Atacurile imunde, frenetice şi vomitive la care este supus edilul Piteștiului de un lătrău politic de profesie ca Narcis Sofianu de la PNL sunt dovada cea mai bună că primarul face treabă. Nu face deloc ca Tudor Pendiuc, cel care, acum nişte ani, i-a oferit peste 100 de miliarde lei vechi clanului Sofianu pentru nişte ţevi infecte de care Termoficarea nu doar că nu prea avea nevoie, dar nici nu le-a folosit integral!
Sofianu e trist că Ionică l-a umilit crunt. La vot! E trist că, în pofida unei campanii oribile, axate pe miştouri de mahala şi pe atacuri la persoană grosolane, Cornel Ionică a fost preferat de piteşteni în defavoarea lui, liberalul de la Vâlcea devenit chiparosul PNL Argeş! Că edilul Ionică are un c.v. plin de realizări importante, în timp ce al lui Sofianu e plin de spaţii libere şi visuri de mărire niciodată realizate! Într-un fel, alde Sofianu e trist că s-a născut talent şi, foarte probabil, va muri speranţă!
În altă ordine de idei, instanţa de judecată s-a pronunţat în cazul primarului Cornel Ionică, suspendând ordinul prefectului Emilian Dragnea prin care primarul Piteștiului fusese demis! Foarte probabil, şi cealaltă acţiune a edilului, prin care se cere anularea ordinului, va fi admisă! Pentru că respectivul conflict de interese despre care toţi vorbesc, dar majoritatea nu au habar, este o simplă scăpare prin care nu s-a produs niciun prejudiciu, fapta fiind în prezent chiar dezincriminată!
Deci, nasol pentru Sofianu şi copiile lui din USR-PLUS şi Pro România! Cornel Ionică rămâne la Primărie, iar ei tot lătrăi, undeva pe la periferie!
Va fi balamuc electoral pe internet şi facebook până vara viitoare, la alegeri? Trist! Pentru voi, fireşte! Fiindcă veţi primi numai plăcuţe suedeze şi opinii politice. Cu „M” mare!
D.M.D.