Senatorul Şerban Valeca – artizanul dezastrului PSD Argeş din 2016!

0
445

Valeca_PSD_dezastruPSD Argeş va pierde alegerile viitoare. Le va pierde pe ansamblu, chiar dacă din inerţie va reuşi poate să-şi conserve prima poziţie la nivelul judeţului. Le va pierde pentru că va scăpa printre degete funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (ales pentru prima dată prin votul consilierilor!) unde în mod sigur reprezentantul social-democrat va fi depăşit de un candidat susţinut de restul partidelor politice (care îşi vor împărţi şi funcţiile de vicepreşedinţi!). Va pierde funcţia de prefect, pentru că, dacă nu se întâmplă o minune, partidul nu va ajunge la guvernare!
În aceste vremuri tulburi pentru social-democraţie, PSD Argeş a intrat pe mâna unui lider atât de slab încât, dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti! Senatorul Şerban Valeca este probabil singurul pesedist din judeţ care nici nu ştie, nici nu înţelege ce ar trebui să facă el din postura în care a ajuns dintr-o fabuloasă ironie a sorţii. Luni, 9 noiembrie, adică înainte ca preşedintele Klaus Werner Johannis să-l desemneze premier pe Dacian Cioloş, Şerban Valeca a spus următoarele aberaţii într-un cotidian argeşean:
Este o perioadă complicată, dar cred că cea mai bună variantă, cel puţin din punctul meu de vedere, este cea a unui Guvern de tehnocraţi, dar care să aibă susţinerea tuturor. Numai că aceasta este o părere personală, ce se va stabili vom vedea în perioada imediat următoare. (…) Despre revolta din stradă, cred că trebuie să vorbim despre două aspecte. Un aspect pozitiv este acela că vorbim despre o schimbare a clasei politice din România. Se face o primenire a acesteia şi este un lucru pozitiv. Aspectul negativ vine din faptul că vorbim despre nişte proteste apărute într-o perioadă de echilibru economic. Dacă aceste proteste se vor prelungi, este clar că vom avea de suferit din punct de vedere economic”.
Trecem peste faptul că este oribil ca un profesor universitar doctor, fost ministru al Cercetării, să comită cacofonii! Adică, dom’ profesor, ori suntem intelectuali, ori nu mai suntem?! De asemenea, când sunteţi întrebat „care este părerea dumneavoastră despre…?”, răspunsul va fi obligatoriu o părere personală! Pentru că dumneavoastră sunteţi cel întrebat.
Grav este altceva. Liderul PSD Argeş se pare că nu înţelege pe cine reprezintă şi cui ar trebui să se adreseze el. Practic, să declari că tu vezi un guvern de uniune naţională (asta înseamnă „susţinut de toţi!”) în chiar ziua în care şeful tău de partid merge la Cotroceni cu o propunere de premier susţinut politic înseamnă să nu fii orientat.
Să vezi aspecte pozitive în manifestaţiile de protest care au dărâmat propriul tău guvern este… o nebunie declarativă. În proporţie de 90%, membrii şi simpatizanţii PSD consideră că Ponta nu trebuia să plece, iar pentru ei manifestanţii din stradă sunt manipulaţi şi folosiţi pentru a-l ajuta pe Iohannis să-şi impună guvernul său. Acest lucru se poate constata discutând cu activul PSD Argeş şi analizând reacţiile simpatizanţilor PSD pe reţelele de socializare!
Un lider PSD nu poate da mesaje care să corespundă aşteptărilor adversarilor politici. Pentru că este lipsit de sens. Aşa a făcut Ponta în campania prezidenţială şi a pierdut. Nu doar alegerile, ci şi funcţia de prim-ministru. Iar în viitor, poate şi libertatea!
Un lider judeţean social-democrat trebuie să spună exact acele lucruri pe care electoratul său aşteaptă să le audă de la el. Aşa se mobilizează un activ de partid. Aşa le transmiţi oamenilor mesaje pozitive. Dacă tu, Şerban Valeca, le spui însă că preşedintele Klaus Werner Iohannis are dreptate cu pretenţia lui absurdă de a numi un guvern de tehnocraţi, deşi Guvernul PSD conducea ţara foarte bine şi cu rezultate incontestabile, atunci îţi bulversezi organizaţia complet. De ce s-ar indigna pesediştii, de ce ar mai ieşi ei la vot, de ce s-ar mai implica în bătăliile electorale de anul viitor dacă preşedintelui lor i se cam rupe de interesul partidului, fiind gata să îmbrăţişeze imediat punctul de vedere al adversarului?
În fine, pesediştii argeşeni nu vor uita niciodată anul 2016. Este o predicţie pe care aş paria orice! Aici nu-i vorba despre critică la adresa noului preşedinte al PSD Argeş, ci despre anticiparea unui dezastru cum organizaţia judeţeană n-a mai cunoscut încă. Şi zău că este păcat de atâţia oameni buni şi bine pregătiţi care vor constata pe pielea lor că nu contează cât de bună este armata dacă generalul este varză!
D.M.D.

Lasa un raspuns