Salariul minim ar putea crește de la 1900 la 2050 lei. Iată câți bani în plus vor câștiga salariații români!

0
189

După cum a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, salariul minim pe economie ar putea crește, până la sfârșitul anului, de la 1900 la 2050 lei. Asta ar însemna că 85 de lei ajung în plus în buzunarul angajatului. Iată de ce!

Din salariul brut se scad 35% contribuții sociale și de sănătate, rezultă că din 150 de lei, 52,5 lei ajung iarăși la stat. Din ce rămâne, statul mai ia un impozit de 10%, adică alți 9,75 de lei. La final, angajatul rămâne „în mână” cu 85-87 de lei, în funcție de deducerile personale ale fiecăruia.

Care va fi salariul net câștigat? 1.247 lei (în prezent, din salariul minim brut de 1.900 de lei, salariatul ia în mână 1.162 de lei).

Potrivit unui studiu realizat anul trecut de Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Academia Română, Academia de Studii Economice şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, aproximativ 1,3 milioane de angajați români au contracte pe salariul minim pe economie – adică un sfert dintre toți angajații români.

Lasa un raspuns