Se anunță ploi în weekend

0
105

Sâmbătă se răceşte în jumătatea nordică, pe unde vin ploi consistente iar seara o să plouă şi prin sud. Vântul va sufla tare cu viteze de până la 40 km/h iar în sud-est şi la munte se pot atinge 50 km/h. Duminică, pe timpul zilei o să plouă pe spaţii mici în Oltenia însă noaptea ploile se extind în jumătatea sudică. Se răceşte în sud şi sud-est şi vântul se înteţeşte dar în jumătatea nordică a ţării va fi timp frumos şi se încălzeşte. Luni, o să plouă mai consistent în Muntenia, Moldova şi Dobrogea iar în Carpaţii Orientali şi în Munţii Bucegi, pe creste se anunţă şi puţină lapoviţa sau ninsoare.

La munte, sâmbătă se răceşte şi o să plouă destul de mult în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali iar pe creste aşteptam lapoviţa şi ninsoare. Duminică, se încălzeşte uşor, atmosfera devine schimbătoare, cu ploi sporadice şi un vânt mai nervos în zona crestelor. Luni norii vor fi numeroşi şi vor aduce ploi pe spaţii mai mari în Carpaţii Meridionali şi Orientali. La peste 2000 de metri altitudine, vântul se înteţeşte şi izolat vor fi ninsori şi lapoviţă.

Sursa: Știrile PRO TV

Lasa un raspuns