Am votat astăzi în Parlament pentru o lege care are ca obiectiv principal protejarea celor care își cumpără o locuință, prin limitarea sumelor plătite în avans la semnarea promisiunilor de vânzare și introducerea unor garanții reale privind finalizarea construcțiilor.
Prin această lege impunem reguli clare:
- Promisiunile de vânzare vor putea fi încheiate doar în formă autentică, după ce dezvoltatorul a obținut autorizația de construire și extrasul de carte funciară;
- Convențiile de rezervare nu pot depăși 60 de zile, iar suma plătită (maximum 5% din prețul locuinței) se restituie integral dacă vânzarea nu are loc;
- Avansurile plătite de cumpărători vor fi strict limitate și controlate – 15% la semnare, 25% la finalizarea structurii și 20% la lucrările de instalații – iar banii vor fi depuși într-un cont bancar distinct, folosit exclusiv pentru proiectul imobiliar respectiv;
- Plafonul poate ajunge la 40% doar dacă dezvoltatorul încheie o poliță de asigurare, care protejează cumpărătorul în caz de întârziere, insolvență sau nerespectare a contractului;
- Fiecare apartament va avea carte funciară proprie încă din faza de proiect, pentru a preveni reorganizările ulterioare și pentru a asigura transparență totală;
Această lege înseamnă:
- Mai multă siguranță pentru cei care cumpără o locuință.
- Mai multă responsabilitate pentru dezvoltatori.
- Mai multă stabilitate și încredere pe piața imobiliară.
Este un pas important spre o piață imobiliară mai sigură și mai echitabilă – pentru oameni, nu doar pentru profit!
































