Astăzi, la Călinești, într-o atmosferă plină de căldură și bucurie, a avut loc o petrecere dedicată zilei de 8 Martie, organizată pentru membrii Clubului Seniorilor din localitate. Evenimentul s-a desfășurat la restaurantul Edil Pub, oferind un prilej minunat de celebrare și socializare pentru cei peste 30 de seniori prezenți.
Primarul comunei, doamna Ioana Georgescu, a continuat frumoasa tradiție inițiată de predecesorul său și, totodată, tatăl său, Mihai Georgescu, sub a cărui conducere a fost înființat acest club în anul 2022.
Prin această inițiativă, administrația locală își reafirmă respectul și aprecierea față de seniorii comunității, oferindu-le ocazia de a se bucura împreună de momente speciale.
Alături de participanți, la eveniment a fost prezentă și doamna Tatiana Eftime, directorul general al DGASPC Argeș, care a împărtășit câteva gânduri de apreciere și recunoștință pentru doamnele și domnii prezenți.
Această petrecere a fost nu doar un prilej de celebrare a femeii, ci și un moment de reafirmare a solidarității și respectului față de seniorii comunității din Călinești.
,,La mulți ani tuturor doamnelor și multă sănătate seniorilor noștri dragi!” , a fost mesajul primarului Ioanei Georgescu, cea care s-a aflat permanent în mijlocul sărbătoriților!