Presă şi informaţie acum un veac (I)

0
60

*Cristian SABĂU

Prilejul centenarului realizării României Mari – care, din pricina unor politicieni corupţi, incompetenţi şi arivişti, puşi pe înavuţire, şi nu pe buna gospodărire a treburilor (dinăuntrul şi dinafara) ţării, a durat mai puţin de 22 de ani – ne oferă ocazia să rememorăm interesante pagini jurnalistice din epoca Primului Război Mondial, dar şi din anii premergători şi următori. Ani plini de evenimente, în general prost gestionate (ca şi astăzi, după 1990) de clasa conducătoare a vremii. Evenimente interne stârnite de aroganţa şi indecenţa politică, de lipsa de cultură politică şi de educaţie economică pe care le presupune „managementul” vieţii sociale la orice nivel. Evenimente externe cu impact major asupra ţării, pe care – de asemenea – conducătorii de-atunci n-au fost capabili să le folosească spre binele poporului român sau măcar să le atenueze consecinţele negative. Vă vom oferi în câteva grupaje selecţiuni din articole semnate de martori ai evenimentelor, de mari personalităţi ale culturii române (Virgiliu Drăghiceanu, Octavian Goga, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu), informaţii foarte puţin cunoscute marelui public şi apărute în acea epocă în publicaţii ca „Neamul Românesc” sau „Ţara noastră”.

Primul grupaj de selecţii din informaţiile furnizate publicului de publicaţii şi publicişti ai epocii se referă la articolele scrise de Virgiliu Drăghiceanu, articole care redau însemnările din vremea ocupaţiei germane publicate după război în foileton (în 143 episoade!) în „Neamul românesc” editat de Nicolae Iorga (în perioada 29 ianuarie – 7 august 1919), ulterior adunate într-un volum publicat la „Cartea Românească” sub titlul „707 zile sub cultura pumnului german”. În grupajul de azi vă oferim însemnări din perioada noiembrie/decembrie 1916 – februarie 1917, adică perioada cedării (fără luptă!) a capitalei şi primele trei luni de ocupaţie aliată (germană, austro-ungară, bulgară, turcă) a Bucureştiului, evacuat de suveran, guvern, parlament, armată… Perioadă critică pentru bucureşteni şi în general pentru românii aflaţi pe culoarele de invazie (inclusiv pentru argeşeni) care au fost obligaţi să suporte prădăciuni şi umilinţe individuale şi colective despre care cele mai multe cărţi de istorie ne spun că doar hunii, tătarii şi turcii (în vremurile de glorie a Imperiului Otoman) le-au practicat. Ei bine, nuuu… să-i dăm cuvântul istoricului şi arheologului Virgiliu Drăghiceanu (1879-1964), membru corespondent al Academiei Române (din 1926, la propunerea lui Nicolae Iorga), restauratorul multor monumente istorice şi descoperitorul mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu.

 

20 noiembrie/3 decembrie 1916

„Noaptea nu se mai aude nimic, e ziua sfărâmării rezistenţei noastre prin trădarea generalului Socec şi prin capturarea planurilor noastre de război, la Piteşti, unde au fost prinşi ofiţeri din Statul Major.”

23 noiembrie/6 decembrie 1916

„Miercuri. Azi trebuie să intre. Poliţia toată pe Calea Victoriei ca la sărbători… Birje grăbite cu femei germane ce duc jerbe de crizanteme… Lumea imensă iudeo-germană (peste 50.000…) aclamă şi defilează… Astfel căzu… una dintre cele mai mari cetăţi ale lumii, după Paris, cu 18 forturi şi 18 fortificaţii intermediare. Nouă regimente germane şi armata de la Dunăre, ce n-ar fi trecut de două regimente şi jumătate (!), ar fi smuls-o, cum ei au afirmat-o, pentru a ne demoraliza şi mai mult, din mâinile a 40 de regimente române…

Întreaga lor purtare de mai apoi fu de a zdrobi în noi orice mândrie şi credinţă, de a ne lăsa numai mângâierea că suntem toleraţi a trăi mai departe, în casa şi pe pământul care nu aveau să mai fie ale noastre.”

24 noiembrie/7 decembrie 1916

„Un jaf sistematic practicat de germani şi aliaţii lor austro-ungari, turci, bulgari… Sute de mii de convoiuri de care, furgoane, căruţe trec zi şi noapte în curs de mai bine de două luni… pline de trofeele ce le adună în marşul lor victorios… ţara întreagă e în plin jaf: e dreptul la jaf al soldatului german asupra teritoriului ocupat, cerut de Blücher asupra Parisului după războiul cu Napoleon şi care se realizează la noi peste 30 de zile, până la instalarea administraţiei militare, când avea să înceapă jaful reglementat oficial.”

1/14 decembrie 1916

„Apare Gazeta Bucureştilor, organ oficial al armatei ocupante, în limbile germană şi română. Înfăţişare greoaie şi stil greu în primele numere. Comunicatele lor nu sunt tocmai asigurătoare… suntem convinşi că nu va avea niciun răsunet.”

2/15 decembrie 1916

„O ordonanţă scrisă cu roşu, deci de mare gravitate, anunţă pedeapsa cu moartea pentru aceia care ar defăima armatele imperiale… Se face rechiziţia întregului gaz lampant de la 10 litri în sus. De acum înainte nu vom avea gaz decât de contrabandă, plătit cu până la 8 lei litrul. Ne întoarcem la opaiţele străbune…

Magazinele încep să-şi schimbe firmele: Highlife devine Kaiser-Palast, Café de ParisBerliner Kafee, Brasserie de la PaixFriedens-Kafee

Se redeschid cabareturile şi toate varieteurile. Au nevoie de zgomotul şi tam-tam-ul lor ameţitor ca să înceapă asupra noastră marea operaţie chirurgicală de care nu trebuia să ne dăm seama.”

??????????????????????????????????????????????????????????

16/29 decembrie 1916

„Guvernatorul militar (un general fără prea mari merite militare – n.r.) al capitalei promite asigurarea disciplinei, ordinii, refacerea drumurilor şi că armata va lua numai prisosul producţiei, ca în timpurile normale… Suntem veseli, în sfârşit, că nu mai suntem lăsaţi la discreţia oricărui soldat; nici nu bănuiam că de-abia acum va începe jaful, că jaful organizat oficial va înlocui jaful individual!”

27 decembrie 1916/9 ianuarie 1917

„Începem să fim numerotaţi ca material uman în vederea stoarcerii ce se proiectează. Recensământul, făcut repede, în 24 ore, şi controlat de două ori, dă pentru Bucureşti 312.942 locuitori, în 83.699 case. Sunt 121.699 bărbaţi şi 191.360 femei. După naţionalităţi sunt 25.099 austro-germani, 5.406 greci, 1.126 bulgari, 1.644 italieni, 2.538 alte naţonalităţi… În ţara ocupată toată sunt 3.438.000 locuitori în loc de 4.243.000. Aproape 800.000 sunt plecaţi pe front sau din faţa tăvălugului războiului.

Chiar dacă sumele locuitorilor consemnate (pe sexe) nu se închid, să zicem că acea ordine germană oferă rezultate credibile, apropiate de realitate.”

„Începem să primim ştiri din ţară. Ţăranii sunt complet demoralizaţi… stau smeriţi

şi vorbesc despre păcatele ţării: ne-au prăpădit boierii ţărişoara… Ţara întreagă s-a spart, cum ziceau cronicarii… în lungul marilor şosele de invazie ce pleacă din vadurile Dunării sau pasurile munţilor, satele cuprinse fără de veste nebune de groază s-au pustiit. Unele se retrag în păduri, altele în sate mai ferite.

…Pe acoperişurile tuturor caselor flutură petice şi batiste albe ca semn de pace… bărbaţii se apleacă adânc la trecerea ofiţerilor… femeile se închină până în pământ, îşi fac cruce înaintea soldaţilor germani şi se roagă să fie cruţate…

Se dezbracă şi desculţă toţi chiaburii satelor ce fac parte din delegaţiile de predare… preoţii sunt ţinta atacurilor celor mai rafinate… se scormonesc casele pentru găsirea aurului. Toată zestrea mai bună a locuitorilor e luată pe cai sau căruţe… goană mare după velinţe… Bulgarul pradă pentru bani, germanul pentru alimente… La ieşirea lor din munţi, omoară femeile ce nu le pregătesc de îndată o raţă friptă…”

Se citează sate în care invadatorii, bulgarii în special, ordonă adunarea fetelor într-un anumit local, pus sub pază de sentinel, pentru a cădea cu toate pradă poftelor bestiale. Unele fete au înnebunit, altele au murit… s-au întâmplat dese crime sadice: un preot a fost batjocorit cu întreaga familie chiar în biserica în care se refugiaseră. Aceasta e cultura rasei superioare ce avea să inaugureze o nouă epocă în Barbara Românie!

„Dar şi destrămarea şi dezorganizarea noastră socială acum ies la iveală. În oraşe, lupta cu internaţionalismul infiltrat graţie indolenţei noastre. La ţară, lupta de clasă, a celor 82% de năpăstuiţi contra celor 18%, stăpânii. Ura din 1907 înviată sub impulsul direct al soldatului german. Din cele ce am văzut la jafurile din Bucureşti m-am lămurit cum această populaţie înspăimântată s-a putut deda la jaf. Începutul l-a făcut armata ocupantă. Pentru a se nimici apoi orice urmă, se invită populaţia să desăvârşească opera.

Dar soarta oraşelor noastre… Târgu-Jiul pustiu, case cu ferestre sfărâmate… Giurgiu complet sfărâmat, nicio clădire care să nu aibă urmele focului de artilerie… Roşiorii-de-Vede, cu centrul întreg distrus, ca represalii pentru moartea unui soldat german… Câmpulungul aproape complet evacuat, Curtea de Argeş la fel, Rucărul distrus în centru. Mânăstirea Argeşului, a Dealului, Coziei, jefuite. La Cozia e pângărit mormântul marelui Mircea-Vodă, la Dealu, craniul lui Radu-Vodă, care fu luat drept craniul lui Mihai Viteazul, simbolul idealurilor pentru care facem războiul.”

30 decembrie/12 ianuarie 1917

„Începea acum războiul cu populaţia civilă care trebuia să simtă că războiul nu a trecut cum credeau bucureştenii. Aţâţări de tot felul, în această privinţă se fac de toate hienele ziaristicii germane, ca Oxborn, un jidănaş veninos, care arăta cum voinţa, mândria, ambiţia, conştiinţa, simţul naţional al populaţiei trebuie să-şi piardă puterea, ca şi capacitatea de luptă a armatei române.

Se întrebuinţează toate mijloacele psihologice pentru a se ajunge la acest rezultat. Hrana în special, care toată e în mâna lor, va fi unul dintre cele mai cumplite mijloace de constrângere. Mereu ni se agită spectrul înfometării”… Flămânzi într-o ţară agricolă…

2/15 ianuarie 1917

„Reprezentantul Americii pleacă din Bucureşti. Circulă fel de fel de zvonuri în această privinţă”…

13/26 ianuarie 1917

„Lipsa de alimente se resimte. Un simţământ maladiv îndeamnă lumea să umble de dimineaţă până noaptea după hrană”…

14/27 ianuarie 1917

„Ziua Kaiserului… Slavici îl salută în Gazeta ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ! Săracul Slavici!

Dacă 20% din populaţia evreiască din Bucureşti (în total de 50.000) a urmărit cu aceeaşi simţire înfrigurată soarta ţării noastre, fiind părtaşă la durerile şi bucuriile noastre, nu am putea spune acelaşi lucru despre restul. Aceştia încep să-şi arate colţii”…

26 ianuarie/8 februarie 1917

„Se confiscă şi se ridică tot materialul lemnos de construcţie… taie parchetele din casele în care s-au încartiruit. În casa Take Ionescu pun pe foc biblioteca şi dulapurile; rămân numai urmele încastrării lor în pereţi… o predilecţie specială o au pentru distrugerea mobilierului şcolar. Nu mai rămâne bancă, catedră, tablă, dulap… Se ard bibliotecile şcolilor, arhivele ministerelor… Populaţia, urmându-le exemplul, taie toate împrejmuirile parcurilor… Lumea, în cursul zilelor furtunoase ce vin, îngheaţă în casă. Spitalele nu au lemne, paturile sunt îngrămădite în jurul unei sobiţe…”

Şi totuşi, în ciuda acestor nenorociri, viaţa (unora) merge mai departe… şi, din scrisele lui Virgiliu Drăghiceanu, unora chiar le merge bine:

„Unele cercuri sociale sunt în prada unei dezgustătoare bucurii a simţurilor…. Unele cercuri ariviste şi superficiale… nu pot priva fetele de agrementele societăţii ofiţerilor: ceaiuri, mese şi chiar Pom de Crăciun, mici serate dansante. Altfel spus, nevinovate plăceri pentru a scăpa de plictiseala ocupaţiunii. Nevoia de pâine, provizii, lemne face ca unele menajuri să reclame onoarea de a avea neamţul lor. Era o modă, se vorbea de neamţul lor cum se vorbea de căţelul lor. Era o modă căreia i se sacrificau, fără osebire de naţionalitate, românce, evreice, vieneze, berlineze şi orice bună germană. Iar soldatul era foarte încântat să fie achiziţionat.”

„Şi la ţară se vede în unele case uşurele o intimitate dezgustătoare: Hansi, Vili, Fredi locuiesc ca la ei acasă… unul sau altul din grupele de soldaţi găseşte în întunericul serii înţelegere la bunele fete. E nevoie de atât de puţine vorbe

Cinic, într-un articol de pe prima pagină a ziarului lor arată că învingătorul nu a avut nevoie să cedeze dorinţelor unor cercuri feminine care aspirau la coroana martiriului surorilor din Belgia şi Franţa! Se prea poate… e plină strada de mulţimea refugiatelor cu privirea aiurită de mizerie, ameţite de vorbele dulci ale cuceritorilor”…

27 ianuarie/9 februarie 1917

„Temperatura: -15 grade Celsius.

Cafenelele şi cofetăriile pline. Riegler e localul de întâlnire al mondenităţii şi ofiţerilor. Princiar e bursa oamenilor de afaceri şi a lumii de varieteuri. Se fac tranzacţii mari: atâtea mii kile de zahăr, atâta făină. Evreii armatelor ocupante, în special bulgari, turci şi chiar şi austro-ungari, fac pe samsarii, fără nicio perdea, între ocupanţi şi evreii noştri… Localurile abundă de militari germani.”

„Bolile seceră lumea: la Piteşti mor 10 pe zi de febră tifoidă. La Giurgiu, la Câmpulung se moare literalmente de foame… La Mărcuţa, Pantelimon, bolnavii mor de foame şi de frig… Localurile abundă de militari germani. Dintr-o latitudine geografică, mult diferită de a noastră, sunt de o natură şi o concepţie asupra lumii cu totul altele decât ale noastre. Suntem faţă în faţă nu un învingător şi un învins, ci două lumi diferite, despărţite printr-o prăpastie enormă… Ofiţerii raşi, cu monoclul în ochi, cu o ţinută ireproşabilă de gentlemeni, au în ei ceva forţat.

Îi imită mult pe englezi, numai că această morgă e falsă, se vede că sunt fervenţi adepţi ai lui TalismanBibliotek, care prescrie reţete pentru comportamentul care aduce succesul în viaţă.

Austriecii şi ungurii sunt mult mai apropiaţi… Austriecii au un aer de ironie faţă de germani. Cu cehoslovacii şi italienii din armatele lor ne înţelegem din ochi.” Românii soldaţi la ei, cei mai bătrâni, vorbesc de păcatele noastre, ne batem frate cu frate, dar mulţi tineri au o mentalitate falsificată: au venit aici la noi să lupte împotriva tiraniei boierilor!

24 februarie/9 martie 1917

„+12 grade Celsius. La amiază, strada numai şiroaie.

Caută să ne demoralizeze pe toate căile. Se publică în nemţeşte Falsa cultură română de Maiorescu, iar Mitte Kemnitz, secretara reginei Elisabeta, localizează, cine ştie cu ce intenţii, Srisoarea pierdută a lui Caragiale, în care ne biciuie toată viaţa noastră politică.

Ni se contestă şi descendenţa din romani, de către prof. Peischer, care răstoarnă toate teoriile relative la descendenţa noastră: nu limba este un indiciu pentru stabilirea rasei unui popor, ci caracterele permanente ale culturii acelui popor. Dominantă pentru cultura noastră e nomaditatea, caracteristică comună a culturii popoarelor asiatice, dintre Caspica şi Cingan-Gebirge… Suntem un amestec de rase care, prin furt de femei romane, ne-am însuşit limba şi habitus-us roman!… Iar Oxhorn, vorbind despre arta noastră aşa de amestecată, zice că ea oglindeşte acest sfâşiat anorganic, amestecat, juxtapus popor!”

10/23 februarie 1917

„Conferinţă la Fundaţia Carol a căpitanului Prayer: chestia agrară.

România este o punte între slavism şi germanism. Schimbarea lucrurilor în această ţară e de cea mai mare importanţă pentru Puterile Centrale. Sistemul moşiilor s-a format din al XVI-lea veac, odată cu introducerea sistemului monetar… Reforma de la 1864 e neîndestulătoare… Agricultura e rentabilă, munca fiind ieftină… Ţăranii nu au drepturi, aleg doar 40 de deputaţi. Sunt 200.000 de ţărani cu mai puţin de 2 hectare, 47.000 fără colibe…” (va urma)

Lasa un raspuns