S-a constituit ALDE Mioveni

0
472

1 feb ALDE MioveniVineri, 29 ianuarie, în prezenţa conducerii judeţene şi a invitaţilor de la alte partide, a avut loc şedinţa de constituire a organizaţiei ALDE Mioveni. La conducerea organizaţiei a fost ales, ca urmare a fuziunii dintre PLR şi PC, consilierul local Ion Neagoe, iar preşedinte executiv Ovidiu Hirică.

Sunt convins că vom reuşi să facem la Mioveni o echipă cu adevărat puternică, deja avem discuţii pentru a ne întări filiala. Cred că vom avea forţa necesară să sprijinim proiectele de interes pentru comunitatea din Mioveni şi să aducem un plus de calitate pentru viaţa cetăţenilor din această urbe extrem de importantă, printr-o prezenţă mult mai importantă în Consiliul Local. Avem mulţi membri care sunt de la Uzina Dacia, oameni care sunt mândria întregului judeţ, avem intelectuali din mai multe domenii şi sunt convins că vom reprezenta liberalismul autentic aşa cum se cuvine în Mioveni”, a declarat Ion Neagoe.

La rândul lor, copreşedinţii ALDE Argeş, Aurel Iacşa şi Simona Brătulescu, şi-au manifestat întreaga disponibilitate pentru a sprijini dezvoltarea organizaţiei. „La nivel naţional, ALDE are ca obiectiv, după alegerile locale şi parlamentare, să devină a treia forţă politică din ţară. În Argeş însă, noi avem un obiectiv mai ambiţios, dar care poate fi atins: ALDE va fi a doua forţă politică din judeţ. Avem sprijinul domnilor Andrei Gerea şi Daniel Constantin, doi lideri de la nivel naţional foarte apropiaţi de judeţul Argeş, doi miniştri importanţi în Guvernul Ponta, guvern care a adus cea mai importantă creştere economică de după Revoluţie. La Mioveni, ALDE şi PSD vor face majoritatea în Consiliul Local şi vom sprijini proiectele cu adevărat importante pentru locuitorii acestui oraş. ALDE sprijină, cu toate forţele, construirea spitalului orăşenesc, care trebuie să fie un proiect prioritar nu doar pentru zona Mioveni, ci pentru întregul judeţ”, a susţinut şi Simona Brătulescu.

Sunt din Mioveni, îmi doresc, am această ambiţie, ca organizaţia de aici să devină una dintre cele mai puternice din judeţ”, a precizat Aurel Iacșa.

Printre invitaţi s-au numărat şi primarul din Movileni (Olt) Ion Sorin Toma, reprezentanţi ai UNPR, în frunte cu Cristian Toma, consilier local la Mioveni, precum şi reprezentanţi ai PSD Mioveni, în frunte cu viceprimarul Aurel Costache şi primarul Ion Georgescu. Acesta din urmă a subliniat relaţia bună pe care a avut-o cu cei doi miniştri ALDE din Argeş, Daniel Constantin şi Andrei Gerea, în special cu fostul ministru al Energiei, şi a transmis că PSD le va fi un partener loial celor de la ALDE în Argeş atâta timp cât obiectivul principal rămâne susţinerea dezvoltării oraşului Mioveni. De asemenea, au participat la eveniment şi conducerile organizaţiilor ALDE din Piteşti, Câmpulung, Lereşti, precum şi din alte localităţi.

Lasa un raspuns