Ziarul de Arges

Scandalul microbuzelor e o invenție, e o petardă, e un fake care nu rezistă la o analiză corectă de două minute!

Hai să lămurim odată pentru totdeauna: Consiliul Județean Argeș NU fură, NU umflă prețuri și NU face achiziții „pe sub masă”. Totul e pe SEAP, public, verificabil. Restul e gargară ieftină pentru proști.

„Specialiștii” care urlă că se puteau lua microbuze cu 100.000 de euro să facă bine să vină cu dovezi. Dar cu dovezi care stau în picioare, nu cu opiniile penibile ale unor veșnic frustrați, experți în orice, care nu vor să-și accepte irelevanța și, în loc să-și aștepte liniștiți talonul de pensie, se alătură din mers oricărui scandal de presă. Până atunci, acești inchizitori de profesie, doar aburesc lumea cu privire la un scandal care nu există. O cutiuță cu roți, da, o găsești la banii ăștia, sume vehiculate cu mult prea multă nonșalanță. Dar un microbuz echipat conform normelor Ministerului Educației – niciodată!

,,Competența” unui afacerist dubios, ,,expertiza”  unui polițist pensionar și isteria orală a primarilor Pălmuță și Relly (doi trădători care provoacă multă scârbă și niciodată nu inspiră încredere!) nu sunt argumente în favoarea unor acuzații deplasate, ci tocmai dovezile unei lipse absolute de probe!

Așa zisele exemple ,,din vecini” sunt minciuni sfruntate, microbuzele achiziționate de CJ Argeș și CJ Vâlcea au prețuri aproape identice, lucru demonstrat cu documente de conducerea Consiliului Județean Argeș.

Cât despre diferențele de preț apărute între județe pe durata perioadei foarte lungi în care s-au derulat achizițiile, acestea sunt normale, dictate de piață și de momentul licitației. Argeșul a pornit printre primii, când ofertanții erau puțini și prețurile erau mai mari. Ulterior, când au apărut mai mulți furnizori, legea cererii și ofertei a funcționat imediat și prețurile au scăzut.

Deci unde e „marea problemă”? Doar în mintea celor care vor scandal din motive obscure, mai degrabă personale, decât având la bază interesul public!

Când n-ai argumente, dar vrei să faci zgomot, inventezi conspirații. Adevărul e unul singur: achizițiile CJ Argeș au fost transparente, legale și aprobate de minister. Tot restul e cancan ieftin.

Așa că, dragi „vânzători de iluzii”, mai ușor cu manipulările. Dacă aveți probe, scoateți-le pe masă! Dacă nu, lăsați-ne cu teatrul vostru ieftin. Până atunci, rămâne un adevăr simplu: CJ Argeș a făcut ce trebuia, respectând legea și interesul public.

Exit mobile version