Sănătatea argeșenilor, prioritatea Consiliului Județean Argeș!

0
340

Spitalul Județean de Urgență Pitești, aflat în coordonarea Consiliului Județean Argeș, a reprezentat, în ultima perioadă, o prioritate pentru dezvoltarea sistemului de sănătate la nivelul județului, fapt susținut prin numeroasele investiții în echipamente medicale și dotări materiale finanțate atât de Consiliul Județean Argeș, de Ministerul Sănătății, cât și din venituri proprii, precum și prin demersurile managementului unității privind asigurarea resurselor umane. Astfel, în prezent, Spitalul Județean de Urgență Pitești dispune de aparatură medicală și personal specializat pentru primirea, investigarea și tratamentul cazurilor critice de la nivelul județului Argeș, precum și din județele limitrofe.

 

Secția de Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești, extinsă și modernizată

În prezent, Secția de Gastroenterologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești este în plin proces de extindere și modernizare. Astfel, în acest moment, sunt în derulare investiții privind dotarea secției cu două săli de endoscopie, amenajarea unui laborator care să deservească Unității de Primiri Urgențe, precum și a unui laborator de endoscopie terapeutică.

,,Ca medic șef de secție sunt foarte mulțumită. În curând, vom avea și un laborator de endoscopie terapeutică al Secției de Gastroenterologie, unde vom începe cu medicii tineri să facem endoscopie terapeutică, astfel încât să nu mai trimitem bolnavii cu elicopterul la Floreasca.” – Dr. Marilena Miulescu, medic șef Secția de Gastroenterologie a S.J.U. Pitești.

 Microscop ultraperformant, la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Noul aparat medical este folosit în chirurgia otologică și microchirurgia laringiană

,,Este cel mai performant microscop la momentul acesta. Îl vom folosi în chirurgia otologică, adică ureche supurată și nesupurată și, probabil, la chirurgia microlaringiană. Nici nu știu dacă sunt spitale în România care au așa ceva. Ne va ajuta foarte mult. Noi până acum nu am operat ureche aici și cu acest aparat ne dorim, în viitor, să operăm ureche și la Pitești.” – dr. Paula Stoica, medic primar O.R.L.

Blocul Operator, dotat cu un aparat nou de sterilizare a instrumentelor medicale

Compartimentul de Sterilizare din cadrul Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost dotat, la finele anului 2019, cu un autoclav de mare capacitate. Noul aparat de sterilizare era extrem de necesar în condițiile în care cele două aparate existente sunt vechi de peste 20 de ani. Prin achiziția noului autoclav, este asigurată cea mai avansată tehnologie de curățare, decontaminare și sterilizare a instrumentarului folosit pentru intervențiile chirurgicale efectuate la Spitalul Județean de Urgență Pitești. (sincron: Dr. Dan Olariu – medic chirurg)

 Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, dotată cu noi echipamente medicale

La Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Pitești, s-au făcut investiții importante în echipamente medicale în ultimii trei ani. A fost achiziționată aparatură medicală prin fonduri de la Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Argeș, cât și din veniturile proprii ale spitalului. Astfel, secția a fost dotată cu paturi de terapie intensivă, monitoare, ventilatoare, trei defibrilatoare și un ecograf. De asemenea, s-au făcut investiții și la nivelul Blocului Operator, toate cele 10 săli de operație fiind dotate cu aparate de anestezie. (sincron: Dr. Luminița Galbenu – medic șef Secție A.T.I.)

Bronhoscop de ultimă generație, la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Cu ajutorul noului aparat, poate fi depistat cancerul pulmonar în stadiu incipient

,,Ne bucurăm că avem aparatură nouă la Spitalul Județean. Avem un bronhoscop de ultimă generație, de câteva luni, și, astfel, putem diagnostica precoce pacienții suspecți de cancer. Acum, avem posibilitatea, la noi în județ, de a pune un diagnostic rapid al acestei boli, care, adesea, pacientul fiind diagnosticat tardiv, se soldează cu evoluție rapidă spre deces. Până acum, aceste investigații se puteau face doar la București.” – Dr. Mihaela Goilan Sandu, medic primar pneumolog.

 Aparatură medicală nouă la Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești

,,În ultimii ani, am primit aparatură de la Consiliul Județean. Ultima achiziție a fost un aparat de radiologie mobil modern, care să îl înlocuiască pe cel vechi, pe care îl aveam deja de 20 de ani. Am primit un incubator închis, o masă de reanimare, un incubator de transport, pulsoximetre, aparate de testare auditivă pentru nou-născuți. Toate aceste echipamente medicale sunt foarte importante. Nu se poate să faci medicină fără aparatură și, cu atât mai mult, la nou-născuți, care nu îți spun absolut nimic. Totul reiese din monitorizare și din observațiile clinice.” – Dr. Mihaela Cudric, medic șef Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Laser performant pentru eliminarea pietrelor la rinichi, la Spitalul Județean de Urgență Pitești

,,Este cea mai modernă metodă, ultima descoperită în lume, pentru spargerea acestor calculi.”

La Spitalul Județean de Urgență Pitești este efectuată o nouă metodă de tratament pentru eliminarea calculilor reno-ureterali prin intermediul unui laser ultraperformant, ce a intrat în dotarea unității sanitare la finele anului trecut. Procedura este minim invazivă și nu este dureroasă, așa cum prevede metoda clasică. Bolnavii scapă astfel de intervențiile chirurgicale, putând beneficia de un tratament care presupune o recuperare mai ușoară și mai rapidă.

,,Aparatul este un laser folosit pentru spargerea calculilor de la nivelul ureterului și chiar a calculilor din interiorul rinichiului. Este metoda cea mai modernă de spargere a acestor calculi datorită faptului că, prin intermediul ureteroscopului, un aparat care se introduce retrograd în vezică și apoi pe ureter, fibra laser se apropie de calcul și pur și simplu îl pulverizează. Este ultima metodă descoperită în lume pentru spargerea acestor calculi. Este cea mai puțin traumatizantă, bolnavul recuperându-se mult mai repede. Laserul a fost achiziționat prin fondurile Consiliului, la cererea medicilor urologi. Este o mare invenție și un mare câștig pentru spitalul nostru și pentru bolnavii spitalului nostru. După câteva zile bolnavul este acasă, fără să aibă cicatrici, fără să aibă peretele abdominal tăiat și va putea să muncească la fel ca înainte, să facă aceleași eforturi.” – Dr. Adrian Stoiculescu, medic primar urolog.

Aparat modern pentru stabilirea alcoolemiei, la Serviciul de Medicină Legală Argeș

,,Este un Gaz-Cromatograf de ultimă generație. Aparatul este folosit pentru efectuarea examenelor toxicologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sunt probe cerute de organele de poliție, determinarea alcoolemiei ca mijloc de probă în justiţie fiind atributul laboratoarelor de toxicologie medico-legală. Este o invenție de ultimă oră. Diferența față de celelalte aparate ar fi softul de mare performanță. De asemenea, nu mai avem nevoie de butelii. Era folosită ca anexă butelie de heliu. Noul aparat este dotat cu un generator care produce hidrogen, precum și cu un generator pentru producția azotului. O altă caracteristică ar fi aceea că se folosesc foarte mici cantități de produs biologic.” – Dr. Nicușor Stănculeț, șef Serviciul de Medicină Legală Argeș.

Lasa un raspuns