Presa argeşeană – angrenată în jocurile economice şi politice

0
63

Acum (aproape) un veac, în deceniul IV al trecutului secol

Presa argeşeană – angrenată în jocurile economice şi politice

(Studiu de caz: Fabrica Textila Găvana)

*Cristian SABĂU

Se întâmpla în deceniul al patrulea al trecutului secol. O poveste tristă şi adevărată cu fabrici, muncitori, salarii mici şi neplătite la timp (adică restanţe… cu lunile), exploatare… Moşu’ Marx ar fi spus că este un foarte bun exemplu de economie capitalistă sălbatică, un studiu de caz la îndemână pentru cum se creează plus-valoarea şi profitul…

Citind materialele de presă apărute în trei publicaţii cu diverse orientări politice şi interese foarte diferite („Presa” cu orientare roşie, adică… naţional-ţărănistă, „Gazeta Argeşenilor” cu afiliere liberală şi „Cuvântul Argeşului” cu înclinaţii spre extrema dreaptă) apărute în Piteşti în anii 1933-1938, o concluzie este foarte clară: muncitoarele (fiind vorba despre industrie textilă, lucrătorii erau cu preponderenţă femei) de la Găvana erau (chiar şi după legislaţia de atunci, în mare măsură neaplicată) muncite (peste program), tracasate, exploatate, hărţuite, sechestrate şi abuzate sexual!

Într-o serie de articole apărute cu titluri de impact – „Gangsterii industriei textile Găvana” (30 iunie şi 15 septembrie 1933), „Bestiile industriei textile Găvana” (15 august 1933), „Scandalul de la Fabrica Textila Găvana”, „Situaţia disperată a muncitorilor de la fabrica Găvana” sau „Conflict de muncă la Textila Găvana” (19 octombrie 1935) – „Presa” făcea un dur rechizitoriu al condiţiilor de muncă şi salarizare a muncitorilor de la Fabrica Găvana, insistând (poate un pic prea mult, dar cu oarece justificări) asupra caracterului etnic şi confesional al discrepanţelor salariale. În continuare oferim câteva pasaje semnificative din articolele menţionate.

***

„Situaţia muncitorilor de la fabrica textilă Găvana este din ce în ce mai gravă. Ieri s-au înregistrat în rândurile muncitorilor grave agitaţii pornite din faptul că direcţiunea n-a achitat salariile de patru luni. Suma acestor restanţe se ridică la 5.400.000 lei… Încă de sâmbătă muncitorii au căutat să pornească la luptă împotriva situaţiei create de administraţie. Prinzându-se de veste, direcţia a anunţat legiunea de jandarmi, după ce în prealabil avusese grijă să-i închidă pe cei 500 de lucrători şi lucrătoare în curtea fabricii. În cursul ultimelor zile, câteva sute de lucrători şi lucrătoare s-au dus la Camera de Muncă unde au protestat contra neachitării salariilor şi nerespectării angajamentului de muncă. Muncitorii au arătat că, în timp ce toţi funcţionarii străini ai fabricii, salariaţi cu sume fabuloase, sunt plătiţi la timp şi în timp ce casierul întreprinderii a deschis, din beneficiile realizate, un mare magazin în localitate, ei, care sunt retribuiţi cu salarii de mizerie, sunt lăsaţi de patru luni muritori de foame. Şi pe când foamea şi frigul amorţesc sufletele muncitorilor, Isac Cziudnowsky, zis Bestia, se plimbă în străinătate… iar ceilalţi indivizi din şleahta veneticilor sfidează, la adăpostul legilor şi autorităţilor româneşti… Am demascat deja faptele murdare pe care bestiile industriei textile Găvana le săvârşesc asupra funcţionarelor din fabrică şi mârşăviile directorului Isac Cziudnowsky de a prostitua virginitatea acelora ce-i stau în mână… dar iată că victimele a căror tăcere a fost cumpărată au început să se plângă. De data asta este vorba despre trei lucrătoare de la războaie, fete de gospodari din comuna Mârghia-Argeş, care au fost batjocorite de această brută şi ţinute 10 zile închise în fabrică pentru ca urmele de virginitate să dispară… După cum declara Rada Ene: am fost chemată în biroul directorului. Dl. Cziudnowsky a închis uşa… m-a trântit pe canapé şi mi-a dat fota jos… am început să plâng, dar m-a ameninţat că, dacă nu tac, mă concediază… apoi 10 zile n-am avut voie să părăsesc fabrica. Victima a declarat că şi sora ei şi alte fete frumoase au păţit la fel. O altă funcţionară, E.D., a fost invitată seara la dl. Cziudnowsky acasă şi, refuzând, a fost concediată şi i s-au reţinut din salariu 6.000 lei.”

Cam atât despre ţesăturile textile şi sexuale ale lui Cziudnowsky, directorul polonez al fabricii argeşene Găvana în anii ’30… care a profitat din plin şi, cum se va vedea, va şi scăpa de orice eventuală pedeapsă…

„Găvana, eterna poveste”

„Ca la orice întreprindere importantă, casieria fabricii opreşte săptămânal din totalul general al plăţilor impozitele cuvenite statului care trebuie vărsate organelor fiscale la termenele stabilite de comun acord. La Găvana, aceasta nu se întâmplă. Nu numai că nu varsă impozitele pe care le opreşte anticipat, dar a rămas datoare de câţiva ani cu o restanţă de 400.000 lei… Cerem organelor fiscale să cerceteze şi să dispună încasarea de urgenţă a impozitelor…

Neplata salariilor pe câte 7-8 şi chiar 10 săptămâni a dus la revolta muncitorilor care, spoliaţi sistematic de un drept al lor, au început să se agite, ameninţând cu greva în masă, cerând şi intervenţia Camerei de Muncă din localitate, unde zilnic se înregistrează reclamaţii. Un nou caz pe care-l semnalăm este al muncitoarei Simion Gherghina din comuna Cornăţel-Argeş, care a reclamat Camerei de Muncă faptul că, după ce a cerut salariul pe 9 săptămâni cu care fabrica îi era în restanţă, a fost pur şi simplu concediată. Astfel de samavolnicii trebuie să înceteze, suferinţele muncitorilor au întrecut marginile şi, dacă organele de control din Ministerul Muncii nu iau măsuri, muncitorii îşi vor face singuri dreptate.

Pentru ca opinia publică să ştie de ce există situaţia asta la fabrica Găvana vom arăta că individul Isac Cziudnowsky nu are nici pregătirea, nici cultura necesare introducerii principiilor marii industrii şi a protecţiei muncitorilor, aşa cum întâlnim la cealaltă întreprindere din localitate, Ţesătoria Română. Bestia, cum l-am numit într-un alt articol, s-a născut în Polonia în 1895, a absolvit patru clase, a încercat diverse meserii vagabondând prin toată Polonia, a reuşit să devină maistru urzitor şi a venit în ţară în 1929. Nu ştim cum a ajuns directorul textile Găvana unde, alături de o şleahtă de venetici asemenea lui (unii chiar foşti hamali, ca Moise Wodovos ajuns casier), îşi bate joc de tot ce este străin de crezul său.”

***

Gazeta argeşenilor” nr. 10, mai 1934 (director-proprietar Vasile A. Purcăreanu, foarte apropiat cercurilor liberale; Iancu Purcăreanu era unul dintre fruntaşii liberali la nivel local), lua apărarea patronilor de la Găvana acuzându-l pe directorul „Presei” de agitaţie şi şantaj:

„Agitaţia de la Fabrica Textila Găvana”

„În ziua de 28 aprilie (1934, n.r.), câteva sute de lucrători de la Găvana, în mare majoritate femei, s-au îndreptat spre oraş, având în fruntea lor câţiva agitatori, şi s-au oprit în faţa Camerei de Muncă. O foaie locală, a lui Vlad Furtună (e vorba despre Presa – n.r.), care i-a mai şantajat pe cei de la Găvana, scriind despre această întâmplare, afirmă că lucrătorii au pornit in corpore spre oraş, îndreptându-se spre Camera de Muncă pe care au înconjurat-o. Adică întocmai ca la un asediu!

Şi de ce atâta tărăboi? De ce atâta mărşăluire şi desfăşurare de forţe? Căci s-a chemat telegrafic dl. subinspector al muncii din Târgovişte (care probabil înlocuia Camera Muncii piteşteană vacantă – n.r.), s-au pus în picioare prefectul judeţului, maiorul de jandarmi, poliţaiul oraşului, preşedintele desfiinţatei camere de muncă, secretarul, vicepreşedinţii şi alţii. Cu ce erau vinovaţi conducătorii fabricii de s-au

răsculat şi au pornit atâţia lucrători spre Piteşti, înconjurând ca în timp de răzmeriţă localul Camerei de Muncă?

Fabrica nu le spune: nu vreau să vă achit salariile. Ea le spune: deocamdată nu pot să vi le achit integral. Şi cu sila ea nu ţine pe nimeni; dacă unii cred că în altă parte ar putea găsi patroni care să le achite la zi, n-au decât să plece! Pe martie fabrica le achitase mai mult de jumătate din salariu şi pentru rest ceruse să i se dea un răgaz… Dar o parte dintre lucrători – sau, mai bine zis, câţiva agitatori – au preferat să plece în marş forţat spre Piteşti, ca şi cum cine ştie ce li s-ar fi întâmplat… Toată furtuna, toată răscoala a fost pentru că nu li s-au plătit la timp salariile… Ca şi cum aceşti lucrători nu ar şti că până şi funcţionarii statului nu mai sunt astăzi plătiţi la zi. Ca şi cum nu s-ar şti de toată lumea că sunt în ţară o mulţime de întreprinderi, şi mai ales cele petrolifere, la care lucrătorii nu şi-au primit salariul de 3-4 luni. Ca şi cum fabrica de la Găvana i-ar trage ea de mânecă şi i-ar sili să lucreze fără plata la zi…”

Dar „Gazeta argeşenilor” nu se limitează la a demoniza pe oricine s-ar da la conducerea Fabricii Găvana. Într-un alt articol intitulat „Camera de Muncă şi Fabrica de Ţesătorie de la Găvana”, „Gazeta” deschide o polemică (pe o întreagă pagină) pe teme găvăniste cu „Presa”, susţinând că Vlad Furtună („individul Romulus Ionescu”) a instigat Camera de Muncă împotriva competentei conduceri a Găvanei, acuzându-l că a înfăţişat fabrica Găvana ca pe o cetate de tortură a elementului românesc, de multele tragedii întâmplate în interiorul fabricii, de rapida îmbogăţire a străinilor. În acelaşi articol, „Gazeta” ţine să remarce că „Presa”, „cântând pe coarda naţionalismului ieftin… pomeneşte a nu ştiu câta oară de un grup de străini veroşi care s-au îmbogăţit din munca românilor… pe când bieţii acţionari ai acestei fabrici, despre care se spune că s-au îmbogăţit şi care nu au primit de la înfiinţare până azi, adică timp de 10 ani, niciun dividend, fac să trăiască peste 1.000 de lucrători români cu familiile lor”. Cât despre străini, susţine „Gazeta”, aceştia „sunt 36 de specialişti la 1.000 lucrători români, specialişti care pentru moment nu pot fi înlocuiţi, negăsindu-se astfel de specialişti în ţară”.

Se vede clar abordarea pro-patronală a „Gazetei argeşenilor” pentru care scuza principală este… criza! Şi ca argument (şi scuză) pentru neplata salariilor timp de două luni se serveşte de alte exemple nefaste de întreprinderi care nu-şi plătiseră muncitorii câte 3, 4, 5 sau chiar 6 luni! Frumoasă logică! Omeneşte vorbind, este absolut degradant acest mod de a prezenta nişte fapte, de a trata cu dispreţ nevoile primordiale ale lucrătorilor a căror satisfacere depindea de plata regulată a unor salarii de mizerie (nivelul mizerabil al salarizării lucrătorilor este dat în continuare). Dar este grav şi dezinteresul oficialităţilor statului la nivel judeţean şi comunal, este grav faptul că până şi Camera de Muncă fusese închisă… Ce să mai speri de la ţara asta?

Pentru un final nefericit are cuvântul… „Cuvântul Argeşului”

La început de 1937, „Cuvântul Argeşului”, pe un ton de triumf, a ieşit în ediţie specială, la 5 ianuarie, cu titlu mare pe prima pagină: „Închiderea forţată a Fabricei de Textile GAVANA”. Subtitlul era şi mai trist: „800 de lucrători lăsaţi pe drumuri, 2.800.000 lei salarii datorate lucrătorilor, 2.000.000 lei datorate fiscului, 120.000 lei reţinuţi pentru timbre şi neplătiţi Casei de Asigurări Sociale. Fuga patronilor jidani. Toleranţa autorităţilor. Camera de Muncă închisă”.

Şi dacă titlul şi subtitlul sintetizează mesajul principal al „Cuvântului Argeşului”, vă oferim şi corpul articolului, foarte scurt şi situat între rugăciune, avertisment şi blestem:

„În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1936, în ajun de sărbători, când tot creştinul îşi grijue de ale casei, într-un chip strigător la cer, agonia tolerată de toate guvernele ţării în safe-urile ruginite ale bandei galiţiene din fruntea fabricii Găvana a luat sfârşit. O mărturisim sincer că toata revolta îşi avea o totală justificare pe feţele supte de lipsuri şi de oftică ale celor 800 de lucrători care băteau ieri-dimineaţă la porţile ferecate cu lacăte ale aşa-zisei Camere de Muncă.

Ne-am putut reţine un gest de mânie numai în nădejdea, în marea nădejde, în curs de făurire cu multă caznă şi sudoare a României româneşti. Blestem pe capul celor ce de ani de zile, cu o nepermisă nepăsare, încurajează din umbră jefuirea bogăţiei şi sufletului românilor. E îngrozitor de dureroasă tragedia care sfâşie în ajun de Sfânta Naştere bucuria înmănuncheată în jurul a numai 1.000 de lei, salariul unui muncitor cu trupul sfârtecat de boală, cu plămânii în batistă, cu casa plină de copii şi cu nicio altă nădejde în afara slăbitelor sale braţe.

Ridicăm o rugă modestă către toţi cei cărora le stă în putere să facă un pic de dreptate. Să facem aceasta din grija pentru ţara aceasta care merge spre anarhizare şi desfrâu din cauza toleranţei nepermise a conducătorilor săi. Şi acesta va fi luat ca un avertisment”.

Autorii „organului bilunar de luptă naţională şi informaţie cinstită Cuvântul Argeşului” adaugă „Un scurt istoric” al afacerii tenebroase de la firma Găvana, un istoric ce este mai mult o inventariere angajaţilor fabricii şi nivelelor de salarizare a acestora pe criterii profesionale, politice şi… confesionale. Începuse să bată – tot mai tare – vântul dreptei creştine care dorea – în felul său – îndreptarea românilor şi a României.

„Sunt ani de zile de când, într-o stare de continuă ebrietate materială, aşezământul industrial din Găvana, condus de o bandă iudeo-comunistă, îşi bate pur şi simplu joc de lucrătorii români şi de obrazul ţării. Dă în continuare în cifre întregul sistem de salarizare şi proporţia numerică a elementului conducător şi a celui lucrător.

Conducerea: 6 directori, toţi evrei, salarii 60.000 lei lunar.

Funcţionari: 90% evrei, salarii 6.000-16.000 lei lunar, 10% creştini, salarii 2.000-5.000 lei lunar.

Maiştri: 50% streini paşaportari, salarii 6.000-10.000 lei lunar, 50% creştini, salarii 2.000-5.000 lei lunar.

Ajutori maiştri: toţi creştini, salarii 2.000-6.000 lei lunar.

Lucrători: 95% români, salarii 30 lei pe zi, 5% streini, salarii 120-160 lei pe zi.

Faţă de acest tablou e uşor de văzut starea de batjocură în care s-a aflat lucrătorul român în fabrica asta. Chiar şi aşa, cu lefuri mizere, bietul român ar fi fost mulţumit dacă ar fi fost plătit la timp.”

Aşadar, acestea erau faptele consemnate în ianuarie 1937 când fabrica a fost închisă, numai că povestea Găvanei nu se încheie aici…

Incendiul din martie 1938

În Fabrica Găvana, redeschisă (pare-se făcând parte din Societatea „Pânza Românească”, dar fără să ştim cum, nemaigăsind consemnate amănunte) şi cu altă conducere reprezentată de d-nii Zabaccian (director) şi Rewcolewschy, într-o noapte de martie 1938, „pe la ora 2 noaptea s-a declanşat un puternic incendiu care a distrus hala cea mare a războaielor”. Intervenţia pompierilor a durat două ore, dar „au ars clădirea, 64 maşini mari de ţesut şi diferite materii prime”. Ziarul „Presa” nu uită să amintească de episodul închiderii: „Dimineaţa, lucrătorii, venind să-şi primească salariile, au fost cuprinşi şi de frica întâmplării mai vechi, de la Crăciunul anului 1936, când compania Chiudnowsky-Holzaman-Citrin etc. a dat bir cu fugiţii, luând cu ei sângele muncitorilor români transformat în câteva milioane de… arginţi. Aşa se întâmplă, cei care n-au nimic în comun cu pământul şi aşezămintele noastre româneşti, stropite cu sângele strămoşilor noştri, vin şi sug, pârjolesc şi se duc”.

Să fie vreo diferenţă faţă de vremea de azi?

Lasa un raspuns