment, la nivelul comunei Bradu nu există niciun caz de coronavirus, cum de altfel nu există niciun astfel de caz în întreg judeţul Argeş. Singura problemă de la Bradu este existenţa în zonă a unui anume Florin Frătică, beţiv notoriu, fost PUȘCĂRIAȘ recidivist, care vrea să fie din nou primar la Bradu şi, disperat că are doar 9,1% în sondajele care atestă intenţia de vot a brădenilor, aruncă cu căcat în sus şi se miră apoi că-i cade tot lui în cap!
Mâine vom prezenta în exclusivitate o poveste în care vă vom dezvălui cum îşi bătea Florin Frătică joc de banii brădenilor cheltuind miliarde de lei pe camere de supraveghere şi sisteme de monitorizare care n-au fost folosite niciodată!
D.M.D.