Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a deschis conferința, exprimându-și susținerea față de semimaratonul ce a pus Piteștiul pe harta competițiilor de alergare din țară. De asemenea, a felicitat organizatorii, anunțându-și participarea în concurs, pentru al doilea an consecutiv, alături – pentru prima dată – de viceprimarul Gelu Tofan.
Ciprian Pietriș, unul dintre fondatorii Triathlon Team Pitești – organizatorul competiției, a vorbit despre provocările edițiilor anterioare, dar și despre bucuria de a pune bazele unui proiect ce a crescut, de la an la an, în calitate și număr de participanți, Piteștiul devenind deja unul dintre orașele atractive și din punct de vedere al organizării de evenimente sportive de masă. Acesta a mulțumit partenerilor și susținătorilor evenimentului, atât celor prezenți în conferință, dar și celor care nu au fost de față, pentru sprijinul oferit în organizarea edițiilor anterioare și a celei care va avea loc duminică, 7 mai.
Competiția Pitești Half Marathon reprezintă o oportunitate unică pentru alergătorii de toate nivelurile de a-și testa limitele și de a experimenta emoția și satisfacția de a ajunge la linia de sosire. Mai mult decât atât, evenimentul aduce beneficii semnificative pentru comunitate, promovând un stil de viață activ și sănătos și susținând implicarea în sport a tuturor.
Programul evenimentului este următorul:
Sâmbătă, 6 mai:
- 14:00 – 17:00 – predare kituri participanți – incinta Decathlon Pitești, în centrul Supernova Pitești;
Duminică, 7 mai:
- 08:30 – închidere validare înscrieri participanți și ridicarea pachetelor de concurs;
- 09:00 – Start Semimaraton/Cros 10km/ Cursa populară 5 km – Piața Primăriei Pitești;
- 11:00 – Start curse copii – Piața Primăriei Pitești;
- 12:30 – închidere traseu alergare și deschidere circulație;
- 12:30 – afișare rezultate numai pentru câștigători;
- 13:00 – Festivitatea de premiere – Piața Primăriei Pitești.
Înregistrarea video a conferinței de presă este disponibilă pe canalul de YouTube al Primăriei Pitești: https://youtu.be/yKSohUnBXmI