Recunoaşterea (şi recunoştinţa) publică şi simpatică a valorilor neamului

0
357

La Nottara am fost plăcut surprins de

Recunoaşterea (şi recunoştinţa) publică şi simpatică a valorilor neamului

*Cristian SABĂU

Nu foarte des se-ntâmplă ca românii să-şi preţuiască valorile (mă rog, „excelenţele”) şi s-o şi arate public. Cel mai obişnuit omagiu (antum) adus valorii este – cel mult – o diplomă de excelenţă sau un titlu de Doctor Honoris Causa acordat de câte o universitate care nici măcar nu intră între primele 1.000 ale lumii. Un titlu acordat – cum ar fi spus Poetul – „nu slăvindu-te pe tine/ lustruindu-se pe el”. Nu ca să-l onoreze pe cel omagiat, ci mai mult ca să-şi asocieze numele (laolaltă cu slabele rezultate) cu personalitatea omagiată. Această falsă omagiere a unor personalităţi cu merite certe în cultură sau ştiinţă s-a lăsat cu o inflaţie de diplome din care probabil au avut de câştigat doar fabricile de hârtie. Ceva similar diplomelor de „fiu al oraşului/satului/judeţului” care s-au împrăştiat cu nonşalanţă şi fără prea mult discernământ pe tot întinsul patriei.

În contracurent cu obişnuinţele din ultimele decenii ale ţărişoarei am avut plăcuta surpriză ca, în cadrul festivalului „Fest(in) pe bulevard”, Teatrul Nottara să omagieze într-o formă absolut inedită (cel puţin pe la noi) două dintre personalităţile importante ale fenomenului teatral nu doar românesc, ci şi internaţional. Şi dacă despre spectacolele de pe scenele festivalului s-a vorbit în presa de diverse tipuri (şi în diverse moduri), ceva îmi spune că prea puţin au fost mediatizate aceste momente importante ale festivalului. Dar cred că am greşit şi expresia potrivită ar fi „momente cu adevărat importante”, pentru că se referă la omagierea inteligenţei, talentului, competenţei şi dăruirii pe care le-au demonstrat personalităţi ale fenomenului teatral românesc în ultima jumătate de veac (ca să operăm cu numere mari). Cei omagiaţi la Nottara în 2018 – criticul şi teatrologul George Banu şi actorul şi managerul Emil Boroghină – au avut parte fiecare de câte o mică sărbătoare inedită şi simpatică, adică nimic în comun cu rigoarea oficială scorţoasă (şi de multe ori găunoasă) a unei omagieri cu laudatio şi (anoste) cuvântări oficiale. Directoarea-manager Marinela Ţepuş şi „fetele sale” au avut iniţiativa sărbătoririi celor doi oameni de teatru români de anvergură mondială şi au făcut-o nu printr-o suită de cuvântări, ci prin acte artistice: câte un film care a recompus parcursul celor omagiaţi. Pentru sărbătoriţii ediţiei 2018 a Fest(in)ului au fost organizate câte o expoziţie de carte cu lucrările (o adevărată bibliotecă!) teatrologului George Banu şi o expoziţie foto ilustrând rolurile parcurse de actorul Emil Boroghină. Despre omagiul adus de către Teatrul Nottara actorului şi managerului de (mare) succes Emil Boroghină depun mărturie rândurile ce urmează.

Amintiri INTELECTUALE de la Restaurantul Ambasador

Teatrul Nottara, prin directoarea-manager Marinela Ţepuş, a avut amabilitatea (şi – cum se vede din aceste indiscreţii – imprudenţa!) de a mă invita la câteva ediţii ale „Fest(in)-ului pe bulevard” şi de a mă găzdui la Hotel Ambasador, unde spre sfârşitul toamnei 2018 m-am răsfăţat nu doar din punct de vedere culinar (vă asigur că nu aveţi acasă varietatea ofertei Ambasadorului!), dar şi intelectual, delectându-mă cu conversaţia unor foarte fini cunoscători ai fenomenului teatral, cunoscători (şi creatori din domeniu) nu doar ai teatrului românesc, ci şi ai teatrului internaţional.

Pentru că încă de mic grozav mi-au mai plăcut crâşmele se cuvine să public o amintire de la Restaurantul Ambasador (că doar, precum se ştie, un adevărat intelectual la crâşmă-şi dă adevărata măsură, neîngrădit de prea multe reţineri!), adică din locul în care un pahar de vin poate genera o ulcică de vorbe şi – câteodată – şi ceva idei. Luând masa la restaurantul hotelului de două ori pe zi (la micul-dejun şi la prânz), am avut destule ocazii să mă întâlnesc cu maestrul Emil Boroghină. Şi cum, pentru a crea o ambianţă intelectuală, pereţii restaurantului sunt tablouri cu figuri importante ale culturii române, l-am invitat de câteva ori ca, pe logica evidentă „Emil sub Emil”, să ia loc la o masă exact sub portretul scepticului de serviciu Cioran. Ei, cum se zice prin Muscel, nu fu chip să-l determin pe maestrul Boroghină să ia loc sub portretul maestrului Cioran. „Da’ nu-mi permit să mă aşez sub portretul acestui mare Emil… n-aş vrea ca doar având acelaşi prenume cineva să creadă că mă consider apropiat de valoarea lui…”  Cum ar fi zis un erou al lui nenea Iancu, la restaurant… modeste bibere (et comedere MAGISTER…).

„La Craiova de ţi-i greu, Bade Boroghină…”

Tudor Ţărnă, ctitor şi director al Gintei chişinăuan-latine (o faptă glorioasă ţinând cont de presiunea limbii şi culturii ruse care s-a exercitat şi încă se simte la Chişinău), s-a asociat demersului omagial al Teatrului Nottara şi, cu preţul unei nopţi albe, a alcătuit o prelungire a filmului făcut de Nottara. Artistul chişinăuan mărturisea că a lucrat toată noaptea pentru acest moment muzical-omagial cu versuri ce a parcurs biografia artistică a lui Emil Boroghină, de la dunăreana Corabia (oraş care i-a decernat titlul de Cetăţean de Onoare!) până la doljeana Craiova (care i-a dat pe mână Teatrul Naţional, instituţie de cultură emblematică pe care sărbătoritul a ridicat-o la cel mai înalt nivel). La schimb, Emil Boroghină i-a oferit Craiovei şi României Festivalul Shakespeare, de departe cel mai rasat festival de teatru din România.

Ceea ce au reuşit Tudor Ţărnă şi actorii Gintei LatineAntonia Calancea, Victoria Ţurcanu, Alexandru Dicusar şi Ion Vicov, un cvartet măiastru ghidat de ghitara mânuită de Sandu Dicusar – a fost o inspirată şi simpatică completare în cheie omagial-umoristic-muzicală a filmului „vieţii şi operei” şi a expoziţiei cu fotografii din spectacolele în care a jucat pe care „teatrul de pe bulevard” le-a dedicat lui Emil Boroghină. Cvartetul mai sus menţionat, folosind cunoscutele note ale unor şlagăre româneşti (de muzică uşoară sau populară) şi vorbele lui Tudor Ţărnă, a reconstituit povestea vieţii lui Emil Boroghină, actorul devenit cel mai important manager de teatru din România sfârşitului mileniului II.

Dar din minispectacolul muzical-poetic-biografic, spectacol care a ţinut mai bine de-un sfert de oră, am reţinut un catren-invitaţie foarte reverenţios şi (poate) tentant:

La Craiova de ţi-i greu,

Bade Boroghină,

Haide, vin’ la Chişinău

La Ginta Latină”.

Frumoasă invitaţie, meşter versificatorul Tudor Ţărnă! Şi foaaarte frumos speculată de Tudor Ţărnă rima Boroghină-Latină, cu mult efect poetic şi muzical. Dar şi mai frumos şi respectuos apelativul de Bade acordat maestrului Boroghină, un cuvânt care în cea mai mare parte a României ar fi considerat un apelativ uşor condescendent de tipul nene. Ei bine, în Basarabia are semnificaţii muuult mai clare, este de fapt o formă accentuată de respect datorat celui astfel numit. Acum vreo 5-6 ani mi s-a întâmplat ca la Chişinău să vorbesc cu un băieţel de vreo 8-9 ani şi să-i propun nu mai ştiu ce formă tentantă de petrecere a timpului liber (un film, o vizită la cofetărie). Deşi vădit interesat, mi-a răspuns cam încurcat: „Nu ştiu dacă pot acum, trebuie să-l întreb pe badea!”. „Bine, întreabă-l”, i-am răspuns, nefiindu-mi prea clar cine e badea. M-am dumirit rapid cine era badea – nu un adult, ci un alt băieţel cu vreo 2 ani mai mare, adică având numai 10-11 ani, dar care-l superviza pe invitatul meu. Aşadar, e puţină diferenţă între badea românesc şi badea basarabean. Pentru încuviinţare nu s-a adresat părinţilor sau bunicilor (era uşor, doar un telefon), ci lui badea. Este de adăugat că ulterior am regăsit situaţii asemănătoare cu alţi protagonişti, dar cu aceeaşi deferenţă pentru Badea… Aşa că pentru mine textul lui Tudor Ţărnă despre Badea Boroghină are un înţeles mult mai adânc decât privirea dâmboviţeană grăbită şi superficială.

S-ar putea considera că omagierea a fost nu doar a Teatrului Nottara, ci a unui cerc de prieteni şi admiratori (şi e vorba despre un cerc foaaarte larg!) care au ţinut să-l însoţească pe maestrul Emil Boroghină la 55 de ani de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (pe atunci, în 1963 – IATC) şi să rememoreze etape importante ale biografiei sale artistice.

Foarte nostime remarcile profesorului (pariziano-bucureştean) George Banu, coleg de IATC cu Emil Boroghină, care a subliniat o trăsătură ce-i apropie, care-i situează în aceeaşi „clasă”: faptul că amândoi sunt complet neadaptaţi la tehnica modernă de comunicare (rapidă şi masivă), rămânând să utilizeze ca „periferice” pixul şi carnetul de notiţe. Şi a mai primit Emil Boroghină un sfat prietenesc de la colegul său George Banu: „Atunci când vei simţi că nu vei mai putea duce Festivalul Shakespeare, ar fi bine să-l închizi, nu să-l laşi moştenire cuiva; pentru că în general moştenitorii dezamăgesc…”. Şi dacă la prima vedere mi s-a părut că această prietenească sugestie (cel puţin 80% pariziană) seamănă cu mioriticul „eu te-am făcut, eu te omor”, la o a doua evaluare mi-am dat seama că profesorul Banu are dreptate. Ar fi păcat ca Festivalul Shakespeare să-şi scadă nivelul aşa cum şi l-a scăzut Teatrul Naţional „Marin Sorescu” la ieşirea din epoca directoratului Boroghină…

„Badea Boroghină” la Piteşti şi în recital poetic Ovidiu-Eminescu

N-ar trebui să uităm că, oarecum în prelungirea omagierii de la Nottara, Emil Boroghină n-a fost uitat nici de argeşeni. Pentru că, aflându-se la Piteşti în calitate de preşedinte al juriului Festivalului de Teatru de Studio, a fost invitat pentru o discuţie (foarte calificată!) despre starea teatrului la Antena 1 de poeta Denisa Popescu. Cu acea ocazie, telespectatorii au putut afla că tânărul absolvent al IATC din urmă cu 55 de ani Emil Boroghină era cât pe ce să ajungă la Teatrul Davila şi doar în ultimul moment a preferat Craiova, în locul său venind la Piteşti un alt actor (şi artist-fotograf) deosebit, Petre Dumitrescu.

În 15 ianuarie, Emil Boroghină a susţinut un recital poetic la Teatrul Nottara, intitulat „De la Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin, la Mihai Eminescu, luceafărul din ţara mioriţei”, recital dedicat şi exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Europei în prima jumătate a anului 2019 (spectacol produs în tandem de Teatrul Nottara şi Teatrul Marin Sorescu Craiova, regia – Alina Hiristea, scenariul – Emil Boroghină). Să-i spunem că-l aşteptăm pe scenă nu doar în recitaluri poetice, ci şi în piese; poate că Oedip sau Lear sau vreun Richard îl aşteaptă…

Lasa un raspuns