Presă şi informaţie acum un veac (VI)

0
108

*Cristian SABĂU

Centenarul realizării României Mari – Românie care, din pricina unor politicieni corupţi, incompetenţi şi arivişti, puşi pe înavuţire, şi nu pe buna gospodărire a treburilor (dinăuntrul şi dinafara) ţării, a durat mai puţin de 22 de ani (1918-1940) – ne oferă ocazia să rememorăm interesante pagini jurnalistice din epoca Primului Război Mondial, dar şi din anii premergători şi următori. Ani plini de evenimente, în general prost gestionate (ca şi astăzi, după 1990) de clasa conducătoare a vremii, de demnitari de diverse ranguri (regi, parlamentari, miniştri, generali, prefecţi, primari). Evenimente interne şi externe prost gestionate din cauza lipsei de cultură politică, de educaţie economică pe care le presupune „managementul” vieţii sociale la orice nivel. Dar mai ales din cauza lipsei responsabilităţii civice şi a sentimentelor patriotice manifestate doar la câte o paradă.

Continuăm să vă oferim selecţiuni din articole semnate de un observator foarte atent şi meticulos în redarea amănuntelor, un martor important al evenimentelor petrecute în Bucureştiul ocupat între 1916 şi 1918 de germani, austro-ungari, bulgari şi turci. Datorăm aceste informaţii lui Virgiliu Drăghiceanu (1879-1964), istoric şi arheolog, personalitate nu îndeajuns de cunoscută a culturii române, membru corespondent al Academiei Române. Sunt informaţii foarte puţin cunoscute marelui public şi apărute în acea epocă (în 1919) în „Neamul Românesc”. În acest ultim (al şaselea) grupaj vă oferim însemnări din perioada martie-noiembrie 1918, adică de la actul unirii Basarabiei cu România până la sfârşitul războiului. Unele dintre aceste pagini cu o importantă valoare istorică ar trebui să apară în manualele şcolare spre învăţătura generaţiilor viitoare. Deşi mă-ndoiesc c-o mai fi nevoie azi de o astfel de învăţătură…

1/14 aprilie 1918

„Au luat Armentieres (vă amintiţi cântecul ostăşesc englez Mademoiselle from Armentieres, care datează de atunci?), înaintează spre Merris… Sunt furioşi pentru sărbătorile de la Chişinău, unde s-a glorificat armata română… Poate de aceea Vossische Zeitung crede că unirea cu Basarabia nu e încă hotărâtă, iar Pester Lloyd comunică faptul că Ukraina a făcut protest.”

2/15 aprilie 1918

„În toată ţara au început rechiziţiile cazanelor de botez din biserici şi ale altor obiecte de cult; se proiectează dezvelirea bisericilor de aramă. Cercurile competente, cărora le expunem abominabila faptă de care istoria noastră nu cunoaştea decât două-trei cazuri săvârşite de trupe neregulate, ne consolează spunând că nu avem încă pacea şi că această catastrofă prin care trece ţara este cea mai mare din câte a cunoscut istoria… Magazinele sunt goale… Cele de colonial mai vând doar fasole, prune şi cel mult paste făinoase… Cafenelele şi cofetăriile îşi păstrează prestanţa, iar resursele de imaginaţie ale directorilor lor sunt de neîntrecut… De la Kommandatur se suprimă cozonacul, apar chifle mici – tot cozonaci… Se suprimă şi cozonacul şi pâinea – apare pesmetul, se interzic prăjiturile – fac creme… Se suprimă cremele de lapte – le fac din albuş de ouă, fasole şi orice… Ceaiul îl prepară din orice frunză, cafeaua turcească sau chiar marghilomanul – din boabe de fasole. Îngheţatele cu toate siropurile de fructe sunt falsificate pe aceeaşi cale a Ersatzului. Ersatzul sau mai bine falsificatul nemţesc se etalează fără ruşine pretutindeni: săpunul englez Colgate apare exact în acelaşi ambalaj cu denumirea Kolgäts, vată Ersatz din hârtie. Totul falsificat: bun-simţ, străvechi noţiuni de civilizaţie, hrană, credinţă, gust. A fost cea mai bună şcoală ca să ne mântuim de gusturile culturalilor centrali.”

7/20 aprilie 1918

„Domnul Stere a fost ales Preşedintele Sfatului Ţării… În Bucureşti deschiderea Facultăţii de Litere… Germanii laudă răspândirea studiilor academice în România, în contrast cu analfabetismul marii majorităţi a populaţiei, dar detestă faptul că universităţile române, ca mai toate surorile lor romanice, sunt un teren pentru politică: Mulţi profesori au fost puşi pe scaune la catedre nu pentru merite ştiinţifice, ci pentru că erau avocaţi abili. Este caracteristic faptul că dintre toţi profesorii Facultăţii Juridice numai unul a fost găsit demn să fie membru al Academiei, şi acela era unicul care s-a ţinut departe de politică… Se zvoneşte că am mobiliza contra Ukrainei.”

11/24 aprilie 1918

„La noi se lucrează straşnic pentru pace în comitete şi subcomitete. Ceea ce se acordă la un paragraf se reia prin următorul. Noi trebuie doar să luăm la cunoştinţă şi să iscălim. Le face plăcere să-i chinuie pe delegaţii noştri ţinându-i într-o încordare supraomenească de la 7 dimineaţa până seara fără a gusta nimic. Unele şedinţe, cele în care germanii ne smulg totul, se termină noaptea (noaptea ca hoţii, ar fi spus manifestanţii din Piaţa Victoriei – n.r.). Uzează de toate trucurile psihologice. Fiind convinşi că românii nu sunt capabili de eforturi de durată, spre 4 dimineaţa, când sunt complet epuizaţi, le dau o ultimă formulă pe care ei o au pregătită de luni de zile, de la Berlin. Restul sunt discuţii pentru aparenţa liberei exprimări a opiniilor… Se desfiinţează ministerele din Chişinău. Domnii Ciugureanu şi Inculeţ întră în cabinetul român.

În Germania, Kühlmann e straşnic atacat, se dezvăluie activitatea sa de la cabaretul bucureştean Venusberg (Muntele lui Venus – provocator nume, unde să tot fii atacat şi inspirat de duhurile balcanice, cum susţinea un ziar – n.r) unde voioasele cântăreţe îi strigau Unchiule! Unchiule! Dă-ne nouă pace!

17/30 aprilie 1918

„Se ridică pentru români biletele de despăduchere, obligatorii pentru călătoriile cu trenul. Gulerele celor mai bune pături sociale nu vor mai fi cercetate, de azi înainte, prin meticuloşii ochelari ai feldgraului german. O primă binefacere a păcii!”

22 aprilie/5 mai 1918

„În Basarabia, preşedintele directorilor, domnul Cazacu, mulţumeşte armatei pentru stabilirea ordinii, cere autonomie locală şi putinţa de a hotărî în chestia agrară, îndepărtarea amestecului nenormal al autorităţii militare în viaţa civilă.

Ucraina îşi trage consecinţele nesocotitului său pas. Germania o tratează ca pe o colonie africană, întocmai ca pe noi. Cere forţarea la lucru a ţărănimii care se agită nefiind sigură de stăpânirea pământului. Ministrul de Război ucrainean, care protestează, e încarcerat. Rada dizolvată, oraşul Nicolaev bombardat ca represalii. Generalul Einhorn se poartă ca un satrap. Asta în concepţia lui înseamnă că nu se amestecă în afacerile interne ale Ucrainei, ci doar în îndeplinirea prevederilor tratatului de pace privind predarea grânelor. La 16 aprilie, comedia statului ucrainean era terminată. După o revoltă bine aranjată a guvernului naţional proclamă hatman pe generalul Scoropadski care mai târziu va sta ca un căprar de gardă germană în faţa Kaiserului. Aceleaşi perspective ni se arată şi nouă… Austro-Ungaria dă în judecată statul român pentru plata a 66 milioane ce ar datora pentru neexecutarea clauzelor Societăţii de Export în perioada neutralităţii. Citaţia e făcută în gazetele lor – în ironie – statului român, cu domiciliul necunoscut!”

24 aprilie/7 mai 1918

„În fine, pacea a fost semnată la ora istorică precisă 11.58 a.m… Ministrul român de Externe: Pacea nu e prea nefavorabilă pentru România. Ce înseamnă în realitate pacea noastră ne arată a doua zi oficiosul lor: Capacitatea de viaţă a României pentru anii apropiaţi este încătuşată milităreşte spre a nu oferi câmp de acţiune elementelor neliniştite şi necugetate.

Pe toate vitrinele se etalează noua noastră hartă cu România ciuntită. Coroana munţilor e luată, graniţa trece prin Severin, Lainici, Cozia, Ţiţeşti, Rucăr, Azuga, Penteleu, Slănic, Bicaz, Bistricioara, tăind straşnic din Dorohoi şi Suceava. Ni se iau şi speranţele ce le aveam pentru păstrarea Dobrogei de Nord.

Şi pentru a nu ne amăgi deloc cu frumoasa pace, zilnic Kommandatur (Condamnatura, cum au botezat-o mahalalele) condamnă, că doar nu degeaba statul român este suveran: astăzi domnişoara Codreanu a fost condamnată la 3 luni închisoare fiindcă a insultat armata germană.”

28 aprilie/11 mai 1918

„Moare poetul George Coşbuc. Pe o vreme tristă, cum i-a fost şi viaţa, e dus la locul veşniciei. Din Moldova primim ştirea stingerii lui Delavrancea.”

11/24 mai 1918

„În faimoasa revistă umoristică Simplicissimus se începe ilustrarea cancanurilor de culise contra Curţii noastre. Regina în special e ţinta atacurilor lor. Regele e umilit.”

12/25 mai 1918

„Guvernatorul militar Tscheppe pleacă pentru înlesnirea trecerii administraţiei în mâinile noastre. Un guvernator veritabil, un mareşal austriac aşteaptă deocamdată învăluit în mister, dar cu titlul de guvernator la Piteşti.

În Moldova… injurii contra generalului Prezan demisionat între timp. Presa germană comunică ştirea lumii întregi. Eroul graniţei de vest a Moldovei, dar ce mai contează acum! Avem pacea, instrumentul războiului se aruncă… după moarte îl vom glorifica, îi vom ridica statuie pentru a ne ilustra printr-un discurs festiv…”

10/23 iunie 1918

„Plec spre Răcari, Dâmboviţa, odinioară unul dintre satele înfloritoare ale României… Răcarii sunt în sărbătoare, sătenii, toţi cu cămăşi albe curate, cu împestriţeala vioaie a costumelor, stau deprimaţi, de vorbă. Hora s-a dus cu toate invitaţiile soldaţilor de a o face; inimile tuturor simt că nu e timpul… Sufăr cu toţi de pe urma sistemului. Sunt scoşi cu forţa la munca marii proprietăţi, siliţi cu biciul să muncească sărbătorile de agronomii germani care-i vânează ca pe fiare şi-i găsesc oriunde s-ar ascunde.”

28/11 iulie 1918

„Pe frontul de vest au sosit un milion de soldaţi americani. În urma unei somaţii germane, Parlamentul acuză Cabinetul Brătianu pentru: permisiunea intrării trupelor străine, neorganizarea armatei, cedarea flotei Rusiei, transportarea tezaurului, distrugerea rafinăriilor, traficul vagoanelor.” O listă care parcă seamănă cu realizările guvernărilor României postdecembriste…

„Hintze, fost amiral, vine să-i ia locul lui Kühlmann care a căzut. Sodomă a Bucureştiului, tu l-ai pierdut pe fiul cel bun al Germaniei…”

2/15 iulie 1918

„Spre Rucăr. În Gara de Nord, aceleaşi cozi nesfârşite de călători care aşteaptă cu zilele căpătarea biletului. Unde o fi regula germană? În faţa ghişeelor, pe lângă patrulele germane, funcţionează dolmeciul evreu cu un sergent german. Ei sunt şefii întregii ramificaţii de gardişti români, hamali şi portari. La ghişee se lucrează de formă, cu o încetineală exasperantă… Pe din dos, ramificaţiile vând la licitaţie biletul de care ai nevoie. Pentru un bilet de 5 lei se plătesc 25… La orice reclamaţie te alegi cu închisoare pentru ofensă nedovedită adusă soldatului german…

Goleşti. În sat, bisericuţa lui Stroe Leordeanu se ridică veselă, în toată forma ei din secolul al XVII-lea. Un obuz explodat în dreptul altarului, în timpul luptelor şi retragerii, i-a smuls poalele streşinei… Sătenii, smeriţi, ies din case şi, întrebaţi, îşi spun păsul şi durerile ce-au îndurat. Ochii tuturor iscodesc necontenit casele conacului din faţă, unde s-a instalat Komandatura… În zidurile tale, care au adăpostit poate întâia şcoală românească din ţară, tropăie din nou cizma împilatorului neamului nostru.

Câmpulung. Numai militari, peste trei mii. Pentru Erholung (refacere, întremare – n.r.). Casele mari pustii. Localurile publice închise cu zăplazuri de scânduri cu sârmă ghimpată: lagăre de internaţi şi aresturi… O răceală de mormânt… Ici-colo frontoane dărâmate de obuze; clădiri străpunse de ghiulele, pereţi dărâmaţi, camere rămase în aceeaşi stare ca în momentul groaznic al evacuării… Singurul birt: o cârciumă în piaţă… Preţurile fabuloase din cauză că totul se pompează pentru garnizoană şi pentru rechiziţii.

Nămăieşti. Icoana războiului, toată urâţenia lui. Din frumoasa mânăstire, ridicată în preajma bisericii scobite în stâncă, nu au mai rămas decât colţurile zidurilor negre, arse şi afumate…

Rucărul, Podul Dâmboviţei, odinioară fala satelor ţării, în ruină. Din ruinele centrului Rucărului ies picioare de mese, maşini de cusut, firme de magazine. Falnicii rucăreni, de nerecunoscut. Deprimaţi, roşi de mizerie, speriaţi că vor muri curând de foame, frică accentuată de seceta cumplită a acestei luni. Şi, culmea tragicului, trebuie să fie veşnic cu surâsul pe faţă spre a complăcea autorităţilor militare şi a se conforma ordinelor Komandaturii. Toţi trebuie să fie veseli. Sunt nevoiţi să joace pe veselii… acum când zestrea casei lor e zilnic cărată de fiecare drumeţ neamţ, când brânza sau ouăle destinate mesei oaspeţilor trebuie să le ţină îngropate pentru a nu fi rechiziţionate. Frumoasa biserică a Rucărului, cu una din cele mai frumoase picturi moderne din ţară, a servit până de curând ca bucătărie a trupelor, iar de la invazia ocupanţilor ca loc de exterminare lentă, prin foame şi frig, a peste optzeci de rucăreni, luaţi ostateci… Dar ştiţi bine că ziua răfuielii va veni.

Piteşti, pe cât de rece şi anost, ca şi Bucureştii sub garnizoană germană, pe atât de simpatic azi, sub garnizoană cehoslovacă. Muzica cântă în grădina publică arii apropiate simţirii noastre. Raporturile cu militarii sunt mai strânse. Toată lumea în grădina publică, civili şi militari; de n-ar fi uniforma austriacă, te-ai crede în timpuri normale.”

4/17 iulie 1918

„Germanii au luat cu zgomot ofensiva de pe Marna, trecând-o la est de Dormans. Se pare că la Reims n-au făcut nimic. Ţarul Rusiei a fost împuşcat într-o pădure. În Parlament, domnul Marghiloman declară că ratificarea păcii nu se poate face decât după amnistie (a cui?) şi rezolvarea chestiunii evreieşti. La noi au confiscat inul şi cânepa.”

8/21 iulie 1918

„Comunicatul de azi poartă titlul Marea ofensivă franceză din nou oprită! De fapt, au fost aruncaţi peste Marna; se consolează cu gândul că au trecut-o fără să bage de seamă inamicul. Czernin ţine să afirme că pacea cu România e foarte bună (ba bine că nu!) şi că, dacă ar fi anulată, toată lumea ar protesta (!), iar noi ar trebui să retrocedăm Basarabia. Germanii iau măsuri pentru închiderea tuturor minelor de cărbuni. Guvernul nostru aduce legea de încetăţenire a evreilor, considerând soluţia ca izvorâtă din legăturile tratatului.”

16/29 octombrie 1918

„Germania îi cere lui Wilson condiţiile armistiţiului. Sfatul Bucovinei cere alipirea la un stat naţional, împreună cu celelalte ţări româneşti. Italienii sparg frontul la Montelo. Trupele Antantei trec Dunărea, Sava şi Drava. Turcia încheie armistiţiul.”

20 octombrie/2 noiembrie 1918

„La Budapesta, Tisza a fost asasinat în salonul său de nişte soldaţi pe care perfidia ungară îi va designa drept români. Ungaria a devenit republică, având ca president pe contele Karoly. Ungaria e supusă regimului Sfaturilor Populare. Finis Austriae!

În Bucureşti, Teatrul Regal e închis de Komandatură fiindcă revista Puncte, puncte i-a indispus pe evrei care fac un scandal enorm.”

21 octombrie/3 noiembrie 1918

„La noi, primele semne de deşteptare din letargie. E duminică, lumea forfoteşte pe Calea Victoriei. În grădina Ateneului cântă obişnuita muzică militară pentru ofiţerii Statului Major de la Athénée Palace. Lumea se adună, aşteaptă în tăcere, se impacientează, valurile cresc din ce în ce, umplând toate pieţele dimprejur. Muzica militară îşi continuă imperturbabil concertul de promenadă, iar la primele acorduri ale Marsiliezei, intonate de public, încearcă să cânte Deutschland über alles. Ca o scânteie aruncată asupra unui butoi cu pulbere, întreaga mare de lume răspunde prin fluierături şi huiduieli. Stâlpii Komandaturii germane zboară în aer, tobele şi instrumentele muzicale la fel, nebunia colectivă a mulţimii nu cunoaşte margini; la brutalităţile poliţiei care foloseşte paturile puştilor, femei şi bătrâni ies în faţă strigând Dar până când?! Toate trupele, mitralierele şi puştile şi însăşi sabia guvernatorului Bucureştilor, generalul Koch, rămân fără efect în faţa mulţimii îndârjite. E metamorfoza valahului în faţa căreia germanii sunt complet dezarmaţi.

Birjele cu ofiţeri ce trec de la gară măresc şi mai mult situaţia comică a germanilor. Aceştia, neştiind ce se întâmplă, iau huiduielile drept un hoch pentru patria germană, se scoală în picioare şi salută reverenţios. Cu multă greutate străzile sunt evacuate şi baricadate.”

Recunosc, tare mi-aş fi dorit să fiu în piaţa Ateneului în acele momente care ar merita să fie ecranizate. Scena descrisă, prin dimensiuni, prin larga participare populară şi finalul grotesc, ar fi depăşit cu mult „duelul” dintre Marsilieza şi Deutschland über alles din cafeneaua lui Rick din Casablanca anului 1943 (şi asta chiar dacă filmul lui Michael Curtiz cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman este considerat cel mai bun film al Americii).

23 octombrie/5 noiembrie 1918

„În Ungaria, revoluţie; sunt 20 de morţi şi 180 de răniţi… Nouă ni se face teoria capitalului neproductiv în România… capitaluri închise în clădiri de lux, în loc de a se investi în industrie, comerţ, agricultură: luxul stă la cea mai mare parte dintre proprietari, negustori şi industriaşi, în groaznică opoziţie cu să

25 octombrie/7 noiembrie 1918

„Nu mai vin gazete străine, toate ştirile sunt vechi… La noi toată lumea filogermană face un volteface de o temeritate extraordinară, dar plină de eleganţă… Fostul guvern anunţă căderea tratatului de la Bucureşti. O ştire postumă!”

29 octombrie/11 noiembrie

„Se zvoneşte că trebuie să plece în 48 de ore, în urma mobilizării noastre de azi. Toate gazetele noastre de azi, cu excepţia celei germane care nu mai apare, publică apelul regelui către armată şi ţară: …Biruinţa e a noastră şi viitorul va asigura întregului neam românesc viaţă paşnică şi fericită!

Exact aşa a şi fost, mărite rege!

„Kaiserul ar fi abdicat, cum aflăm din Berliber din 27, deşi i se ceruse abdicarea încă din 21… Lumea e într-o forfoteală nebună. Peste tot, în strigăte de urrra!, se aruncă de la etaje firmele germane. Prin ferestrele larg deschise se desfăşoară veselul nostru tricolor, balcoanele sunt pavoazate cu covoare şi flori… Lumea, fără să ştie ce s-a întâmplat, se agită şi huiduie îndârjită în faţa zidului impasibil de căşti şi baionete care barează toată Calea Victoriei în faţa Cercului Militar. Focuri izolate de pistol sau chiar rafale de mitraliere nu mai produc niciun efect. Acum ei sunt prizonierii noştri…

Armistiţiul general s-a semnat la ora 11 şi 50 de minute… Pe Calea Victoriei, sute de cortegii cu manifestanţi şi drapele îşi petrec timpul trecând de la o stradă la alta în aşteptarea francezilor. Sfărâmăturile bietelor stindarde germane încununate cu câte o cască germană sunt purtate ca trofee… Femei, studenţi, elevi cu panglicile tricolorului nostru aşteaptă zadarnic sosirea eliberatorilor care se zvoneşte că au fost văzuţi la Bragadiru! Aceeaşi naivitate sentimentală şi credulă pe care am avut-o în tot cursul războiului.”

5/18 noiembrie 1918

„În Bucureşti încep să sosească primii soldaţi francezi… Par oameni la fel ca noi, degajaţi, expansivi… Şi noi care credeam că întreg universul trebuie populat cu automate ritmice de felul celor cu care am convieţuit 707 zile!!”

***

Paginile lui Virgiliu Drăghiceanu, deşi descriu realităţi triste, sunt captivante prin stilul în care istoricul a reuşit să prindă amănuntele, de la cele dramatice la cele picante, savuroase. Cititorul nu poate să nu fie deopotrivă interesat şi emoţionat de relatarea ziaristică a istoricului, nu poate să nu trăiască acele clipe de groază sau veselie ce în viaţa multora puteau fi ultimele.

Lasa un raspuns