Primarul Jenica Dumitru de la Ștefănești este executat silit şi are poprire pe salariu pentru suma de 17.000 de euro!

0
286
  • Consilierii acuzaţi de primăriţă că nu i-au susţinut proiectele o pun la punct pe facebook şi îi reamintesc faptul că au susţinut de fiecare dată toate proiectele în favoarea comunităţii!

Atunci când nu sunt în stare să facă nimic, oamenii mici şi penibili dau vina pe ceilalţi. Indiferent despre ce este vorba, indiferent ce nu le-a reuşit sau nu au fost în stare să facă, mereu altcineva este de vină.

Un astfel de personaj este şi primăriţa de la Ștefănești, celebra Ioana Jenica Dumitru. În afara faptului că a angajat o membră a PNL pe post de consilier personal pe probleme de cultură (nu mai puţin celebra Miss Autopsia!), Jenica s-a mai remarcat prin faptul că în aproape doi ani de mandat n-a făcut mai nimic pentru oraş.

Acest lucru îl recunoaşte şi ea într-o postare pe facebook, numai că, exact!, dă vina pe consilierii locali:

„(…) Când am vrut proiecte guvernamentale şi europene, consilierii abia au votat un pod, când am vrut investiţii în anumite zone care nu au plăcut geografic unei persoane nu s-a putut, când am vrut mai mulţi bani pentru sport a ieşit scandal, când am vrut să dau câteva miliarde de lei pe an pentru Centrul Cultural aţi ridicat personalitatea juridică, în luna noiembrie şi decembrie l-am comemorat pe Brătianu şi am făcut toate evenimentele pe banii mei. Da, eu sunt de vină… dar am să mă schimb!”.

Câteva observaţii care vor evidenţia de ce, înainte să deschizi gura, e bine să gândeşti un pic:

Primarul minte, pentru că în Consiliul Local Ștefănești s-a votat de fiecare dată tot ce a iniţiat domnia sa, chiar şi atunci când iniţiativele erau discutabile, deoarece consilierii au vrut cu tot dinadinsul să evite o ruptură cu cea pe care PSD a făcut-o primar la Ștefănești! Edilul pare totuşi incapabil să priceapă că nu ea, primăriţa Jenica, stabileşte priorităţile şi modul în care se cheltuiesc banii la Ștefănești, ci consilierii locali. Ei hotărăsc, iar ea doar duce la îndeplinire hotărârile lor! Modul infantil în care primăriţa se prezintă ca fiind miezul din Fanta e penibil: „…când am vrut mai mulţi bani (…) când am vrut să dau câteva miliarde de lei pe an…” etc. Plus că nu consilierii de capul lor au luat personalitatea juridică Centrului Cultural atâta vreme cât însăşi Jenica Dumitru este cea care a iniţiat proiectul de hotărâre!

Ar mai fi de discutat modul spectaculos în care Jenica vorbeşte despre Brătianu pe care cică l-a comemorat două luni de zile pe banii ei. Plus alte evenimente, finanţate tot din buzunarul ei!

Oau, ce tare! La Ștefănești există un Mecena cu fustă dispus să-şi cheltuiască averea de dragul artei, alături (fireşte) de superba ei prietenă Miss Autopsia!

Dacă n-am fi totuşi sceptici din fire, ne-am fi emoţionat în faţa altruismului Jenicăi. Numai că, deh, noi ăştia care facem presă de investigaţie ştim că Ioana Jenica Dumitru este executată silit în acest moment pentru o sumă destul de mare: 17.000 de euro! Bani pentru care executorul judecătoresc i-a pus poprire pe salariu!

Cu alte cuvinte, ea nu are cu ce să-şi plătească datoriile şi ne spune nouă că a achitat din buzunar evenimente extrem de costisitoare? Ne scuzaţi că n-avem timp să vă credem, doamna Jenica!

Cum am promis probe, nu vorbe, prezentăm astăzi facsimilele punctelor de vedere exprimate pe facebook de patru consilieri care declară că au votat întotdeauna alături de edil când li s-a cerut ceva în favoarea comunităţii, iar pentru mâine v-am pregătit documentul care atestă faptul că primăriţa este executată silit şi are poprire inclusiv pe salariu!

Dan Marius DONOIU

P.S. Înainte să mai povestească aiureli despre cum a plătit ea nu ştiu ce sume uriaşe din buzunar, o sfătuim pe coana Jenica să se gândească bine ce spune. Pentru că, fiind vorba despre un ales public, lucrurile pot fi verificate uşor: ar trebui ca banii să fie retraşi din cont sau măcar să fi existat anterior ca lichidităţi în declaraţia de avere. Altfel, iese nasol rău!

Lasa un raspuns