Republica Moldova acum, în 2015, vara

0
369

Cum se vede “Moldova de dincolo de Prut” de la Bucureşti

COLOR hadarauti kolhoz ruine 3 COLOR IMG 1123 COLOR komsomolskaia pravda ludmila gurcenco COLOR luminita hadarauti

Am scris de mai multe ori despre tupeul şi superficialitatea cu care ziarişti bine cotaţi din presa de la Bucureşti (să nu-i mai tot spunem“centrală” doar pentru că apare în capitală, pentru că din unele publicaţii “centrale” au rămas doar ifosele) după câte o vizită de 3 zile în Moldova scriu câteva articole despre situaţia din Republica Moldova. De fapt, Republica Moldova pe care o vizitează în fugă se rezumă la capitala Chişinău, având şi – neapărat – o coborâre în “beciurile – cu adevărat -domneşti” de la Cricova la degustări de alese vinuri… Plăcută activitate, care poate aprinde imaginaţia, dar taie orice legătură cu situaţia… De fapt, în articolele care sunt publicate prin “presa centrală” situaţia de la Chişinău ţine loc de starea de lucruri din Moldova. Pentru că de la Dunăre şi, mai nou, Marea Neagră până la cel mai nordic oraş important, Ocniţa, există mai multe Moldove: o Moldovă de Sud care are centrul la Cahul, dar cuprinde şi Găgăuzia, o Moldovă Centrală cu centrul la Chişinău (dar şi un “subcentru” la Orhei) şi o Moldovă de Nord cu centrul la Bălţi, dar şi cu centre mai mici la Edineţ, Briceni, Ocniţa şi Soroca.
Nu numai jurnaliştii români din Bucureşti, dar şi cei moldoveni din “presa centrală” de la Chişinău fac aceeaşi eroare de a confunda Capitala cu Ţara. Nici nu-i de mirare că de-a lungul multor ani s-au scris destule articole lipsite de o bază de documentare serioasă, ca să zic aşa, fără a vedea cum se desfăşoară evenimentele… “pe teren”. Cea mai mare eroare a fost făcută atunci când, prin anii 2000, s-a presupus (şi s-a şi spus/scris) că aşa-zişii proeuropeni vor câştiga detaşat şi au câştigat comuniştii lui Voronin, prietenul de un camion cu vinuri alese al javrei naţionale române băsescu. Mai toţi moldovenii, fără să aibă prea multe informaţii reale despre situaţia din România, l-au susţinut cu elan pe acelaşi infractor băsescu de câte ori au avut ocazia, doar pentru că “ne-a dat paşapoarte româneşti”. Din păcate, din calcul electoral, mai ales în primii ani ai regimului de triste amintiri şi “realizări” băsescu, paşapoartele au fost împărţite şi cui le merita, şi cui nu, fără prea mare atenţie la adevăratele intenţii (şi/sau calcule) ale solicitanţilor. Şi fără vreo discuţie despre dorinţa fierbinte de a primi cetăţenia română, dar într-o mascaradă de ceremonie în care, între sutele de solicitanţi deveniţi români, erau destui care nu vorbeau româneşte. Dar băsescu şi-a atins obiectivele, a stat la cârma ţării (că doar n-a stat Boc!) mult mai mult decât ar fi trebuit (era să scriu “meritat”, dar ar fi fost o mare eroare). Dacă ar fi să sintetizăm, răspunsul la întrebarea “Cum se vede Moldova de dincolo de Prut de la Bucureşti?”, ar fi: păăăi, am putea spune că se vede şi parţial, şi deformată (sau “parţial deformată”?).

Cum vede Republica Moldova secretarul general al Consiliului Europei
Pentru aceia care nu-şi amintesc, actualmente secretarul general al Consiliului Europei este Thorbjorn Jagland, fost prim-ministru al Norvegiei. Viziunea acestuia despre Republica Moldova a apărut recent în prestigioasa publicaţie The New York Times, viziune în care oficialul european mai întâi le explică americanilor cam unde se află Moldova pe hartă (şi, având în vedere cunoştinţele “americanului mediu”, bine face). Redăm în continuare câteva aspecte:
„Republica Moldova – o ţară mică, de doar 3,5 milioane de oameni – riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei, cu potenţiale consecinţe dincolo de frontierele sale. Fostă republică sovietică, între România şi Ucraina, RM se află la intersecţia dintre Estul şi Vestul Europei. De la declararea independenţei, în 1991, puterea a oscilat între Partidul Comuniştilor, care a optat mereu pentru legături puternice cu Rusia, şi partidele proeuropene, care s-au exprimat ferm pentru aderarea la Uniunea Europeană. În 2009, proeuropenii au venit la putere şi au înregistrat unele progrese în acest sens. Cu toate acestea, astăzi situaţia este mult mai puţin optimistă. În ultimii şase ani s-a făcut foarte puţin pentru dezvoltarea economiei ţării şi instituţiilor statului. Corupţia rămâne endemică şi statul încă se află în mâinile oligarhilor, în timp ce veniturile mici au determinat sute de mii de moldoveni să plece peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune”;
„La sfârşitul anului trecut, un miliard de dolari a dispărut din trei bănci din ţară. Scandalul a ajuns să reprezinte eşecul statului de a proteja interesele cetăţenilor. Puţini cred că cei responsabili vor fi traşi la răspundere sau că banii vor fi returnaţi. Valoarea monedei naţionale a scăzut, ratele dobânzilor au explodat, iar recesiunea s-a conturat. Toată finanţarea din afară a fost suspendată în aşteptarea acţiunilor concrete în lupta cu corupţia şi stabilizarea sectorului financiar. În cazul în care autorităţile nu reuşesc să îndeplinească cerinţele pentru restabilirea sprijinului extern, ţara se va confrunta cu turbulenţe economice grave. Programele sociale pentru cei săraci şi social-vulnerabili vor fi tăiate chiar înainte de durele luni de iarnă”.
Mi se pare mie, sau sună nu a încurajare, ci a ameninţare, nici măcar voalată? Hai să fim serioşi, o formulare de genul „acest stat capturat de oligarhi trebuie să fie înapoiat cetăţenilor” se aplică foarte bine şi Italiei lui Berlusconi, şi Spaniei lui Aznar şi Rajoy.
Este clar că “pe teren”, în timp ce mulţi moldoveni îşi pun speranţele în Bruxelles, aşteptând de-acolo salvarea, sunt destui aceia care optează pentru orientarea Moldovei către o Uniune Euroasiatică, în frunte cu Rusia. Dar şi unii, şi ceilalţi aşteaptă lichidarea aşa-zisei elite politice, de fapt ca şi în România, o adunătură de hoţi, de evazionişti, de spălători de bani negri, de traseişti politici şi devalizatori de bănci cu conturi (grase) prin acele raiuri fiscale.
„Întrebaţi un moldovean obişnuit cum variază nivelul vieţii sub conducerea diferitor partide şi veţi auzi că nu există nicio diferenţă”, continuă secretarul general al CoE. Cred că Jagland n-a prea vorbit cu vreun “moldovean obişnuit”. Dacă ar fi făcut-o, ar fi avut surpriza de a constata că “pe vremea lui Voronin nu era atâta corupţie ca acum cu europenii ăştia”.
În comentariul său, Thorbjorn Jagland vorbeşte şi despre „jaful secolului” şi urmările acestuia, precum recesiunea economică şi suspendarea finanţării externe, dar şi despre situaţia regională sumbră, dominate de conflictul ucrainean care alimentează temerile privind reizbucnirea în orice moment a conflictului îngheţat din regiunea transnistreană. „În ultimele luni a existat o deteriorare gravă în relaţiile cu Transnistria, o regiune separatistă de-a lungul părţii de est a RM, unde locuiesc vorbitori de limbă rusă. Acum două decenii, încurajată de Moscova, Transnistria şi-a proclamat independenţa, iar sute de oameni au murit în luptele care au urmat. De atunci, conflictul a fost îngheţat. Cu toate acestea, criza din Ucraina a stârnit temeri privind o eventuală reizbucnire a conflictului. Mulţi din Republica Moldova se tem că Transnistria ar putea deveni următoarea Crimee, anxietate care este alimentată şi mai mult de protecţia Rusiei pentru grupuri din regiunea separatistă. De cealaltă parte, liderii din Transnistria se plâng că Republica Moldova conspiră cu Ucraina pentru a-i menţine sub blocadă economică şi au ordonat mobilizarea armatei din regiune. În această etapă, un conflict militar în adevăratul sens al cuvântului este puţin probabil, dar, într-un mediu atât de tensionat, chiar şi nişte simple încăierări ar putea scăpa de sub control”, mai spune Thorbjorn Jagland.
În această situaţie, oficialul european spune că foarte noul Guvern al Republicii Moldova trebuie să acţioneze decis pentru eradicarea corupţiei din instituţiile de stat pentru a nu se repeta “episodul Ucraina”: “Nu trebuie să uităm că în Ucraina criza a început de la dezamăgirea profundă a oamenilor faţă de instituţiile politice. Moldova, de asemenea, trebuie să se gândească acum la securitatea democratică. Pe lângă măsurile urgente necesare pentru a stabiliza sectorul bancar, Guvernul trebuie să înceapă imediat epurarea oficialilor corupţi din instituţiile publice. Pentru început trebuie să fie investigaţi zeci de judecători care au fost acuzaţi de abuz flagrant de putere. Organele de drept trebuie să facă, de asemenea, tot posibilul să aresteze persoanele responsabile de fraudele bancare masive. Pentru a le oferi oamenilor încrederea că se va face dreptate în aceste cazuri, intervenţiile politice obscure trebuie eliminate din sistemul judiciar. Legea care ar garanta imparţialitatea procurorilor trebuie să fie pusă în aplicare fără întârziere. Şi, pentru a demonstra că nimeni nu este mai presus de lege, imunitatea de care beneficiază membrii Parlamentului ar trebui să fie redusă… Ca gardieni ai Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Consiliul Europei va căuta cum să ajute Republica Moldova în efectuarea reformelor conform standardelor internaţionale. În pofida speranţelor diferite privind viitorul RM, atât Uniunea Europeană, cât şi Federaţia Rusă sunt interesate în succesul acestor eforturi. Nimeni nu va avea de câştigat de la un vecin slab, care aduce cu sine găuri negre financiare, crimă organizată şi migraţie necontrolate”, susţine cu temei secretarul general al Consiliului Europei.
Thorbjorn Jagland îi dă şi câteva indicaţii/soluţii Republicii Moldova pentru a consolida democraţia: „Centrul Anticorupţie, Comisia Naţională de Integritate şi Procuratura Generală trebuie să fie pe picior independent, cu competenţe clare. Vor fi necesare restricţii drastice pentru a nu permite finanţări cu sume mari de bani în politică. De asemenea, vor fi necesare reguli noi pentru a pune sfârşit monopolurilor media şi pentru a le oferi jurnaliştilor care critică o protecţie mai bună”. Dacă statul moldovean ar fi „eliberat de corupţie, acesta poate fi transformat. Dar, întâi de toate, acest stat capturat trebuie să fie returnat cetăţenilor”, a tras o concluzie firească Thorbjorn Jagland.

Cum vede Moldova un “vizitator obişnuit”
M-aş putea defini ca fiind un vizitator obişnuit, fie şi doar pentru că am vizitat Moldova de vreo 25-30 de ori, că am parcurs-o şi pe lungime, şi pe lăţime, că am intrat în oraşe şi sate unde am vorbit cu moldoveni foarte diferiţi ca nivel de instrucţiune (de la simpli ţărani şi muncitori la liceeni, studenţi, agronomi, ingineri, universitari, ziarişti, scriitori) şi ca opţiuni politice (de la militanţi comunişti la militanţi “proeuropeni”). Am fost la evenimente de diverse tipuri, de la concerte, spectacole de teatru sau operă, lansări de carte şi simpozioane până la nunţi, sfinţiri de fântâni sau parastase… În plus, citesc frecvent presa moldovenească online şi pot zice că sunt -oarecum – la curent cu atât de ciudatele evenimente moldoveneşti, de la accidentul mortal la vânătoarea din Pădurea Domnească, pentru care de vină este mistreţul (din care a ricoşat glonţul ucigaş), dar, decedat fiind, nu mai poate da socoteală, până la acest “jaf al secolului” de doar un miliard de euro… Şi nu vreau să uit privatizările care au distrus întreprinderi înfloritoare (mai ales “kolhozuri milionare”) sau le-au adus în patrimonial unor aşa-zişi afacerişti care sunt în proporţie de 80-90% doar nişte hoţi care se îmbracă de la marile case de modă şi vorbesc precum precupeţele din piaţa (tot mai) liberă… Chiar am văzut unul dintre acele “kolhozuri – altădată – milionare” din care au rămas doar ruine, mult mai triste decât cele ale strămoşilor daci şi/sau romani. Şi – încă o dată – generatoare de mare tristeţe este o vizită într-o gară, fie aceasta capitala Chişinău sau nodul de cale ferată din nord, Ocniţa. Ca şi (la noi, românii) CFR-ul, şi CFM-ul a fost sabotat, iar “transporturile pe şină” atât de economice şi mult mai puţin poluante au fost deturnate spre “transportul pe gumă” poluant şi neeconomic, dar generator de venituri imediate pentru “întreprinzători”. Mult mai triste pentru că n-au fost cucerite din afară (sau poate, mai ştii, vreo indicaţie, vreun imbold or fi venit…). Şi nu vreau să uit nici prăbuşirea vectorilor culturali de tipul librăriilor şi a căminelor culturale, la agonia unor astfel de instituţii asistând fără să pot face ceva… Şi vreau să amintesc doar de sabotarea şi lichidarea reţelei de librării săteşti “Luminiţa”, adevărate surse de cultură în mediul rural. Nu ştiu dacă se reuşise ca fiecare comună (aici se spune SAT) să beneficieze de o “Luminiţă”, în vreo 5 sate am văzut vestigiile acestora… pe lângă care trec zilnic în maşini luxoase oamenii politicii şi “liderii” care au pus mâna pe pământurile fostelor kolhozuri… Dar prefer să închei ca să nu mă enervez şi să-mi crească tensiunea. Pe căldura asta, de +35 grade Celsius, este total contraindicată orice fel de iritare, susţin doctorii…

Lasa un raspuns