Presă şi informaţie acum un veac (III)

0
62

*Cristian SABĂU

Centenarul realizării României Mari – care, din pricina unor politicieni corupţi, incompetenţi şi arivişti, puşi pe înavuţire, şi nu pe buna gospodărire a treburilor (dinăuntrul şi dinafara) ţării, a durat mai puţin de 22 de ani (1918-1940) – ne oferă ocazia să rememorăm interesante pagini jurnalistice din epoca Primului Război Mondial, dar şi din anii premergători şi următori. Ani plini de evenimente, în general prost gestionate (ca şi astăzi, după 1990) de clasa conducătoare a vremii. Evenimente interne stârnite de aroganţa şi indecenţa politică, de lipsa de cultură politică şi de educaţie economică pe care le presupune „managementul” vieţii sociale la orice nivel. Evenimente externe cu impact major asupra ţării, pe care – de asemenea – conducătorii de-atunci n-au fost capabili să le folosească spre binele poporului român sau măcar să le atenueze consecinţele negative. Vă vom oferi în câteva grupaje selecţiuni din articole semnate de martori ai evenimentelor, de mari personalităţi ale culturii române (Virgiliu Drăghiceanu, Octavian Goga, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu), informaţii foarte puţin cunoscute marelui public şi apărute în acea epocă în publicaţii ca „Neamul Românesc”, „Vremea” sau „Ţara noastră”.

Dacă primele două selecţii din articolele lui Virgiliu Drăghiceanu (articole care redau însemnările din vremea ocupaţiei germane publicate după război în foileton, în 143 de episoade, în perioada 29 ianuarie – 7 august 1919 în „Neamul românesc” editat de Nicolae Iorga) s-au referit la evenimentele petrecute în primele 10 luni ale ocupaţiei aliate (germană, austro-ungară, bulgară, turcă) a Bucureştiului, evacuat de oficialităţile statului (suveran, guvern, parlament, armată…), în acest al treilea grupaj vă oferim însemnări din perioada septembrie-decembrie 1917, adică perioada în care în Rusia s-a desfăşurat revoluţia bolşevică, iar armatele germane din colonii au fost înfrânte. Veţi constata că însemnările par să reproducă situaţii din romane tragice ca „Garda albă” de Bulgakov sau „Doctor Jivago” de Pasternak, semn că teroarea şi distrugerile pot fi la fel de mari sub ocupaţia unor trupe străine ca şi sub ocupaţia unor forţe ostile în contextul revoluţiei şi războiului civil. Pentru românii aflaţi sub ocupaţie a continuat regimul de stoarcere a oricărui tip de resurse, de la petrol, grâne, fructe, lemne, până la obiecte casnice ca saltele, plăpumi, lămpi cu petrol, obiecte metalice bune de topit (inclusiv clopotele multor biserici).

O perioadă critică de jaf ştiinţific organizat după celebra ordine germană, perioadă în care populaţia a fost obligată să suporte prădăciuni şi umilinţe individuale şi colective despre care cele mai multe cărţi de istorie ne spun că doar hunii, tătarii, turcii şi ruşii (în vremurile lor de glorie) le-ar fi practicat. Ei bine, nuuu… Dar iată ce ne-a lăsat scris istoricul şi arheologul Virgiliu Drăghiceanu (1879-1964), membru corespondent al Academiei Române, restauratorul multor monumente istorice şi descoperitorul mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu. Subliniez că aceste consemnări au valoare istorică şi etică şi că ar trebui ca fragmente din ele să apară în manualele şcolare. Să le fie spre învăţătură generaţiilor viitoare, dacă mai e nevoie de o astfel de învăţătură…

10/23 septembrie 1917

„Germania e în zvârcoliri de nebunie. Kronprinzul vorbeşte de abia ce trebuie să-şi facă mai departe opera ei sângeroasă… Hindenburg e fetişizat. Illustrier Zeitung îl proclamă steaua cea bună a Germaniei, e socotit mai mare ca Napoleon. Femei germane isterice îi trimit perne de cap făcute din împletitura părului lor!

De la 2 septembrie s-a închis, oficial, timpul de vară. Căci de la ocupaţiune nu mai avem drept nici la anotimpurile sau orarul zilelor noastre. Ceasornicele vor fi înaintate din acea zi cu o oră. În loc de ora 2 va fi 3…”

Din păcate, nu toate vietăţile sunt de acord, aşa că, sigur fără aprobare de la Komandatură, „cocoşii nu pun preţ pe ordinul militar şi încep să cucurigească de la ora 3 din noapte… La Craiova se amendează pentru acest fapt şi pentru lătratul câinilor nenorociţii lor posesori! De altfel, această schimbare de oră e stupidă la noi pentru că avansează noaptea cu o oră mai mult, când nici lumină, nici combustibil nu avem”.

27 septembrie/10 octombrie 1917

„Frimu şi Marinescu, conducătorii socialişti, se întorc de la conferinţa socialistă de la Stockholm. Administraţia care interzisese orice manifestaţie pentru Întâi Mai le dăduse putinţa să vorbească în Stockholm. L-am văzut pe cel dintâi la o conferinţă socialistă. Un om bine făcut, potrivit, un tip de lucrător cu scaun la cap. În felul lui logician rece, măsurat, convins de realizarea concluziilor ce la trage din premisele sale, bine stabilite. Şi pe lângă aceasta, un uşor spirit caustic.

S-au luat măsuri, încă din iulie, pentru lichidarea întreprinderilor engleze, franceze şi belgiene. Magazinul Universul e transformat în magazin ofiţeresc. Moşiile refugiaţilor din Moldova, ca şi toate bunurile lor sunt puse sub administraţie forţată. În majoritate, administratorii sunt supuşii Puterilor Centrale care administrează după bunul lor plac: taie păduri, vând inventar…”

13/26 octombrie 1917

„Dar şcolile noastre ce fac oare? Începură să funcţioneze aşa cum dete Dumnezeu, în nenorocitele condiţii în care se aflau localurile pentru că în toată ţara sunt distruse. Cele ce nu au fost nimicite sunt transformate în dispensarii pentru prostituate. E o tactică specială în a se face astfel de dispensarii, mai ales în şcolile de fete… De aceea cursurile se fac pe serii în unele localuri de şcoli primare nerechiziţionate şi durează până noaptea. Şi ce lipsă de educaţie! Nu ştim ce vor fi făcând pedagogii noştri, îmbibaţi de pedagogia lui Herbart, dar urâtă impresie fac străzile pe care sunt unele şcoli. Un viespar de ţipete şi zbierete. O brutalitate fără seamăn la intrarea şi ieşirea din clase. Se strivesc unii pe alţii. O debandadă dezgustătoare pe stradă…

Care e scopul social al acestei şcoli? Ce ţinteşte ea? Din aceste turme vor ieşi mâine inconştientele mase electorale, din aceşti copii răzgâiaţi se va recruta funcţionarul impertinent care crede că e învestit cu această funcţiune pentru a se prosterna o lume de robi la picioarele sale.”

20 octombrie/2 noiembrie 1917

„În Gazette de Lausanne, domnul Take Ionescu îşi exprimă teama că Rusia ar putea încheia o pace separată. Asta ar fi o adevărată nenorocire, mai ales că tezaurele noastre sunt depuse acolo.”

24 octombrie/6 noiembrie 1917

„În Rusia, garnizoana Petrogradului şi proletariatul au depus pe Kerensky. Stăpâni pe situaţie de duminică, 20 octombrie, sunt maximaliştii (pe ruseşte, bolşevicii). Trotzky, un evreu (Braunstein) deportat de englezi la Halifax, şi Lenin, agentul german, ar fi în capul mişcării. Ruşii cer o pace justă, fără anexiuni. Germania răspunde că aşteaptă să vadă cu cine va trata…

Românii sunt cunoscuţi acum în toate ţările neutre pe unde se aciuează… aflăm despre românii din Stockholm. Sunt 50.000 refugiaţi ruşi şi români. Adunările românilor sunt la Nordiska. Ghiţă Vintilescu, violonist gălăţean, îi distrează şi-i minunează chiar şi pe nordici.”

2/15 noiembrie 1917

„Lloyd George vorbeşte în Franţa de tragedia Serbiei, de catastrofa României, de nenorocirea Italiei… În Rusia, Kerensky le dă zadarnic ordin trupelor să se întoarcă pe front.”

6/19 noiembrie 1917

„Trenurile, gările şi porturile sunt în plină activitate. Se încarcă şi se cară. Pe Dunăre se cară ziua şi noaptea. Au învins şi dificultăţile de la Porţile de Fier, pe unde piedici naturale nu permit trecerea unor vase cu tonaj mare. O locomotivă de pe malul sârbesc remorchează chiar în plină noapte, aşa că mii de şlepuri pot să care din mina de aur numită România…

În iulie se iau măsuri pentru strângerea fructelor stricate sau căzute şi a ouălor. În acelaşi timp, prin preţurile maximale pe care le fixează, ajung la ţinta lor de acaparare. Cumpără (termenul de rechiziţie e înlocuit) tot prisosul legumelor şi dovlecilor, foarte căutaţi pentru zeama lor zaharoasă. Prunelor şi fructelor li se dă o nouă întrebuinţare. Sau sunt uscate în maşini speciale, sau sunt transformate în marmeladă în fabricile din Piteşti, Craiova, Clucereasa, Bucureşti. Ouăle sunt rechiziţionate în toată ţara, cu forţa. Cine nu are găini şi nu dă cantitatea săptămânală fixată de Komandatură e amendat. Legumele uscate, conservele se transportă cu miile de tone. Producţia de cartofi şi miere este rechiziţionată în totalitate.”

12/15 noiembrie 1917

„Lloyd George dă vina Antantei pentru prăbuşirea României. E şi asta ceva. În Rusia, Lenin este preşedintele Republicii, Trotzky ministru de Externe. Scerbacev ar fi acceptat armistiţiul pentru frontul român, Duhonin, generalisimul rus, l-ar fi respins. În Odesa este jefuit Clubul Român. Românii gonesc cu salve de artilerie trupele germane care vin să fraternizeze cu ei.”

21 noiembrie/4 decembrie 1917

„Patruzeci de divizii ruse au încheiat armistiţiul, plenipotenţiarii celor două părţi stau în convorbiri. Soldaţii ruşi ar fi făcut apel către români să accepte armistiţiul; guvernului român i s-ar oferi drept de azil în Rusia.”

24 noiembrie/7 decembrie 1917

„Sunt de o impertinenţă extraordinară. Ziarul lor oficial proclamă pace celor ce sunt de bună credinţă cu noi, război celor care nu voiesc a trăi cu noi.

Gazeta Bucureştilor, ca un ecou al gândurilor de speluncă ale criminalilor ce se adăpostesc acolo, închină un imn de slăvire biruitorului, pentru a sărbători căderea Bucureştilor, acum un an: Am trăit sub un regim de groază; voi ne-aţi dat libertate. Nu aveam lemne, pâine. Aţi pus pârghia în mişcare să nu mai îngheţăm, aţi introdus cartelele (!) spre a evita orice privilegiu şi favorizare. Veşnic această infamie pe fruntea lor.”

25 noiembrie/9 decembrie 1917

„Ukraina şi Siberia se proclamă republici. Generalisimul rus le-a oferit inamicului şi trupelor române armistiţiul; ostilităţile se întrerup… Wilson declară război Austriei. Declară în acelaşi timp că nu vrea o alianţă de guverne, ci de popoare; Austria, Turcia şi Bulgaria să se conducă singure.”

30 noiembrie/13 decembrie 1917

„Armistiţiul s-a încheiat cu ruso-românii la 26 noiembrie/9 decembrie 1917. S-au discutat numai chestiuni militare. Germanii l-au cerut pentru 28 de zile, ruşii l-ar fi admis doar pentru o săptămână, timp în care guvernele aliate îşi vor definitiva poziţiile… Trotzky, la o întrunire, arată că pacea se poate face doar pe baza formulei ruse după care fiecare popor să hotărască prin plebiscit la ce ţară vrea să se alipească. Pe frontul român, Scerbacev ar fi luat comanda supremă.”

3/16 decembrie 1917

„Pe stradă soldaţii strigă pentru semnarea armistiţiului de la Brest-Litowsk… În Rusia a izbucnit războiul civil în Ural şi pe Don. Ukraina pare să ne fie favorabilă cu Scerbacev.”

7/20 decembrie 1917

„Singura noastră salvare n-o vedem decât în reuşita contrarevoluţiei, care izbucnise pe 28 noiembrie, conduse de cadeţii (liberali) Kornilov şi Kaledin… Sovietul e îngrijorat: cea mai mică şovăială a poporului rus poate aduce căderea Sovietului… Presa germană consideră contrarevoluţia aproape împlinită din cauza regimului comunist urât de toţi şi care izbeşte în proprietate, funcţionarism, comerţ, industrie… În Rusia, răscoală la Moscova contra lui Lenin. Polonia, Finlanda şi Ukraina ce se înfiripează ar ajuta pe Kaledin. La Vladivostok au debarcat americanii care urmăresc stăpânirea Transiberianului… Se  întruneşte Rada ukraineană care vrea să instaleze un guvern burghez… Ukraina, care luptă cu bolşevicii la Ekaterinoslav şi Saratov, începe să fie reazemul speranţelor noastre. Prin intrigile mai vechi ale Centralilor înviază în această Rusie de margine (Ukraina) vechi veleităţi de independenţă, întărite prin formarea statului de la Kiev, prin limba dialectală a ruşilor mici, prin credinţa uniţilor ucraineni din Vest şi mai ales prin constituţia democratic-patriarhală a cazacilor, dintotdeauna conservatori, care formează elementul etnic precumpănitor, dintotdeauna toleraţi de ţarism. Ei sunt contra Constituţiei bolşevice, mai ales în ceea ce priveşte repartiţia pământului pe care îl stăpânesc în tovărăşie de familie, pe sat (staniţa), după hotărârile cercului (crug), valabile pe un period de 25 de ani. În Ungaria se proiectează reforme: desfiinţarea deosebirilor confesionale şi naţionale, acordarea dreptului de alegător oricărui cetăţean cu ştiinţă de carte şi cu un cens de 10 coroane.”

(în curând, ultima selecţie a articolelor lui V. Drăghiceanu asupra ultimei perioade de ocupaţie)

Lasa un raspuns