Secretarul de Stat Raed Arafat a participat ieri la bilanţul ISU şi a vizitat Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului de Pediatrie

0
98

Marţi, 30 ianuarie, Raed Arafat, secretar de stat în cadrul MAI, s-a aflat în vizită oficială în judeţul Argeş. Cu această ocazie a participat la bilanţul ISU Argeş şi a vizitat Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului de Pediatrie aflat în subordinea CJ Argeş.

La bilanţul ISU Argeş, Raed Arafat a punctat în mod special faptul că în ultima perioadă s-a pus accentul pe dotarea acestui inspectorat la nivelul întregii ţări, investiţii ce vor continua şi în perioada următoare. De asemenea, ISU Argeş are o colaborare foarte bună şi cu Consiliul Judeţean Argeş, lucru punctat şi în mesajul preşedintelui Dan Manu: „Vreau, pentru început, să le urez multă sănătate şi realizări personale şi profesionale tuturor angajaţilor ISU Argeş, cei care desfăşoară o activitate completă şi complexă în judeţul Argeş, un judeţ care are toate formele de relief şi care este expus majorităţii formelor de risc existente. Consiliul Judeţean Argeş are parteneriate concrete cu ISU Argeş pe mai multe coordonate. Aş începe cu cele 9 unităţi medicale aflate în subordinea CJ Argeş, şi aici ţin să-l felicit pe dl. dr. Marius Pascu pentru parteneriatul şi activitatea desfăşurată de SMURD Argeş. O a doua colaborare importantă este cea dintre ISU Argeş şi Serviciul Salvamont, serviciu coordonat de dl. director Adi Sănduloiu. Şi aici trebuie să-i mulţumesc şi d-lui ministru Raed Arafat pentru elaborarea actului normativ din toamna anului 2017 care reglementează această colaborare, cu norme, cu proceduri. Şi nu în ultimul rând, este o colaborare foarte bună în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, coordonată de dl. consilier judeţean Dorin Mărășoiu. Suntem cu toţii o echipă, împreună şi cu autorităţile locale prezente aici. Ce ne aşteaptă în anul 2018? Sperăm ca la ISU Argeş să funcţioneze acel centru integrat de comandă şi coordonare, la început judeţean şi apoi regional, chiar în această sală construită şi amenajată cu finanţare de la CJ Argeş. De altfel, vă puteţi baza pe tot sprijinul logistic şi financiar al CJ Argeş”.

La Spitalul de Pediatrie Piteşti, Raed Arafat a vizitat Centrul de Primiri Urgenţe.

Eu am venit la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului de Pediatrie pentru a vedea ce s-a realizat, şi aici chiar pot să-i felicit pentru ce au făcut. Este o unitate care respectă reglementările în domeniu. Cu camera de resuscitare şi celelalte dotări pe care le au, dacă vine un copil în stare gravă, au dotările necesare să fie salvat. Pe lângă dotări, unitatea este bine compartimentată şi destul de spaţioasă”, a spus Raed Arafat, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, l-a informat şi în legătură cu faptul că în următoarele luni, urmare a demersurilor întreprinse la Ministerul Sănătăţii, unitatea va fi dotată şi cu un computer tomograf. Preşedintele CJ Argeş a punctat şi faptul că la Spitalul de Pediatrie există şi un proiect cu finanţare europeană care vizează extinderea şi dotarea unităţii.

D.M.

Lasa un raspuns