Să vină ambulanţa cu perfuzii şi cămaşa de forţă! Rădulescu Mitralieră a venit la congresul PSD prieten cu Codrin Ștefănescu şi a plecat prieten „vechi şi sincer” cu Eugen Teodorovici!

0
60

Cătălin Rădulescu a lovit din nou, imediat după Congresul PSD. A fost o lovitură de genul celor care l-au făcut deja celebru, adică şi-a tras o ditamai teslă-n ’oaie!

Iată că şi de data asta organizaţia mea PSD Piteşti şi încă 40 primari argeşeni au avut fler şi au susţinut câştigătorul funcţiei de preşedinte executiv al PSD şi anume pe Eugen Teodorovici. Îl felicit în special pe prietenul meu Cristi Gentea şi întreaga echipă. Asta e viaţa, lucrurile se schimbă! Iată că opţiunea Daniel Suciu pe care au avut-o ceilalţi (Şerban Valeca, Dan Manu, Ion Mânzână, ceilalţi deputaţi şi senatori, Ion Dumitru, liderii din Topoloveni etc.) nu a fost cea câştigătoare. În fapt, inclusiv fondurile care au ajuns la primari pe PNDL şi cele care vor veni pe FDI, nu Daniel Suciu și nici Ministerul Dezvoltării nu le-au asigurat şi nu le vor asigura, ci Ministerul Finanţelor, aşa că justificarea de a-l susţine pe Daniel Suciu a fost greşită. Dar asta e, a fost o competiţie în care una din echipe a câştigat şi alta a pierdut. Aşa e în fotbal! Prietenii ni-i alegem fiecare, iar prietenia mea veche şi sinceră cu Eugen mă onorează, aşa cum mă o onorează şi prietenia cu Cristi Gentea”, a declarat cui a avut timp să-l asculte acest Grinch dilimandros al PSD Argeş.

Băi Mitralieră, electoratul fuge de PSD din cauza unor lătrăi isterici ca tine! Nu faptul că ai votat cu Eugen Teodorovici e o problemă, coaie, asta e strict treaba ta. Incorect e că minţi ca un mitoman prins la colţ. De unde dracului ştii tu, mă, cu cine au votat oamenii? Păi ţie nu ţi-ar spune colegii tăi din PSD Argeş nici cât e ceasul, că ştiu că ai inventa tu ceva care să-i pună în lumină proastă!

Trei observaţii, fraiere. Gratis toate!

Unu: Oamenii votează în funcţie de principii, de apartenenţă la o echipă sau alta, de simpatie faţă de un candidat sau altul, în niciun caz ghidându-se de „fler” cum zici tu. Asta faci tu de fiecare dată, alăturându-te ca un laş taberei care câştigă, deşi cu trei zile înainte de congres ne spuneai ce bun e Liviu Pleșoianu şi ce prieten eşti cu Codrin Ștefănescu. Să-l ferească Dumnezeu de prieteni ca tine!

Doi: Fondurile sunt accesate cu proiecte eligibile, nu cu prietenia lui Eugen Teodorovici (care, oricum, nu are nicio treabă cu tine. Sunteţi prieteni ca Tom şi Jerry!). Din cauza unor limbrici ca tine, care înţeleg politica drept un nesfârşit şir de combinaţii, electoratul s-a îndepărtat, să sperăm că doar pentru moment, de PSD!

Trei: De fiecare dată când un lider politic câştigă ceva, ajunge într-o funcţie importantă, tu te descoperi public, extrem de public, prieten cu el! Faptul că liderii respectivi nu dau doi lei pe tine nu te descurajează deloc? Faptul că râde dracului tot poporul român de tine, ăla care eşti prieten cu Ion Iliescu, cu Adrian Năstase, odată erai intim şi cu Silvio Berlusconi, apoi cu Victor Ponta, cu Dan Șova (până ţi-a spus ăsta public să nu te mai foloseşti de numele lui că te ia dracu’!), cu Liviu Dragnea, acum cu Eugen Teodorovici etc., nu te face, mă, să te ruşinezi şi să te potoleşti naiba o dată?

Mai ştii când ne arătai sms-uri pe care pretindeai că ţi le-a trimis Adrian Năstase de ziua ta, deşi omul era în puşcărie? Mai ştii când îţi făcusei icoană din Petre Roman pe vremea Forţei Democrate? Sau când ne spuneai poveşti despre prietenul tău drag Adriean Videanu şi anunţai public că vrei să fii şef la PD Argeş?

Băi… consecventule! Băi sinceritate planetară! Băi Pinocchio băi, taci din gură că-ţi omori partidul de tot!

Ştiu, mai vrei un mandat. Nu-l vei mai lua, îţi garantez eu. Camera Deputaţilor trebuie să înceteze a mai fi Bălăceanca Mall!

Încetează să te mai ascunzi în spatele PSD Piteşti şi al preşedintelui Cristian Gentea! Prietenia domniei sale te-ar onora fireşte, dar nu e cazul! Omul face parte din altă lume, este un fizician de calibru, cercetător cu activitate ştiinţifică remarcabilă, şef de promoţie la una dintre cele mai grele facultăţi, om de valoare şi de cuvânt. Tu eşti… Mitralieră!

Deci lasă-ne! Du-te la prietenii tăi vechi Donald Trump şi Vladimir Putin şi puneţi planeta la cale! Pesediştii argeşeni spun că poate ai treabă şi ei te reţin!

D.M.D.

P.S. Este că ţi-a scris Dragnea pe whatsapp din puşcărie o dată la două zile, măi Cătăline? Şi a zis că tu ai merita preşedinţia partidului, dar… e viaţa grea şi lumea rea? Nu te supăra că te-am dat de gol, dar lumea trebuie să ştie ce valoare eşti tu când visezi!

Lasa un raspuns