Primăriţa Jenica – adevărata vinovată pentru comportamentul de tută isterică al Laviniei Năstase

0
159

Am susţinut permanent că nu atât Miss Autopsia este vinovată pentru balamucul de la Primăria Ștefănești, ci mai ales primăriţa Jenica. Unul dintre cei mai incompetenţi edili din istoria acestui judeţ. Astăzi o să lămurim definitiv acest lucru.

În data de 6 decembrie 2017, d-na Mihalcea Elena Alina, şefa Serviciului Financiar-Contabil din aparatul de specialitate al Primăriei Oraşului Ștefănești, a sesizat-o în scris pe doamna primar Ioana Jenica Dumitru cu privire la comportamentul inacceptabil, infracţional am spune noi, al Laviniei Năstase, personaj care ocupa la acea vreme, de circa două luni, funcţia de consilier personal al edilului pe probleme de cultură. Trecem peste faptul că Miss Autopsia este o cretină subdezvoltată, pricepută doar la culturile gang-bang şi blow-job, şi ne referim la aspectele semnalate: insulte, calomnii şi ameninţări (vezi facsimil!). Primăriţa Jenica n-a luat nicio măsură, deşi Miss Autopsia făcea spume la gură şi vorbea ca o tută de pe centură de faţă cu numeroşi angajaţi ai Primăriei Ștefănești, persoane enumerate în sesizare.

Pe data de 8 ianuarie a.c., o nouă sesizare a d-nei Mihalcea. Aici, pe lângă obişnuitele insulte şi calomnii, Miss Autopsia a ameninţat-o pe doamna în cauză că o va da afară?! Totul s-a petrecut acum în biroul primăriţei Jenica. Cea care, din nou, nu a luat nicio măsură. Ba chiar, spun martorii, s-a distrat copios la mahalagismele vomitate de Miss Autopsia pe gura cu care îl ajuta să scape de stres pe distinsul ei consort, Adrian Maghinici, poreclit Strămoşul, zis şi Labă Tristă!

Turbarea Laviniei Năstase provine din faptul că şefa de la Contabilitate a refuzat să facă plata unor facturi prin care Miss Autopsia dorea să-şi facă aliaţi în rândul unor cretini din presa argeşeană, persoane fără niciun dumnezeu care îşi închipuie că banul nu are miros şi că pentru, doi lei, e OK să pupe în cur o cretină bolnavă psihic!

Din vina exclusivă a edilului, care nu a luat nicio măsură deşi comportamentul deviant a avut mai mulţi martori, d-na Mihalcea a mers la Poliţia Ștefănești, unde a reclamat comportamentul agresiv al Laviniei Năstase.

Vom reveni!

D.M.D.

Lasa un raspuns