Rectorul Dumitru Chirleșean – protectorul sindicalistului Mircea Bărbuceanu?

0
25

După o campanie îndelungată, în care am dezvăluit aspecte incredibile petrecute sub patronajul Universităţii din Piteşti, am ajuns în punctul în care trebuie să reevaluăm o serie de persoane, personaje şi împrejurări.

Nu Mircea Bărbuceanu este principalul vinovat pentru scandalurile, injuriile şi problemele pe care le-a provocat în lupta lui cu mai toţi rectorii, prorectorii şi membrii consiliilor de administraţie care au condus de-a lungul timpului universitatea.

„Ziarul de Argeş” i-a semnalat în scris, în repetate rânduri, actualei conduceri a UPIT fapte deosebit de grave, o parte constituind chiar posibile infracţiuni comise de şeful Sindicatului Liber al universităţii, Mircea Bărbuceanu. Noi nu suntem organ de cercetare penală să putem verifica, pe cale oficială, documentele instituţiei, inclusiv pe cele financiar-fiscale, să ne putem pronunţa cu certitudine asupra vinovăţiei acestuia.

În schimb, dacă fie şi numai unul dintre aspectele semnalate de noi rectorului Dumitru Chirleșean (pe care îl şi respect ca profesor, îl şi plac ca om, dar… una-i una şi alta-i alta!) se va confirma în urma anchetelor penale care vor avea loc, atunci domnia sa va avea o mare problemă.

Pentru că rectorul poate verifica dacă cei 10.000 de euro despre care vorbeşte Bărbuceanu că au fost oferiţi de Gigi Axinte ca sponsorizare pentru invenţie se regăsesc în contabilitatea UPIT. Dacă s-au virat în cont, cum ar veni! Pentru că, dacă se regăsesc în cont, e ok, dacă nu, avem de-a face cu o chestiune penală. De ce? Pentru că şi Bărbuceanu, şi Axinte au vorbit despre sponsorizarea unei invenţii a Universităţii din Piteşti, nu despre una privată. Ba chiar Bărbuceanu a recunoscut, în faţa judecătorilor vâlceni, că el a susţinut realizarea acestei invenţii în faţa rectorului de la acea vreme şi a consiliului de administraţie al UPIT! Dacă banii nu au fost viraţi în contul UPIT, atunci prof. univ. dr. Dumitru Chirleșean are obligaţia să sesizeze Parchetul. Imediat!

În al doilea rând, din moment ce l-am informat în scris, rectorul Chirleșean are obligaţia să demareze de îndată o investigaţie asupra celor 100 de milioane de lei încasate de Mircea Bărbuceanu în contul lui Gigi Axinte ca despăgubiri de la o publicaţie argeşeană. Ar fi vorba cel puţin despre o îmbogăţire fără justă cauză! Fără a mai vorbi de faptul că, dat fiind istoricul celor doi, care s-au bălăcărit ani de zile la modul cel mai violent, orice transfer de bani între ei poate fi considerat o plată pentru… captatio benevolentiae!

În al treilea rând, rectorul Chirleșean este obligat să verifice dacă predecesorul său, Sebastian Pârlac, a fost semnat fraudulos ca autor al mai multor articole de specialitate de către Mircea Bărbuceanu, aşa cum acesta din urmă s-a lăudat în public şi în scris! Nu este vorba doar despre prestigiul UPIT, ci şi despre un posibil plagiat la cel mai înalt nivel!

În al patrulea rând, rectorul Dumitru Chirleșean are obligaţia să investigheze imediat „afacerile” Academica şi Casa Universitarilor! Ambele sunt opera aceloraşi foşti duşmani deveniţi buni prieteni, Mircea Bărbuceanu şi Gigi Axinte! La Academica s-a încheiat un contract, prezentat şi de noi în facsimil, în care SLUP primea bunuri de 250.000 RON pentru o chirie anuală de 100 RON!!! Preţul trebuie să fie real, serios etc., nu-i aşa, domnule rector? Iar la Casa Universitarilor, un patrimoniu uriaş a fost cărat, Bărbuceanu spune că la gunoi, cu două camioane de la Argecom şi şase muncitori, timp de peste cinci luni!

Vom reveni!

D.M.D.

Lasa un raspuns