PSD Piteşti a primit funcţiile pe care le merită

0
457

Pentru prima oară în istoria PSD Argeş, PSD Piteşti a primit funcţiile pe care le merită şi respectul pe care şi l-a câştigat prin rezultatele obţinute!

PSD_o_echipa_unitaTrebuie să recunoaştem, ne-am înşelat! Preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, are certe calităţi de lider politic. Acest lucru s-a văzut vineri la şedinţa Comitetului Judeţean al PSD Argeş, eveniment care a avut loc în aula Universităţii „Constantin Brâncoveanu”, moment în care social-democraţii au trecut peste toate nemulţumirile existente în partid şi au redevenit o echipă.
O echipă mult mai puternică decât a existat vreodată, pentru că, la propunerea lui Şerban Valeca, în conducerea PSD Argeş au intrat, ca vicepreşedinţi, şi reprezentanţi ai colegiului Piteşti: viceprimarul Constantin Ionică, şefa femeilor din PSD Piteşti Tatiana Preduţ, directorul economic al Termoficării Sorin Apostoliceanu şi primarul comunei Albota Ion Dumitru. Tot vicepreşedinte al PSD Argeş a fost ales şi Ion Mânzână, care va avea de coordonat din punct de vedere politic zona de sud.
Mai mult, funcţia numărul doi în partid, cea de preşedinte executiv, i-a revenit lui Cristian Gentea, liderul PSD Piteşti şi social-democratul cu cea mai rapidă ascensiune la capitolele notorietate şi încredere.
Secretar executiv al PSD Argeş a fost ales primarul Ion Georgescu de la Mioveni, unul dintre organizatorii de excepţie ai partidului, iar printre vicepreşedinţii aleşi vineri se numără senatorul Constantin Tămagă, deputaţii Simona Bucura-Oprescu, Cătălin Rădulescu, Gheorghe Marin şi Radu Vasilică, primarul Gheorghiţă Boţârcă, consilierul judeţean Dan Manu etc.
Ce este important cu adevărat, şi asta nu doar pentru PSD, ci şi pentru judeţul Argeş (a cărui dezvoltare este indisolubil legată de social-democraţi!), este că s-a renunţat la orgolii, săbiile au fost băgate în teacă, iar funcţiile s-au repartizat în conformitate cu ponderea organizaţiilor în cadrul filialei. Este o premieră în PSD Argeş, partid pe care Constantin Nicolescu l-a condus dictatorial şi anacronic, iar Tudor Pendiuc n-a reuşit să-l stăpânească sub nicio formă.
D.M.D.

Lasa un raspuns