Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mînzînă – prezenţi la Ziua Poliţiei Române

0
282

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mînzînă au participat vineri, 24 martie, la manifestările ocazionate de împlinirea a 195 ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. La eveniment au participat şi ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Valeca, subprefectul Emilian Dragnea, precum şi reprezentanţii structurilor aflate în subordinea M.A.I. şi ai instituţiilor de învăţământ superior argeşene.

Cu această ocazie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a organizat mai multe manifestări dedicate acestui eveniment. Astfel, în sala mare a Consiliului Judeţean Argeş au avut loc ceremonia de avansare în grad a mai multor poliţişti argeşeni, dar şi premierea celor cu merite deosebite în activitate. Au urmat parada militară a cadrelor M.A.I. în fruntea cărora s-a aflat Fanfara Consiliului Judeţean Argeş şi deschiderea expoziţiei de armament şi maşini aflate în dotarea poliţiei argeşene.

De ziua poliţiştilor, preşedintele C.J. Argeş Dan Manu le-a transmis un mesaj de susţinere, felicitându-i în acelaşi timp pentru activitatea depusă:

De 195 ani, data de 25 martie are o dublă semnificaţie pentru români, marea sărbătoare a Bunei Vestiri şi Ziua Poliţiei Române – celebrarea celor care şi-au pus vieţile în slujba cetăţenilor acestei ţări, care stau de veghe la siguranţa noastră, cu credinţă şi curaj. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. La ceas aniversar doresc să le adresez cele mai calde mulţumiri şi felicitări cadrelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş pentru eforturile pe care le fac zi de zi în asigurarea protecţiei argeşenilor, cu seriozitate şi profesionalism. Vă urez multă putere de muncă în îndeplinirea sarcinilor zilnice şi să fiţi un model de curaj, responsabilitate şi bună conduită în societate, pentru a contribui în continuare, cu devotament şi dăruire, la creşterea gradului de siguranţă publică şi la întărirea sentimentului de securitate în rândul cetăţenilor. La mulţi ani!”.

Lasa un raspuns