Pădurea Trivale este pusă la pământ ziua în amiaza mare pentru ca nişte nenorociţi să construiască vile în mijlocul pădurii!

0
194

„Ziarul de Argeş” va demara o campanie de presă care se va întinde pe mai multe luni de zile, campanie care va viza defrişările ilegale de proporţii înspăimântătoare care au loc chiar în acest moment în Pădurea Trivale. Defrişări ilegale care se fac pentru ca nişte jigodii ordinare să-şi construiască vile în mijlocul pădurii!

Nu există precedent. Nu există comparaţie! Niciodată, nici în cele mai negre vise, nu şi-ar fi putut cineva imagina că, în plină zi, la vedere, nişte nenorociţi distrug Pădurea Trivale pentru totdeauna! Pentru că nu mai există cale de întoarcere! Copacii de peste 150 de ani sunt puşi la pământ, sub ochii celor de la Direcţia Silvică Argeş şi ai celor de la Ocolul Silvic Codrii Verzi.

Sunt sute, poate mii de case care se ridică, în aceste clipe, în Pădurea Trivale. Se ridică ilegal, aşa cum la fel de ilegal se construiesc drumuri de acces pentru ca ticăloşii ăştia să poată ajunge la casele pe care le ridică printre copaci, în timp ce alţi copaci sunt puşi la pământ pentru ca ei să poată construi nu numai nişte vile de prost-gust, ci şi piscine, curţi pavate cu mii de metri pătraţi de granit etc.

Toţi cei implicaţi merită să ajungă la puşcărie! Iar noi vom face totul pentru ca acest lucru să se întâmple.

D.M.D.

P.S. Toţi copacii tăiaţi erau perfect sănătoşi. Iar cei care au „subţiat” bordurile, „întâmplător” exact acolo unde, ulterior, nişte jigodii s-au gândit să taie copacii pentru a face drumuri de acces la viitoarele vile din pădure, sunt viitori clienţi ai DNA!

Lasa un raspuns